The post Când ilegalitatea are girul autorităţilor appeared first on Bianca Moruș.

Datele au fost prezentate miercuri în cadrul evenimentului „Demne. Puternice. Împreună”. Şi dincolo de cifre sau poveşti impresionante, trebuie ştiut că primul pas este obligatoriu al victimei. Ea este cea care trebuie să înţeleagă că violenţa nu este acceptabilă.

sursa foto cover: www.visualhunt.com

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post O jumătate de milion de victime, agresorii scapă nepedepsiţi appeared first on Bianca Moruș.

Conform dexonline, TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obicei, uzanță; datină. Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. Sursa: DEX ’09 (2009)

Deci, din start vorbim despre concepţii, obiceiuri vechi. Aş vrea să vă reamintesc că în trecut aşa-numitele vrăjitoare erau arse pe rug. Era un obicei popular în acea perioadă şi sprijinit de majoritatea oamenilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sclavie. Sau pentru luptele dintre gladiatori. Sau pentru bigamie, care încă este permisă în unele părţi ale lumii şi nu se mai revoltă nimeni. Deci asta cu tradiţia nu înseamnă nimic. Acum vreo 20 de ani, nu mai mult, să trăieşti împreună cu un bărbat fără să fii căsătorită încă era ceva greu de digerat în societatea noastră cea tradiţionalistă. Nu mai spun că dacă mai şi făceai copii fără să ai acte, aveai şanse mari să câştigi statutul de paria. Azi, în privinţa asta lucrurile sunt uşor mai blânde. Da, încă mă întreabă oamenii, nedumeriţi, de ce nu mă mărit. Da, încă sunt mulţi care nu pricep de ce nu am făcut nunta odată cu botezul copilului. Încă se uită unii ciudat că nu am acelaşi nume cu al fiică-mii şi nu o dată am fost întrebată dacă sunt divorţată. Pare mai uşor de acceptat un divorţ decât o relaţie fără căsătorie. Dacă stau să caut în acelasi Dex, pot fi catalogată drept amantă chiar.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat.amans, -ntis. Sursa: DEX ’09 (2009)

Fără prea multe explicaţii, mie îmi este bine aşa. N-am simţit vreodată nevoia de acte, nici să îmi schimb numele, nici să mă leg(temporar sau definitiv) printr-o hârtie care nu îmi aduce nimic(şi aici nu discutăm despre aspecte financiare, investiţii, moşteniri că deviem grav). Dar aşa sunt eu şi aşa îmi place mie. La fel de bine îi înţeleg pe cei care vor să se căsătorească, visează la ziua nunţii, simt că e un gest care îi împlineşte. Bravo lor! Dar de ce doar un bărbat şi femeie trebuie să aibă dreptul să trăiască acest lucru ca şi cuplu, nu reuşesc să pricep. Nu înţeleg disperarea de a le lua o bucurie(şi până la urmă, nişte drepturi) unor oameni, că asta sunt de fapt şi de drept. Sunt oameni care se iubesc şi vor să îşi poarte numele, să se ştie împreună în toate. Cine suntem noi să le judecăm alegerile? Cine suntem noi să le decidem soarta? Cine suntem noi să le interzicem să devină o familie şi în acte? Cu ce ne încurcă pe noi, aştia care trăim în cupluri heterosexuale, căsătoria dintre homosexuali? Cu cu ne afectează? Am să închei spunându-vă că fiică-mea, când desenează familia, se desenează pe ea, pe taică-su şi pe mine plus un câine şi o pisică(imaginari, cel puţin pentru moment). Şi nu, nu greşeşte cu nimic. Familia are câţi membri vrei tu să aibă, înrudiţi sau nu, dar pe care îi vrei aproape mereu, inclusiv în desene. Dacă unii vor şi acte pentru asta, de ce trebuie să ne opunem? Ce rău ne face în mod direct căsătoria unor oameni care se iubesc? Oare nu urâm prea mult în numele aşa-zisei normalităţi, încercând să le minimizăm lor iubirea?

Sursa foto: sqwears.co.uk/history-of-lgbt-rights-uk/

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Despre familia tradiţională, altfel appeared first on Bianca Moruș.

Pare o rețetă imposibil de pus în practică într-o țară modernă și mai ales civilizată și totuși așa funcționează România. Cum s-a ajuns aici? Cumva este tot o tară a comunismului. Românii au fost învățați că nu au drepturi ci doar obligații, au fost învățați să se teamă, să accepte ce li se dă căci altfel s-ar putea să rămână și fără puținul pe care îl au, să stea în același loc de muncă o viață că nu se știe dacă mai prind altul și dacă prind, oricum va fi mai rău. De aici și vorba celebră: „Mai sunt alți 100 ca tine la ușă, așa că nu ridica pretenții”. Și cei mai mulți angajați, mai ales cei peste 35 de ani, care mai au ceva amintiri din epoca ceaușistă, nu ridică pretenții. Pentru că sunt efectiv terorizați de ideea de a rămâne fără loc de muncă. Au o lipsă fantastică de încredere în propriile capacități, pe care șefii lor o adâncesc cu fiecare zi ce trece.

În România puțini sunt cei care încearcă să stimuleze angajatul cu condiții decente de muncă, prime și beneficii. Aici „stimularea” înseamnă amenințări cu concedierea, umilință, desființarea proiectelor fără motive întemeiate. Se creează o atmosferă tensionată, o concurență nejustificată între oameni care ar trebui să formeze o echipă, se lansează zvonuri și bârfe menite să alimenteze teroarea pentru angajat. Șefimea română crede în continuare că „dezbină și cucerește” este rețeta pentru succes. Patronul preferă să câștige pe moment, plătind salarii mizere, eventual la negru decât să își construiască o afacere solidă, cu oameni buni și dedicați, care muncesc de drag, nu de teama ratelor la bancă. Patronul român are încă mentalitate de bișnițar: „câștig acum 100 de lei, că poate mai încolo nu mai merge treaba”. Mă rog, asta arată și neîncrederea în propriile forțe.

Dar poate mai șocant este comportamentul indivizilor ajunși în tot felul de funcții de conducere, de la manager la șef de departament. Ei se comportă mai rău decât patronii avari. Pentru o funcție mai bună, câțiva lei în plus la salariu sau o șueta mică cu patronul se transformă în despoți neluminați. Ei sunt de fapt cei care propagă acest comportament tiranic. Se hrănesc cu iluzia puterii, se alimentează cu frica subalternilor, sunt convinși că doar în acest fel își pot păstra funcția și mulți ajung să creadă că într-adevăr cei pe care ar trebui să îi stimuleze ca să fie mai productivi sunt niște incapabili care trebuie ținuți în lesă și din când în când, călcați pe cap.

Sigur, nu sunt toți așa. Am avut de-a face cu companii preocupate până la obsesie de drepturile angajatului. Am întâlnit oameni care mi-au oferit suma maximă pe care am cerut-o, ca să fie siguri că sunt mulțumită și îmi voi face treaba așa cum își doresc. Dar aceste exemple sunt cumplit de puține. Din nefericire, imaginea de mai sus este cea caracteristică țării în care trăim. Iar de asta nu ține nimeni cont atunci când spune că românului nu-i place munca. Da, sunt mulți indolenți și leneși, care preferă să bea la birt când vine ajutorul social decât să meargă să dea cu sapa. Dar sunt și mai mulți oameni muncitori, profesioniști sau care pot deveni dacă sunt lăsați să o facă.

sursa foto: www.exceptionalii.com

The post  Patronul român, mica șefime și sclavii appeared first on Bianca Moruș.

Toţi cei vinovaţi pentru tragedia din Colectiv trebuie să plătească. De la patroni până la funcţioari corupţi sau doar incompetenţi. Iar noi toţi trebuie să luptăm ca aşa ceva să nu se mai întâmple vreodată. Ştiu că suntem sătui să ne batem cu morile de vânt, dar deja abandonul majorităţii ne-a adus pe marginea prăpastiei. Înjurăturile, lacrimile sau resemnarea nu ne sunt de ajutor. Acum trebuie să acţionăm. Ni se încalcă un drept? Hai să nu mai spunem că asta e România şi hai să facem plângere. Ştiu, pare pierdere de timp, care vine la pachet cu şi mai mulţi nervi. Dar pierderea de timp poate evita pierderea de vieţi. Atunci când un poliţist vede pe cineva care încalcă legea, vreau să îl oprească şi să îi dea amendă. Sunt 15 care încalcă legea în acelaşi moment? Opreşte-i pe toţi! Nu îl arde pe unu şi pe ceilalţi fă-i scăpaţi. Pentru că cei din urmă vor şti că vor scăpa şi data viitoare iar cel amendat va încălca din nou regulile, pentru că ştie că data viitoare ar putea fi printre cei scăpaţi. E un medic care te tratează cu indiferenţă? Spune-i că ai venit la el pentru că ai nevoie de ajutor, nu ca să îi ridici praful din cabinet. Dai de un funcţionar care îţi pune beţe în roate? Explică-i că, bine sau prost plătit, el are un job pe care trebuie să îl facă bine, nu pe măsura salariului sau nemulţumirilor lui. Şi dacă tot nu merge, nu pleca acasă plin de nervi. Fă, mai întâi, o plângere scrisă. Eşti angajat la 112, la poliţie sau mai ştiu eu ce serviciu de gen? Ştiu că eşti asaltat în fiecare zi de tot felul de nebuni, dar nu mă face să mă simt vinovată când îţi cer ajutorul, chiar dacă nu o fac pentru că se surpă pământul, ci pentru că, să zic, vecinii nu respectă programul de linişte. Când sun să-ţi spun că îşi bate unu nevasta, nu îmi spune că e şi vina ei, că stă. Şi dacă îţi fac o plângere care nu-ţi apare ţie în cărţi, nu-mi spune că nu se poate. Spune-mi că încerci să găseşti o soluţie. Sunt oameni care vor să schimbe lucrurile, dar sunt descurajaţi tocmai de cei care ar trebui să îi ajute, să îi îndrume.

Cu toţii trebuie să schimbăm ceva la propria persoană. Unii mai mult, alţii mai puţin. Important este să conştientizăm unde greşim, fie că trecem pe roşu sau nu ne plătim impozitul şi să încercăm să ne oprim. Şi să îi tragem la răspundere, pe căi legale, pe toţi cei care fac altfel. Apoi, odată cu schimbarea noastră vom putea avea pretenţii şi mai mari de la politicieni. Şi poate vom avea politicieni interesaţi de alegători, nu de furturi. Unii care să facă legi bune şi să se asigure că se respectă, nu care să fie specialişti în ascunderea conturilor bancare. Şi poate într-o zi vom avea ţara la care visăm şi pe care încă nu o merităm.

sursa foto: www.lifecoachingtips.com

The post E vremea revoltei. E vremea schimbării noastre appeared first on Bianca Moruș.