Despre mine
Numele spune multe despre mine. N-am scris eu Utopia dar aş fi putut. Am crezut mereu că dacă oamenii îşi doresc, pot face în aşa fel încât să trăim cu toţii într-o lume mai bună. Am învăţat însă pe parcurs că ce e bine pentru mine nu e bine şi pentru altul.
Acum 30 de ani eram convinsă că o să schimb lumea. Zece ani mai târziu eram hotărâtă să o schimb. Pe ultima sută de metri, în apropiere de Bacalaureat am dat poliţia pe jurnalism. Tot bine îmi doream să fac, dar altfel. Şi am făcut asta preţ de vreo 15 ani.
Undeva pe la 35 de ani am devenit ceva mai egoistă şi am căutat să-mi fie mie mai bine. Am ieşit din presă cu regretul că las în urmă o meserie senzaţională dar cu încrederea că pot să fac bine şi alte lucruri. Şi nu am să ascund că am căutat şi mai multă libertate pentru mine şi ai mei.
Pentru că ideea de angajat nu mai rezona cu ceea ce căutam şi ce îmi doream, am început să cochetez tot mai mult cu posibilitatea de a lucra în sistem de freelancer, ceea ce se şi întâmplă de atunci. Mai fac puţin PR, mai organizez puţin sau puţin mai mult nişte conturi de Social Media. Şi apoi îmi dau cu părerea pe aici. Despre lucruri bune, despre lucruri mai puţin bune, despre cel mai minunat lucru pe care l-am făcut vreodată în viaţă(fiica mea) şi despre orice altceva îmi trezeşte interesul.
Dacă vreţi să mă trageţi de mânecă, folosiţi cu încredere biancamorus@gmail.com.
Mă găsiţi şi pe:
Facebook: https://www.facebook.com/bianca.morus
Instagram: https://www.instagram.com/biancamorus/
Twitter: https://twitter.com/BiancaMorus