bianca morus Archives - Bianca Moruș

Părinţii de 10 învaţă, pun întrebări şi aleg în cunoştinţă de cauză

Bianca Moruș — Thu, 27 Apr 2017 09:28:57 +0000

Vestea unei sarcini este copleşitoare. Trăieşti un amalgam de sentimente: bucurie, teamă, emoţie, panică. Şi de parcă n-ar fi de ajuns, toată lumea va sări să îţi dea sfaturi, vrei, nu vrei. Şi o să te trezeşti că multe se bat cap în cap, că altele nu rezonează cu felul tău de a fi iar unele nu se potrivesc copilului tău. Şi o să ţi se pară şi mai dificilă decât era la început misiunea asta, cea mai frumoasă dintre toate.

Prin urmare, singura soluţie să scapi cu minţile cât de cât întregi din nebunia asta minunată este să îţi iei informaţiile de la oamenii care le deţin pe cele corecte: de la medici specialişti. Şi puteţi face asta pe 5 mai, în cadrul evenimentului organizat de Chicco România, Părinţi de 10.

Veţi afla despre cum puteţi să vă păstraţi dantura sănătoasă în timpul sarcinii, despre diferenţele dintre naşterea naturală şi cea prin cezariană, când este recomandată cea din urmă, vom vorbi despre mituri legate de alăptare şi îngrijirea nou-născutului. Găsiţi întreg programul şi modalitatea de participare aici.

Vom vorbi şi eu şi Daniel Osmanovici, nu ca specialişti ci ca părinţi care am avut o mulţime de experienţe, multe – minunate, altele – mai puţin plăcute. Din toate însă am învăţat un lucru extrem de important: părinţii de 10 nu sunt cei care nu fac greşeli, sunt cei care învaţă şi nu mai repetă erorile.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Părinţii de 10 învaţă, pun întrebări şi aleg în cunoştinţă de cauză appeared first on Bianca Moruș.

Tortul, gata în 30 de minute

Bianca Moruș — Wed, 06 May 2015 10:03:53 +0000

Fac parte din categoria mamelor uşor nebune sau foarte nebune, depinde pe cine întrebi, când vine vorba de alimentaţia plodului. Adică mai bine de 2 ani a mea n-a ştiut ce e ăla zahăr şi nici acum nu e foarte lămurită asupra problemei.

Mai bagă de curând pe la grădiniţă nişte checuri sau brioşe făcute în casă, dar nici alea nu sunt vreo dulceaţă. Pentru ea dulciuri sunt fructele şi nişte chestii pe care i le fac eu în casă, tot fără zahăr. Dar ce te faci când vine vreo aniversare şi nu poţi să îi mai spui copilului că el nu are voie să mănânce tort, mai ales dacă e făcut pentru el? Depinde de cât de mare e graba. Poţi să dai un telefon şi să comanzi un tort raw-vegan. Am făcut-o şi pe-asta, dar o să dezvolt subiectul într-un articol viitor sau îţi sufleci mânecile şi te apuci de treabă.

În 5 minute am mărunţit biscuiţii şi i-am amestecat cu untul topit. În tot acest timp cuptorul se încingea iar fie-mea era cocoţată pe scaun şi ţipa pe geam după pisici, porumbei sau oamenii care aveau drum prin zonă

În alte 5 minute am amestecat ricotta cu 2 ouă şi nişte stafide şi curmale blenduite, pe post de zahăr. Merge şi cu nişte sirop de agave dacă nu aveţi fructe uscate în casă sau banane bine coapte dacă vreţi ceva şi mai uşor.

Fie-mea a trecut şi ea la treabă.

Am băgat totul la cuptor pentru 20 de minute, timp în care am mai amestecat nişte smântână cu nişte fructe uscate mărunţite şi seminţele unei păstăi de vanilie. Apoi m-am apucat să pun blidele la loc. Timp în care fiică-mea a continuat să muncească. În felul ei.

Am pus şi al doilea strat, am mai băgat zece minute la cuptor şi am spălat vasele. Apoi am trecut la joaca serioasă, că deja plictiseala era mare. Am lăsat peste noapte cheesecake-ul să se răcească iar de dimineaţă i-am trântit deasupra nişte dulceaţă, cum altfel, fără zahăr. N-aş fi crezut, dar e mai bună decât cea cu zahăr. Se simte gustul fructelor cu adevărat. Iar fiică-mea a devorat tortul ei de brânză, fără să plângă după figurine de marţipan şi altele asemănătoare.

The post Tortul, gata în 30 de minute appeared first on Bianca Moruș.

Ba al meu e mai deştept!

Bianca Moruș — Tue, 05 May 2015 14:13:40 +0000

Primele luni după ce am născut, lucrurile au fost foarte clare. Copilul meu era cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai cel dintre cei mai cei. Nu am uitat nicio clipă ca în genele mele sunt şi pene de cioară şi că vorbesc despre puiul meu, dar tot al meu era minunatul.

La un moment dat am decis că plimbarile lungi nu mai sunt suficiente şi am început să facem opriri pe la locul de joacă. Nu-mi imaginam cât de distractive vor fi reuniunile de aici. Cea mai mare performanţă a fiică-mii şi de altfel cam a tuturor plozilor de pe-acolo era să stea în fund. Unii mai şi deschideau gura, să mănânce. Practic, erau toţi o apă şi-un pământ. Sau aşa credeam eu. Aveam să aflu că mă înşelam cumplit. Aveam să aflu că am un copil înapoiat, chiar tâmpit. Toţi ceilalţi erau pregătiţi pentru Oxford.

– Câţi dinţi are fata ta?

– Niciunul.

– Cum niciunul? Nouă deja ne dau măselele.

– Nouă, adica nici ţie nu ţi-au ieşit toate?

Privirea ei a spus totul. Eram, clar, o retardată.

– Fiică-ta face la oliţă, da?

– Nu. N-are decât 8 luni.

– Păi e de-o seamă cu a mea. A mea cere singură.

Încă o bilă neagră pentru mine.

Am mai aflat apoi că e de rău că nu bea cu paiul, că nu vorbeşte, că încă nu merge, că trebuie să o îmbrac în roz şi neapărat rochiţe, că sunt fiţoasă că nu las copilul să mănânce pufuleţi, sticksuri sau biscuiţi cu măr dar ar trebui să fiu arsă pe rug pentru că nu alăptez. Bonus, sunt o scorpie pentru că nu dau fuga la copil ori de câte ori cade şi nici nu îi las pe alţii să îl ajute să se ridice.

The post Ba al meu e mai deştept! appeared first on Bianca Moruș.

Când alții vor să îți trăiască viața

Bianca Moruș — Tue, 05 May 2015 14:06:18 +0000

Nu împlinisem de multă vreme 20 de ani, când urechile au început să îmi fie agresate cu celebra întrebare: „Tu când te măriţi?” La început credeam că n-au oamenii miştouri mai bune în program. Apoi am presupus că e la fel ca în cazul oamenilor care vorbesc despre vreme. Nu ştii ce să scoţi pe gură, întrebi de măritiş.

Apoi am început să mă enervez. Părea că măritişul meu era problemă naţională, că verigheta pe degetul meu ar fi rezolvat problemele sărăciei, educaţiei, sănătăţii deopotrivă. N-ar mai fi ieşit hoţii pe stradă dacă mă măritam eu. Iar când spuneam că nu intenţionez să mă căsătoresc, nu m-am visat vreodată în rochie de mireasă sau că nu cred că un act îmi asigură viitorul unei relaţii sănătoase, primeam în cel mai bun caz o privire miloasă, care spunea: „Săraca fată! N-o cere nimeni.” Mama s-a văzut nevoită să se consoleze repede cu ideea, dar s-a reorientat la fel de repede.

– „Dar copil când faci?”

– „Ţi-am luat câine. Mai vorbim când n-o mai fi.”

Şi-au trecut anii, întrebările despre măritiş au început să se rărească tot mai mult odată ce am trecut de pragul de 30. Nu ştiu dacă era pentru că înţelesese lumea cu adevărat ideea că nu mă pasionează căsătoria sau pentru că eram deja considerată expirată. Înclin totuşi spre a doua variantă. Aveam 32 de ani când am dat vestea. Eram însărcinată. Bucurie mare. Aproape intram în randul lumii. Şi a reînceput nebunia.

– Păi şi când vă căsătoriţi?

– Păi nu ne căsătorim.

– Nu se poate aşa ceva. Acum o să aveţi un copil.

– Aşa! Şi? Nu mă primesc la maternitate dacă nu-s măritată?

Am auzit de toate: că nu simte copilul că are o familie dacă nu poartă părinţii acelaşi nume, că trebuie să îi dăm exemplu despre cum funcţionează societatea, că aşa spune legea, că păcătuiesc în faţa lui Dumnezeu(de parcă nu o făceam deja). Nu am auzit însă pe nimeni să îmi vorbească despre iubire, înţelegere, respect, lucrurile alea pe care consider că ar trebui să i le oferi plodului înaintea banilor, şcolilor mai mult sau mai puţin înalte şi a şutului în fund după majorat. Nu, actele păreau pentru cei mai mulţi primordiale în buna dezvoltare a copilului meu. Am depăşit şi momentul ăsta. Ultimele întrebări referitoare la căsătorie le-am primit la botez. Când au văzut că nici măcar atunci nu am facut pasul ăsta, ai fi zis că s-au potolit. Dar nu, au găsit altceva.

– Când îl faci pe-al doilea?

Serios? Nici nu mă recuperasem pe de-a-ntregul şi lumea voia deja să mă vadă iar cu burta la gură. Se pare ca dacă nu ai verighetă sau nu te legeni ca o raţă odată la 2-3 ani, nu eşti un exemplu bun pentru societate. Noroc că nu traieşte societatea cu mine în casă.

The post Când alții vor să îți trăiască viața appeared first on Bianca Moruș.

Taţii au păreri

Bianca Moruș — Tue, 05 May 2015 14:04:08 +0000

Ca proaspătă mamă(mă rog, numai proaspătă nu eşti, dar depăşim acest moment), în primă fază eşti debusolată. Ai citit tot ce puteai citi în sarcină despre creşterea şi îngrijirea copilului, dar în primele zile în capul tău e un gol total, amestecat cu mii de informaţii care îţi bombardează creierul. Eşti copleşită de sentimentele de adoraţie pe care le nutreşti pentru chestia aia mică pe care ţi se pare că o pierzi printre degete şi paralizată de spaima că nu ştii ce să faci cu ea.

Nu ţine prea mult asta. Adoraţia continuă dar pe măsură ce stai mai mult cu bucăţica aia de om, te obişnuieşti tot mai tare cu noul statut şi cu tot ce implică el. Înveţi când plânge de foame, când plânge de oboseală, când îl doare burta sau îi e prea cald. Şi exact când lucrurile par să intre pe un făgaş normal, intră în scenă tatăl, care până atunci a fost uşor paralizat. De frică, desigur. Ai jura, dacă te uiţi la feţele unora, că cele 3 kilograme în viu sunt întruchiparea celui mai teribil monstru care a apărut vreodată pe planetă. După ce se asigură că cel mic nu muşcă, încă, tatăl începe cu întrebările.

– De ce plânge?

– Îi e foame.

– N-are cum. Abia a mâncat.

– A mâncat acum 2 ore.

– Păi şi nu asta am spus şi eu?

– Ştii, bebelusii au un obicei ciudat. Mănâncă des.

– Aha! Şi acum de ce plânge?

– Probabil îl doare burta.

– De unde ştii tu ce îl doare? Nu cred că ţi-a spus el.

– Nu, dar uite cum se chirceşte!

– Păi, să-i dam medicamente!

– I-am dat.

– Ce?

– Uite, din ăsta.

– Păi, poate nu e bun. Să-i dam şi d-ăla, şi d-ăla, şi d-ăla. Şi să îl ducem şi la medic. Nu-i normal să plângă în halul ăsta.

Mergem apoi la medic pentru că s-a iritat un pic copilul de la căldură. Pentru că are picioarele strâmbe. Pentru că îi stă părul zburlit.

Apoi încep alte păreri.

– Nu cred că îi prieşte laptele praf. Şi cred că nici scutecele astea nu sunt prea bune. Vezi, că nu o speli cum trebuie! Păi normal că nu mănâncă. Nici eu n-aş mânca asta.

Pe măsură ce trec lunile, anii, nu vă imaginaţi că taţii îşi pierd din păreri. Nicidecum. Devin tot mai pricepuţi şi mai convinşi în zicerile lor. Sportul ăla nu e bun pentru ea. Hainele alea nu se potrivesc cu pantofii. Dar nu crezi că e prea devreme să o ducem la grădiniţă? Poate ar fi bine să nu te mai machezi, ca să nu îi transmiţi copilului un mesaj greşit. Sunt sigură că şi voi aţi avut parte de replici ciudate, aşa că abia aştept să le aud. Taţii sunt poftiţi să ne contrazică.

The post Taţii au păreri appeared first on Bianca Moruș.

Cum să nu falimentezi în primii 2 ani

Bianca Moruș — Tue, 05 May 2015 13:56:48 +0000

Nu cred că e cineva care să nu îşi imagineze cât de mulţi bani îţi scoate din buzunar un copil. Mă rog, nu îşi imaginează nimeni exact cât, dar se aşteaptă la sume mari. Ei, bine, întreţinerea lui este mai scumpă decât a unei maşini japoneze. Şi mai nasol e că plodul şi consumă mult.

Depăşim momentul scutece şi eventual lapte praf, căci oricum nu e ca şi cum am avea de ales, şi ajungem la haine. Iar aici chiar avem de unde alege şi unde ne învârti. În cei 2 ani de când sunt mamă de fată, am învăţat câteva secrete. Primul ar fi să nu iau haine fixe. Cresc ăştia, ceva de speriat. Ce-i venea bine ieri azi nu-l mai încape. Nu e glumă, nici exagerare. Bebeluşii chiar cresc peste noapte. Sunt sigură că povestea lui Făt-Frumos a fost scrisă de o mamă frustrată că iar a rămas fără haine pentru fi-su. Apoi, perioadele de reduceri sunt fenomenale. Găseşti câte 3-4 bluze la preţul uneia singure sau câte 2 colanţi la banii cu care poate nu luai nici o pereche.

Şi nu e foarte greu să anticipezi cam cât crezi că va purta copilul sezonul următor. Site-urile din afară, eu le-am testat pe cele de Marea Britanie, sunt vis la reduceri. E adevărat că cele mai multe nu livrează la noi, dar soluţii există întotdeauna. Pentru hainele de tăvăleală sunt ideale cele din hipermarketuri. Bumbac, nu foarte calitative dar la preturi rezonabile. Şi acum vine vestea cu adevarat proastă, mai ales dacă sunteţi mame de fete. Oricâte economii veţi face la vânătoarea de reduceri, oricum veţi cheltui mult prea mult pe rochiţe, fustiţe şi tot felul de „-iţe” doar pentru că sunt foarte frumoase şi i-ar veni perfect piticei. Asta cand nu isi alege ea, oricum, ce ii place ei.

The post Cum să nu falimentezi în primii 2 ani appeared first on Bianca Moruș.