Taţii au păreri

    0

    Ca proaspătă mamă(mă rog, numai proaspătă nu eşti, dar depăşim acest moment), în primă fază eşti debusolată. Ai citit tot ce puteai citi în sarcină despre creşterea şi îngrijirea copilului, dar în primele zile în capul tău e un gol total, amestecat cu mii de informaţii care îţi bombardează creierul. Eşti copleşită de sentimentele de adoraţie pe care le nutreşti pentru chestia aia mică pe care ţi se pare că o pierzi printre degete şi paralizată de spaima că nu ştii ce să faci cu ea.

    Nu ţine prea mult asta. Adoraţia continuă dar pe măsură ce stai mai mult cu bucăţica aia de om, te obişnuieşti tot mai tare cu noul statut şi cu tot ce implică el. Înveţi când plânge de foame, când plânge de oboseală, când îl doare burta sau îi e prea cald. Şi exact când lucrurile par să intre pe un făgaş normal, intră în scenă tatăl, care până atunci a fost uşor paralizat. De frică, desigur. Ai jura, dacă te uiţi la feţele unora, că cele 3 kilograme în viu sunt întruchiparea celui mai teribil monstru care a apărut vreodată pe planetă. După ce se asigură că cel mic nu muşcă, încă, tatăl începe cu întrebările.
    – De ce plânge?
    – Îi e foame.
    – N-are cum. Abia a mâncat.
    – A mâncat acum 2 ore.
    – Păi şi nu asta am spus şi eu?
    – Ştii, bebelusii au un obicei ciudat. Mănâncă des.
    – Aha! Şi acum de ce plânge?
    – Probabil îl doare burta.
    – De unde ştii tu ce îl doare? Nu cred că ţi-a spus el.
    – Nu, dar uite cum se chirceşte!
    – Păi, să-i dam medicamente!
    – I-am dat.
    – Ce?
    – Uite, din ăsta.
    – Păi, poate nu e bun. Să-i dam şi d-ăla, şi d-ăla, şi d-ăla. Şi să îl ducem şi la medic. Nu-i normal să plângă în halul ăsta.
    Mergem apoi la medic pentru că s-a iritat un pic copilul de la căldură. Pentru că are picioarele strâmbe. Pentru că îi stă părul zburlit.
    Apoi încep alte păreri.
    – Nu cred că îi prieşte laptele praf. Şi cred că nici scutecele astea nu sunt prea bune. Vezi, că nu o speli cum trebuie! Păi normal că nu mănâncă. Nici eu n-aş mânca asta.
    Pe măsură ce trec lunile, anii, nu vă imaginaţi că taţii îşi pierd din păreri. Nicidecum. Devin tot mai pricepuţi şi mai convinşi în zicerile lor. Sportul ăla nu e bun pentru ea. Hainele alea nu se potrivesc cu pantofii. Dar nu crezi că e prea devreme să o ducem la grădiniţă? Poate ar fi bine să nu te mai machezi, ca să nu îi transmiţi copilului un mesaj greşit. Sunt sigură că şi voi aţi avut parte de replici ciudate, aşa că abia aştept să le aud. Taţii sunt poftiţi să ne contrazică.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here