A fost o vreme când cel mai important lucru era să am prieteni.

Apoi mi-am dorit să plec de acasă și să îmi câștig independența.

Mi-am dorit să fiu iubită.

Mi-am dorit să iubesc.

Când am descoperit un nodul suspect mi-am dorit să fiu sănătoasă.

Mi-am dorit să am succes.

Apoi am vrut să am bani.

Au fost multe lucruri pe care mi le-am dorit, care într-un anumit moment al vieții mele au contat mai mult decât orice.

Când am rămas însărcinată nimic altceva nu a mai contat decât să am un copil sănătos.

Când am aflat că fiică-mea e sănătoasă, mi-am dorit să fie fericită. Și de mai bine de 5 ani viața mea se învârte în jurul ei. Așa că atunci când am fost întrebată care este cu adevărat cel mai important lucru pentru mine, răspunsul mi s-a părut evident: copilul meu.

Și așa și este într-o oarecare măsură.

Un experiment extrem de interesant, la care am participat aseară, mi-a scos la iveală altceva, un ceva pe care îl bănuiam și nu prea, îl simțeam și parcă totuși, nu.

Trupa de teatru senzorial invitată la lansarea Bibliotecii de Esențe Silva ne-a invitat, la rândul ei, să ne punem căști audio, mască de somn și să ne lăsăm purtați într-o poveste. O poveste a fiecăruia și totuși a tuturor, bazată pe toate celelalte simțuri, mai puțin pe văz. Și știți de ce? Pentru că deși ni se pare că ochii ne ajută să vedem și să înțelegem lucrurile mai bine, tocmai ei sunt cei care ne păcălesc.

La capătul celor câteva minute am înțeles că acum, cel mai important lucru sunt eu. Că am nevoie ca eu să fiu bine. Doar așa pot să fac și să transmit binele mai departe.

Nu vă imaginați că am intrat brusc într-un proces revoluționar și că îmi voi schimba viața în mod radical. Nici nu știu dacă voi face vreo schimbare în acest moment sau dacă vreau să o fac. Știu doar că eu nu m-am uitat pe mine definitiv. Și că eu îmi voi oferi mai mult din ceea ce am nevoie la un moment dat.

Fie că îmi doresc să urc pe munte.

Sau să stau culcată pe spate, în iarbă, privind la stele.

Sau să dansez o noapte întreagă până nu-mi mai simt picioarele.

Sau doar să zac pe fotoliu, cu un pahar cu vin în brațe și să plâng în hohote la un film ireal de siropos.

Da, cumva, visele mele în această perioadă nu mai au legătură cu materialul, cu reușitele și cu topurile. Visele mele sunt cu mult mai simple și mai aproape de natural. Nu spun că e bine. Nu spun că e rău. Spun că e un sentiment senzațional să descoperi ce contează cu adevărat pentru tine într-un anumit moment și să nu-l lași să dispară în neant.

Acum, să vă povestesc puțin și despre această Bibliotecă de Esențe lansată aseară, căci este unul dintre cele mai drăguțe proiecte pe care le-am văzut în ultima vreme. Timp de 6 săptămâni, Silva în parteneriat cu Librăriile Cărturești, transformă etajul 2 al Cărturești Carusel într-un spațiu în care suntem îndemnați să ne acordăm câteva momente doar nouă, să ne gândim la ceea ce este important cu adevărat pentru noi. Fie că mergeți acolo la atelierele de storytelling ținute de minunat de talentatul Iulian Tănase(nu știu ce a fost în capul meu de nu m-am înscris și eu), la cele de fotografie sau gătit, sau pur și simplu ca să citiți din colecția de 30 de titluri recomandate de Iulian Tănase, Răzvan Exarhu și Laura Câlțea, este locul potrivit pentru mesajul organizatorilor: #SurprindeEsența.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Tu cum descoperi ce este cu adevărat important pentru tine? appeared first on Bianca Moruș.

Dacă sunteţi la current cu fenomenul, ştiţi deja că fiecare spectacol vine cu melodii noi şi lecţii noi. Prin urmare, nu pot să spun că mă plictisesc pentru că nu se întâmplă aceleaşi lucruri. Sigur, muzica nu se aseamănă deloc cu Manowar sau Metallica, dar este suficient de antrenantă şi deloc lălăită încât să nu mă simt exasperată de ea. Ba sunt melodii care îmi plac mult, dar mult de tot.

Şi acum vine marea şmecherie. Cel mai frumos lucru din spectacolele astea este fericirea de pe chipurile copiilor şi fericirea din ochii părinţilor, când îşi privesc odraslele care parcă stau să explodeze de bucurie. Te uiţi la mii de oameni care râd, cântă şi dansează în acelaşi timp şi îţi dai seama că nu există nimic mai bun. Atâta energie excelentă la un loc n-ai unde să mai găseşti, iar asta e cu adevărat de nepreţuit.

Tocmai de aceea mă bucur de fiecare eveniment de acest gen la fel ca şi copilul meu, pentru că am o nouă ocazie să îmi încarc sufletul cu bucurie.

Iar acum tropăi de nerăbdare să ajung în Zurlandia. Pe 16 şi 17 iunie, pe Domeniul Ştirbey are loc cea de-a doua ediţie a celui mai mare festival din România dedicat familiei. Şi nu e glumă. Avem în meniu 80000 de metri pătraţi de păşune şi pădure şi activităţi pentru toate vârstele şi gusturile: zeci de spectacole, sute de personaje, jocuri fel de fel, piese de teatru, ateliere, concerte, totul garnisit cu voie bună molipsitoare.

Biletele s-au pus deja în vânzare şi sper că aţi cumpărat. Dacă nu, le găsiţi pe bilete.ro sau eventim.ro. Aflaţi mai multe detalii şi aici.

Iar săptămâna viitoare vin şi cu o surpriză pentru voi, cei care vreţi să mergeţi în Zurlandia.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Pe tine ce te face fericit? appeared first on Bianca Moruș.

Toată lumea spune că Zurli e un fenomen. Avem milioane de fani în România, ne bucurăm de dragostea atâtor copii, iar eu una sunt de cele mai multe ori copleşită. Am fost în turneu în 30 de oraşe din România şi crede-mă că după fiecare spectacol am plâns. E absolut copleşitor ce trăim! Toată munca şi dragostea noastră ni se întorc înzecit. Zurlandia e în sufletul meu de ani, ştiam că o să vină momentul în care o să pregătesc împreună cu echipa mea cel mai mare festival pentru familie din România. 

Sunt atâtea activităţi în 2 zile încât eu nu aş şti ce să aleg mai întâi. Bine, fiică-mea sigur se descurcă dar totuşi, ce şi cum ne-ai recomanda tu să ne organizăm?

Eu vă recomand să veniţi pregătite pentru cea mai tare experienţă din viaţa voastră. Să vă îmbrăcaţi comod şi să vă gândiţi că aveţi 2 zile în care puteţi face tot ce vă trece prin cap. De la teatru, la spectacole de magie, de la dans la super jocuri, workshop-uri pentru părinţi, spectacole de teatru nemaiîntâlnite şi surprize. Multe surprize dar nu le pot spune pe toate, toate că stric magia.

Eu, când mă gândesc la anii copilăriei, îmi apare mereu în faţă Marian Râlea. Ce aduce el în Zurlandia şi cum aţi ajuns să colaboraţi?

Toată lumea spune că Zurli este acum ce era Abracadabra pentru noi când eram copii. Eu îl iubesc pe Marian Râlea, ne ştim de ani şi am un respect imens pentru munca lui. Mi s-a părut o idee excelentă ca el să aibă un loc în Universul de la Zurlandia. Acum, serios, să ne gândim câţi părinţi se vor bucura când o să audă acel refren al copilăriei lor: Eu pot, eu sunt Magician! M-am gândit la asta, am pus mâna pe telefon, ne-am întâlnit şi uite aşa, cu bucurie de ambele părţi, am anunţat această participare extraordinară a Magicianului la Zurlandia.

Mirela, eşti mereu în alergătură. Pare că tu nu stai niciodată. Chiar, tu stai vreodată? Eu obosesc doar când mă uit câte lucruri poţi să faci într-o singură zi. Care e secretul tău?

Iubesc viaţa. Îmi trăiesc fiecare clipă cu intensitate. Am energie cât pentru 100 de oameni. Găsesc în fiecare moment, în fiecare întâmplare ceva bun. Astăzi este despre astăzi e titlul cărţii mele. Nu e doar un titlu, e filosofia mea de viaţă. Nu îmi bat capul cu proprietăţi, nu visez la averi, nu am invidii. Eu trăiesc din bucuriile pe care le fac altora şi mie, zi de zi.

Oricât de mult ai alerga, întotdeauna găseşti timp şi pentru Maya. Mulţi părinţi abia aşteaptă să ajungă acasă, să se arunce în fotoliu şi îi explică copilului că sunt extenuaţi. Tu cum faci să treci peste pragul ăla critic de oboseală?

Cu zâmbet. Maya e adolescentă deja şi înţelege de multă vreme cât de mult muncesc eu, ştie cât de multe fac eu într-o zi. Aşa că rar se întâmplă să mai fie şi mama obosită. Atunci preia ea rolul mamei, mă răsfaţă, mă alintă. E o minune de fată. A făcut reguli ea pentru timpul pe care îl petrecem împreună: nu am voie să vorbesc la telefon şi nici să stau pe Facebook.

Nu pari o femeie cu care să se lucreze uşor. Pari drastică şi pretenţioasă. Şi totuşi eşti înconjurată de o mulţime de oameni care sunt mai mereu cu zâmbetul pe buze şi cu care lucrezi de ani de zile. Cum v-aţi ales unii pe ceilalţi?

Eu cred cu tărie că nimic nu e întâmplător. Eu dau totul, nu există jumătăţi de măsură, cer rigoare, disciplină şi dăruire. Ce facem noi e cea mai frumoasă meserie din lume. De-a lungul timpului au rămas lângă mine cei mai frumoşi oameni din lume. Suntem o echipă, aş spune că suntem mai precis o familie. Ne ştim bunele, relele şi ne sprijinim în orice moment.

Ce proiecte noi ai în plan? Că de idei ştim cu toţii că nu duci lipsă.

Uite, sincer, după turneul din primăvară şi lansarea de carte, urmat de turneul cu Antrenorul Părinţilor, vine Zurlandia şi după Zurlandia vine… VACANŢA. Jur solemn în faţa mea şi a copilului meu că o să mă odihnesc puţin, nu de alta dar în toamnă o luăm de la capăt. Turneul de toamnă şi alte multe planuri minunate.

Între 1001 de proiecte, drumuri prin ţară şi pe afară şi Maya mai ai timp şi pentru tine şi un EL? Există un domn care să te sustragă de la muncă?

Nu există pe lumea asta om să mă ia de la muncă. Doar Maya poate să facă asta. Fifi, PR-ul meu şi prietena voastră, spune despre mine că sunt femeia Uragan. Acum sunt sinceră cu tine. Nu e uşor să ai lângă tine o femeie care lucrează 18 ore pe zi. Eu ştiu că sunt o femeie puternică şi nu-i uşor să stai lângă o femeie puternică. Bărbaţii, declarativ, spun: da, vreau o femeie puternică, să facă banii ei, să nu atârne de mine. Apoi, cumva se simt eclipsaţi. Din fericire, există şi o categorie de bărbaţi super deştepţi care se simt scoşi în evidenţă de femei ca mine. Din această categorie am găsit bărbatul care nu stă în spatele meu, ci umăr la umăr cu mine.

Unde crezi că va fi Gaşca Zurli peste 10 ani? Dar peste 20?

Gaşca Zurli creşte într-un an cât alţii în 10. Aşa că în 10 ani (100 de ani pentru alţii) Gaşca Zurli va sta în Casa Zurli, o casă unde vor putea să petreacă zile întregi alături de noi copii veniţi din toată România.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Mirela Retegan, cu cărţile pe faţă appeared first on Bianca Moruș.

Conform dexonline, TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obicei, uzanță; datină. Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. Sursa: DEX ’09 (2009)

Deci, din start vorbim despre concepţii, obiceiuri vechi. Aş vrea să vă reamintesc că în trecut aşa-numitele vrăjitoare erau arse pe rug. Era un obicei popular în acea perioadă şi sprijinit de majoritatea oamenilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sclavie. Sau pentru luptele dintre gladiatori. Sau pentru bigamie, care încă este permisă în unele părţi ale lumii şi nu se mai revoltă nimeni. Deci asta cu tradiţia nu înseamnă nimic. Acum vreo 20 de ani, nu mai mult, să trăieşti împreună cu un bărbat fără să fii căsătorită încă era ceva greu de digerat în societatea noastră cea tradiţionalistă. Nu mai spun că dacă mai şi făceai copii fără să ai acte, aveai şanse mari să câştigi statutul de paria. Azi, în privinţa asta lucrurile sunt uşor mai blânde. Da, încă mă întreabă oamenii, nedumeriţi, de ce nu mă mărit. Da, încă sunt mulţi care nu pricep de ce nu am făcut nunta odată cu botezul copilului. Încă se uită unii ciudat că nu am acelaşi nume cu al fiică-mii şi nu o dată am fost întrebată dacă sunt divorţată. Pare mai uşor de acceptat un divorţ decât o relaţie fără căsătorie. Dacă stau să caut în acelasi Dex, pot fi catalogată drept amantă chiar.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat.amans, -ntis. Sursa: DEX ’09 (2009)

Fără prea multe explicaţii, mie îmi este bine aşa. N-am simţit vreodată nevoia de acte, nici să îmi schimb numele, nici să mă leg(temporar sau definitiv) printr-o hârtie care nu îmi aduce nimic(şi aici nu discutăm despre aspecte financiare, investiţii, moşteniri că deviem grav). Dar aşa sunt eu şi aşa îmi place mie. La fel de bine îi înţeleg pe cei care vor să se căsătorească, visează la ziua nunţii, simt că e un gest care îi împlineşte. Bravo lor! Dar de ce doar un bărbat şi femeie trebuie să aibă dreptul să trăiască acest lucru ca şi cuplu, nu reuşesc să pricep. Nu înţeleg disperarea de a le lua o bucurie(şi până la urmă, nişte drepturi) unor oameni, că asta sunt de fapt şi de drept. Sunt oameni care se iubesc şi vor să îşi poarte numele, să se ştie împreună în toate. Cine suntem noi să le judecăm alegerile? Cine suntem noi să le decidem soarta? Cine suntem noi să le interzicem să devină o familie şi în acte? Cu ce ne încurcă pe noi, aştia care trăim în cupluri heterosexuale, căsătoria dintre homosexuali? Cu cu ne afectează? Am să închei spunându-vă că fiică-mea, când desenează familia, se desenează pe ea, pe taică-su şi pe mine plus un câine şi o pisică(imaginari, cel puţin pentru moment). Şi nu, nu greşeşte cu nimic. Familia are câţi membri vrei tu să aibă, înrudiţi sau nu, dar pe care îi vrei aproape mereu, inclusiv în desene. Dacă unii vor şi acte pentru asta, de ce trebuie să ne opunem? Ce rău ne face în mod direct căsătoria unor oameni care se iubesc? Oare nu urâm prea mult în numele aşa-zisei normalităţi, încercând să le minimizăm lor iubirea?

Sursa foto: sqwears.co.uk/history-of-lgbt-rights-uk/

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Despre familia tradiţională, altfel appeared first on Bianca Moruș.

O fotografie minunată, cu Adela Popescu ţinându-şi în braţe copilul, a stârnit furie şi comentarii care mai de care mai imbecile la adresa naturaleţii femeii. Cum să stea ea la poza nemachiată, necoafată şi îmbrăcată de casă? Cum să fie ea la ea acasă? Păi nu mai are pic de respect pentru fanii disperaţi după feţe impecabile şi photoshop în loc de sală?

Dar chiar ne-am tâmpit într-un asemenea hal încât nu mai vrem să vedem adevărul? Adevărul este că „proaspetele” mame(am mai scris despre acest concept aici) numai de estetica lor nu sunt preocupate în primele luni. Când abia apuci să închizi ochii şi îi şi deschizi în urletele copilului, când un duş pare cel mai mişto lucru cu putinţă, unii pretind măşti şi mascaradă. Sunt atât de scârbiţi de imaginea lor, de viaţa lor încât nu suportă să vadă că idolii lor sunt tot oameni. Probabil că doare să vezi că nu există perfecţiune. Doare când vezi că vedeta la care băleai nu e chiar atât de pusă la punct cum credeai. Sau şi mai tare doare când vezi că unii sunt fericiţi cu ceea ce au, cu cine sunt şi nu trăiesc în lumi imaginare. Nu aceasta este realitatea şi normalitatea.

Ăsta e doar material de hrănit frustraţii.

The post Disperaţi după falsuri, condamnăm naturaleţea appeared first on Bianca Moruș.