Mirela Retegan, cu cărţile pe faţă

Mirela, să începem cu cel mai nou proiect al tău. Mă rog, nici nu ştiu dacă e cel mai nou că tu întotdeauna mai coci câte ceva, dar să vorbim despre Zurlandia. Ce înseamnă acest proiect pentru tine?

Toată lumea spune că Zurli e un fenomen. Avem milioane de fani în România, ne bucurăm de dragostea atâtor copii, iar eu una sunt de cele mai multe ori copleşită. Am fost în turneu în 30 de oraşe din România şi crede-mă că după fiecare spectacol am plâns. E absolut copleşitor ce trăim! Toată munca şi dragostea noastră ni se întorc înzecit. Zurlandia e în sufletul meu de ani, ştiam că o să vină momentul în care o să pregătesc împreună cu echipa mea cel mai mare festival pentru familie din România. 

Sunt atâtea activităţi în 2 zile încât eu nu aş şti ce să aleg mai întâi. Bine, fiică-mea sigur se descurcă dar totuşi, ce şi cum ne-ai recomanda tu să ne organizăm?

Eu vă recomand să veniţi pregătite pentru cea mai tare experienţă din viaţa voastră. Să vă îmbrăcaţi comod şi să vă gândiţi că aveţi 2 zile în care puteţi face tot ce vă trece prin cap. De la teatru, la spectacole de magie, de la dans la super jocuri, workshop-uri pentru părinţi, spectacole de teatru nemaiîntâlnite şi surprize. Multe surprize dar nu le pot spune pe toate, toate că stric magia.

Eu, când mă gândesc la anii copilăriei, îmi apare mereu în faţă Marian Râlea. Ce aduce el în Zurlandia şi cum aţi ajuns să colaboraţi?

Toată lumea spune că Zurli este acum ce era Abracadabra pentru noi când eram copii. Eu îl iubesc pe Marian Râlea, ne ştim de ani şi am un respect imens pentru munca lui. Mi s-a părut o idee excelentă ca el să aibă un loc în Universul de la Zurlandia. Acum, serios, să ne gândim câţi părinţi se vor bucura când o să audă acel refren al copilăriei lor: Eu pot, eu sunt Magician! M-am gândit la asta, am pus mâna pe telefon, ne-am întâlnit şi uite aşa, cu bucurie de ambele părţi, am anunţat această participare extraordinară a Magicianului la Zurlandia.

Mirela, eşti mereu în alergătură. Pare că tu nu stai niciodată. Chiar, tu stai vreodată? Eu obosesc doar când mă uit câte lucruri poţi să faci într-o singură zi. Care e secretul tău?

Iubesc viaţa. Îmi trăiesc fiecare clipă cu intensitate. Am energie cât pentru 100 de oameni. Găsesc în fiecare moment, în fiecare întâmplare ceva bun. Astăzi este despre astăzi e titlul cărţii mele. Nu e doar un titlu, e filosofia mea de viaţă. Nu îmi bat capul cu proprietăţi, nu visez la averi, nu am invidii. Eu trăiesc din bucuriile pe care le fac altora şi mie, zi de zi.

Oricât de mult ai alerga, întotdeauna găseşti timp şi pentru Maya. Mulţi părinţi abia aşteaptă să ajungă acasă, să se arunce în fotoliu şi îi explică copilului că sunt extenuaţi. Tu cum faci să treci peste pragul ăla critic de oboseală?

Cu zâmbet. Maya e adolescentă deja şi înţelege de multă vreme cât de mult muncesc eu, ştie cât de multe fac eu într-o zi. Aşa că rar se întâmplă să mai fie şi mama obosită. Atunci preia ea rolul mamei, mă răsfaţă, mă alintă. E o minune de fată. A făcut reguli ea pentru timpul pe care îl petrecem împreună: nu am voie să vorbesc la telefon şi nici să stau pe Facebook. 🙂

Nu pari o femeie cu care să se lucreze uşor. Pari drastică şi pretenţioasă. Şi totuşi eşti înconjurată de o mulţime de oameni care sunt mai mereu cu zâmbetul pe buze şi cu care lucrezi de ani de zile. Cum v-aţi ales unii pe ceilalţi?

Eu cred cu tărie că nimic nu e întâmplător. Eu dau totul, nu există jumătăţi de măsură, cer rigoare, disciplină şi dăruire. Ce facem noi e cea mai frumoasă meserie din lume. De-a lungul timpului au rămas lângă mine cei mai frumoşi oameni din lume. Suntem o echipă, aş spune că suntem mai precis o familie. Ne ştim bunele, relele şi ne sprijinim în orice moment.

Ce proiecte noi ai în plan? Că de idei ştim cu toţii că nu duci lipsă.

Uite, sincer, după turneul din primăvară şi lansarea de carte, urmat de turneul cu Antrenorul Părinţilor, vine Zurlandia şi după Zurlandia vine… VACANŢA. Jur solemn în faţa mea şi a copilului meu că o să mă odihnesc puţin, nu de alta dar în toamnă o luăm de la capăt. Turneul de toamnă şi alte multe planuri minunate. 😊

Între 1001 de proiecte, drumuri prin ţară şi pe afară şi Maya mai ai timp şi pentru tine şi un EL? Există un domn care să te sustragă de la muncă?

Nu există pe lumea asta om să mă ia de la muncă. Doar Maya poate să facă asta. Fifi, PR-ul meu şi prietena voastră, spune despre mine că sunt femeia Uragan. Acum sunt sinceră cu tine. Nu e uşor să ai lângă tine o femeie care lucrează 18 ore pe zi. Eu ştiu că sunt o femeie puternică şi nu-i uşor să stai lângă o femeie puternică. Bărbaţii, declarativ, spun: da, vreau o femeie puternică, să facă banii ei, să nu atârne de mine. Apoi, cumva se simt eclipsaţi. Din fericire, există şi o categorie de bărbaţi super deştepţi care se simt scoşi în evidenţă de femei ca mine. Din această categorie am găsit bărbatul care nu stă în spatele meu, ci umăr la umăr cu mine. 🙂

Unde crezi că va fi Gaşca Zurli peste 10 ani? Dar peste 20?

Gaşca Zurli creşte într-un an cât alţii în 10. Aşa că în 10 ani (100 de ani pentru alţii) Gaşca Zurli va sta în Casa Zurli, o casă unde vor putea să petreacă zile întregi alături de noi copii veniţi din toată România.

 

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

Add A Comment