Acum, nu zic, nu-i nicio plăcere să suferi nici măcar de-un guturai, dar lucrurile au luat-o razna în ultimii ani. A strănutat copilul – tragedie. A tuşit – vine sfârşitul lumii. Nu mai spun dacă pune mâna pe jos sau iese din casă fără căciulă.

În realitate, imunitatea asta pe care o căutăm noi peste tot are 2 componente. Prima este imunitatea înnăscută, formată din celule şi părţi ale organismului care luptă cu factorii externi: pielea, mucoasele – digestivă şi genito-urinară, secreţiile, lacrimile şi sucurile digestive – lizozimul din cavitatea bucală ne apără împotriva infecţiilor, sucul gastric ne apără împotriva infecţiilor, neutrofilele – împotriva bacteriilor, eozinele – împotriva paraziţilor, limfocitele şi monocitele – împotriva virusurilor.

Există apoi imunitatea dobândită, cea natural, primită de copil în timpul sarcinii şi alăptării. Cu cât cel mic primeşte mai mulţi anticorpi de la mamă, cu atât poate lupta mai uşor împotriva infecţiilor.

Vorbim şi de imunitatea formată prin anticorpi, realizată ori de câte ori corpul întâlneşte un microorganism necunoscut. Corpul luptă, apoi produce anticorpi care îl protejează pe viitor în faţa acestuia.

Sistemul imunitar al celor mici trebuie să învețe să se lupte cu agenții patogeni cu care vine în contact, ca să-și dezvolte proprii anticorpi. Este acest cerc vicios, de care părinții se tem cumplit: ca să-și dezvolte și să-și întărească sistemul imunitar copilul trebuie să se îmbolnăvească, trebuie să vină în contact cu agentul patogen, să își formeze proprii anticorpi. Prin urmare, trebuie lăsat să exploreze mediul înconjurător, să își formeze proprii anticorpi ca să devină mult mai puternic. Nu îi punem 10 căciuli, dar nici nu ne uităm pasiv cum mănâncă noroi de pe marginea drumului.

Atât de discutata şi disputata vitamină D are şi ea un rol esenţial în imunitatea oricărui organism. Un nivel scăzut al acesteia este asociat cu creşterea riscului de boli autoimune şi a susceptabilităţii la infecţii.

Şi, de parcă nu era de ajuns, imunitatea merge mână în mână cu stresul. Doar că în acest caz, pentru organism, stresul reprezintă o rană, o infecţie, poate o operaţie. Oricare dintre acestea poate duce la scăderea numărului de celule protectoare şi creşterea celor supresoare.

Persoanele sedentare sau cele care au fost sedentare, dar nu mai sunt pot suferi în primele săptămâni o dereglare a sistemului imun și se pot îmbolnăvi mai des de infecții acute de căi respiratorii superioare, față de cei cu activitate fizică moderată. Asta se întâmplă din cauza unui răspuns inițial crescut la stres și poate duce la aderență scăzută sau chiar la renunțarea la sport. Activitatea moderată spromovează în organism un mediu antiinflamator, un mecanism important în bolile ce presupun inflamație cronică (diabet zaharat, obezitate și boli cardiovasculare).

Insomnia, calitatea slabă a somnului sau orele insuficiente de somn cresc riscul de infecţii şi boli inflamatorii, depresie şi mortalitate. Conform unui studiu realizat în acest sens, privarea parțială de somn (pierderea a 4 ore pe noapte de somn) duce la creșterea a doi markeri inflamatori: proteina C reactivă și interleuchina 6. Un alt studiu referitor la administrarea unei endotoxine (o componentă dintr-o bacterie) atât la bărbați cât și la femei a arătat că prezența unei tulburări de somn persistente a dus la creșterea exagerată a unei atitudini depresive ca răspuns la provocarea dată de inflamație în comparație cu cei care nu aveau aceste tulburări de somn.

Un copil de 3-12 ani trebuie să doarmă în jur de 10-12 ore pe zi. Dar nu trebuie să uităm că sunt extrem de importante şi lipsa stresului, liniștea în cămin, înțelegerea copilului și înțelegerea dintre părinți. Toți acești factori ajută la construirea unui sistem imunitar matur la copil. De asemenea, pentru un copil cu imunitate bună nu trebuie să uităm nici de imunitatea părinților. Un părinte care răcește și se îmbolnăvește mai des poate aduce acasă agenți patogeni care să deprime imunitatea copilui și să îl facă și pe acesta să se îmbolnăvească.

Şi pentru că toţi ne dorim un copil cât mai sănătos, primul şi unul dintre cei mai importanţi paşi în acest sens este hrana. Prima idee şi cea mai simplă despre alimentația sănătoasă este că trebuie să mâncăm de toate și într-un mod echilibrat. Nu putem favoriza anumite elemente și să le defavorizăm pe altele pentru că vom ajunge tot la dezechilibru. Iar deficitele alimentare, mai ales pe termen lung, duc la dezechilibre grave în sistemul imunitar.

Carbohidraţii trebuie să existe pe masa copiilor. Au nevoie de aceste glucide lente în cantități moderate şi în mare varietate. La copiii cei mai mici putem testa pâinea și pastele integrale. Nu trebuie să trecem direct la carbohidrații rafinați pentru că se va dezvolta un gust și un apetit pentru aceste produse. Există pe piață însă și alte cereale integrale în afară de grâu, respectiv quinoa, mei, hrișcă. Trebuie variate des în alimentația celor mici.

Grăsimile sunt importante pentru asimilarea de  vitamine și minerale. Uleiurile presate la rece, avocado și alte surse de grăsimi sunt importante în alimentația copilului, chiar dacă acesta are exces de greutate. Nu ne supunem copiii la diete drastice, fără grăsime. La vârste mai mari putem să le oferim nuci, semințe pe care să le aibă la îndemână. Putem folosi variantele hidratate, mai ușor de digerat.

Din proteine, mai exact din structurile proteice – amioacizi, se formează anticorpii. Proteinele sunt importante pentru regenerarea celulelor din sistemul imunitar, dar și pentru construcția de celule efectuare. Raportul dintre proteinele vegetale și animale ar trebui să fie, la copii, 50-50. Așadar, variem. Odată pe zi poate fi o masă cu carne, masa de seară – cu leguminoase, nu trebuie neglijată niciuna dintre surse.

Vitamina A are un rol important în menținerea mucoaselor sănătoase. O găsim în morcovi, spanac, ardei roșii, caise, ouă, lactate grase. Nu oferim copilului varianta de lapte 0% pentru că vrem ca vitamina A să se absoarbă împreună cu grăsimea. Astfel de produse sunt nocive pentru toată lumea pentru că prin eliminarea brutală a grăsimii produsul devine foarte procesat și își crește indicele glicemic – este un produs obezogen. 

Vitamina C nu trebuie nici ea să lipsească din alimentația copilului, însă pentru o cantitate bună din vitamină produsele trebuie să fie proaspete. Este important să cunoaștem sursa de proveniență pentru ardei grași, citrice, legume cu frunze verzi, kiwi. Dacă mergem la piață sau magazin, pentru un produs proaspăt trebuie să îl mirosim bine înainte. Dacă nu există niciun miros trebuie să știm că nu mai există de mult prospețime și informația nutrițională a scăzut foarte mult. Broccoli este un produs bun pentru vitamina C; el se păstrează mult timp, în frigider chiar 1-2 săptămâni. Îl putem prepara ușor la aburi. În schimb, sucul de fructe nu crește imunitatea, ci grăsimea hepatică. Fructele se mănâncă întregi, se ronțăie și sucurile se consumă la petrecere și la sărbători. Nu învățați copiii cu sucuri de fructe pentru că nu aveți niciun beneficiu alimentar.

Vitamina E vine doar împreună cu grăsimea. Este nevoie de uleiuri, nuci, semințe, avocado pentru a asigura această vitamină extraordinar de importantă în imunitate. Aceasta lucrează cu vitamina C și cu coenzima Q10. Nicio vitamină nu lucrează singură, ci se formează complexe, lucrează împreună. 

Și mineralele sunt foarte importante pentru sistemul imun. Zincul este greu de obținut într-o dietă vegetariană, așadar atenție la produsele animale care trebuie să fie prezente cu regularitate în dieta copiilor noștri pentru că altfel este ușor să ajungem la deficit. Seleniul, un antioxidant redutabil (luptă cu excesul de radicali liberi), se regăsește preponderent în sursele animale, în pește și carne, dar și în nucile de Brazilia. Excesul de carne în dieta copiilor poate să ducă la acumulări crescute de fier. Acesta, fiind un agent oxidant, poate conduce la o stare inflamatorie cronică. Putem afla acest lucru prin analizele anuale sau recomandate de pediatru. Și cuprul este important pentru imunitate, dar şi el este greu de obținut prin dietele vegetariene. 

O altă categorie de substanțe care ar trebui să ne preocupe pentru buna imunitate este reprezentată de antioxidanți. Îi luăm din toate legumele și fructele proaspete, cât mai variat, într-o cantitate și calitate nutrițională cât mai bună. Alb, galben, verde, portocaliu sau mov sunt culorile sub care se găsesc. Culoarea mov lipsește cel mai des – se poate oferi prin afine, prune, vinete, struguri, cartof dulce. Există studii care spun că populațiile longevive aveau jumătate din hrană provenită din cartof dulce, mov. Ajutau și la longevitate, dar și la imunitate bună. Antioxidanţii îi putem asigura şi din plantele aromatice, mirodenii.

Probioticele și prebioticele sunt importante pentru un bun echilibru în flora intestinală. De la flora intestinală, de la cele 2-3 kg de bacterii, pleacă multe, inclusiv starea sistemului imunitar. Dacă flora este în echilibru există un sistem imunitar bun. Cum facem să avem o floră în echilibru? Hrănim bacteriile bune. Speciile de bacterii bune proliferează dacă le oferim fibre – cereale integrale, legume și fructe nu prea multe. Cum putem distruge flora sau să creștem speciile intestinale mai puțin bune? Prin excesul de proteine animale. Dacă avem o dietă a copilului bazată doar pe carne, iaurt, ou, pierzând din vedere alte tipuri de nutrienți avem toate șansele să dezechilibrăm microbiomul și de aici se pot produce modificări ce țin de imunitate.

Zahărul este cel ce defrișează flora sănătoasă intestinală. Nu e vorba doar de dulciuri, ci și de iaurturile cu zahăr, pâinea, intruși care au adaos de zahăr și contează. Trebuie urmărit ce se întâmplă zi de zi, la fiecare masă pe termen lung. Și îndulcitorii artificiali strică flora intestinală. Dacă vreți să înlocuiți zahărul cu altceva, gândiți-vă că tot ce este dulce pune o problemă. Fie că este îndulcitor natural – siropuri de agave sau de arțar, fructe confiate – fac parte din aceeași categorie și au un impact negativ. Dulcele se consumă cu mare zgârcenie.

Toate aceste informaţii le-am aflat la primul seminar din 2019, din cadrul Şcolii Părinţilor Responsabili, organizat de Qbebe, de la dr. Cristina Popescu – medic pediatru, dr. Oana Sinişteanu – medic de familie-copii şi dr. Ruxandra Pleşea, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.

Marţi, 16 aprilie, are loc un nou seminar – unde 3 specialiști în psihologie și parenting vin cu informaţii preţioase despre creşterea şi educaţia copiilor. Printre ei mă bucur că se numără şi Bogdana Păcurari, cea cu care am realizat de-a lungul timpului mai multe articole extrem de interesante legate de psihologia celor mici, dar şi a adulţilor.

Înscrierile la Ora de Parenting se fac aici:
https://www.qbebe.ro/scoalaparintilorresponsabili/oradeparenting.php

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Despre imunitate, fără stres sau mituri fără fond appeared first on Bianca Moruș.

Prin urmare, singura soluţie să scapi cu minţile cât de cât întregi din nebunia asta minunată este să îţi iei informaţiile de la oamenii care le deţin pe cele corecte: de la medici specialişti. Şi puteţi face asta pe 5 mai, în cadrul evenimentului organizat de Chicco România, Părinţi de 10.

Veţi afla despre cum puteţi să vă păstraţi dantura sănătoasă în timpul sarcinii, despre diferenţele dintre naşterea naturală şi cea prin cezariană, când este recomandată cea din urmă, vom vorbi despre mituri legate de alăptare şi îngrijirea nou-născutului. Găsiţi întreg programul şi modalitatea de participare aici.

Vom vorbi şi eu şi Daniel Osmanovici, nu ca specialişti ci ca părinţi care am avut o mulţime de experienţe, multe – minunate, altele – mai puţin plăcute. Din toate însă am învăţat un lucru extrem de important: părinţii de 10 nu sunt cei care nu fac greşeli, sunt cei care învaţă şi nu mai repetă erorile.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Părinţii de 10 învaţă, pun întrebări şi aleg în cunoştinţă de cauză appeared first on Bianca Moruș.

Am pierdut bani. Mulţi bani. Bani cu care aş fi putut renova o casă întreagă sau să îmi fac concedii exotice, prin zone îndepărtate. Începând cu analizele făcute şi refăcute cam o dată la lună, cu tratamentele deloc ieftine, continuând cu naşterea propriu-zisă, cumpărăturile pentru ea(multe necesare – am povestit despre ele aici, multe inutile), cu controale la tot felul de doctori, ecografii, intervenţii medicale, creşa, grădiniţa, totul e o cheltuială continuă. Vrei, nu vrei, ai, n-ai, tu plăteşti. Pe de altă parte, şi înainte cheltuiai mult şi de multe ori degeaba. E adevărat, acum în loc să îţi iei pantofii aceia roşii, din piele întoarsă, cu toc de 10 cm s-ar putea să alegi cursurile de schi pentru piticanie, dar astea sunt detalii. Şi alegeri.

Am pierdut somn. Ore, zile, săptămâni, luni de somn. Nu credeam că este posibil să trăieşti atâta vreme fără să dormi. Nu îmi aduc aminte cum este să dormi 8 ore fără să te trezeşti măcar o dată. Poate că nici nu voi mai afla vreodată. Dar dacă stau bine să mă gândesc nici înainte nu dormeam prea mult. Fie că munceam, fie că îmi petreceam timpul cu prietenii sau pur şi simplu leneveam prin casă, perioada mea de odihnă era relativ limitată. Diferenţa este că atunci când simţeam că nu mai pot, mă culcam şi recuperam cât de cât. Acum am aflat că şi atunci când crezi că nu mai poţi, oricum poţi.

Am pierdut timpul petrecut alături de prieteni. Înainte era mult, foarte mult. Practic mai toate zilele libere şi serile erau în compania lor. Că ne adunam pe la vreunul pe acasă, că ieşeam la cafele sau în cluburi, să ne zbânţuim cât e noaptea de lungă, eram mai mereu împreună. Acum nici măcar toate zilele de naştere nu le mai bifez cu prezenţa. Sau dacă ajung, oricum sunt însoţită şi de aia mică, cu gura mare, deci nu apuc oricum să scot prea multe vorbe(în afară de: „Să nu spargi aia!”, „Nu ţipa!”, „Mai lasă-l în pace pe Cutare, că nu e jucăria ta.”)

Am pierdut liniştea. Aia pe care o aveai când mergeai la plajă cu un prosop şi o carte în braţe. Te aşezai la soare sau umbră(după plac) şi uitai să te mai ridici. Aia pe care o aveai când te cuibăreai în mijlocul patului, sub pilotă, cu o cană de vin fiert şi timp de poveşti. Aia pe care o simţeai când ieşeai la o plimbare nocturnă, singură sau însoţită de omul care ştia când e cazul să vorbească sau să tăceţi împreună.

Am pierdut detaşarea. Acea indiferenţă faţă de ce va fi să vină. Înainte de copil puteam să urc pe motor fără să mă gândesc că poate nu voi mai coborî întreagă. Sau puteam să fac bungee jumping fără să mă gândesc la eventuale consecinţe. Puteam să îi reproşez cuiva că a aruncat gunoaie pe jos fără să îmi fie teamă că e un descreierat care poate mă calcă în picioare. Acum, înainte de orice, mă gândesc că trebuie să ajung acasă întreagă, să îmi pot creşte copilul.

Am pierdut foarte multe lucruri. Mult mai multe decât am cuprins aici. Ce am câştigat? Capacitatea de a mă îndrăgosti şi reîndrăgosti în fiecare zi. Mă surprind uitându-mă la ea şi minunându-mă de cât de mult poţi iubi un om, indiferent de cât de tare ţi-a zburlit creierii cu 5 minute înainte. Încă mă mai trezesc noaptea să mă duc să o învelesc şi rămân minute bune lângă patul ei, ca să o privesc, să o mângâi şi să o sărut.

Am câştigat puterea de a mă bucura din lucruri mici şi foarte mici. Ştiu exact momentul în care a reuşit să prindă pentru prima dată un obiect cu mâinile ei. Ştiu când s-a rostogolit prima oară. Sau când s-a ridicat prima dată în picioare. Când a zis primul „mama” sau când mi-a luat linguriţa din mână ca să mănânce ea singură. Le ştiu pe toate şi fiecare din aceste lucruri m-a făcut să mă simt de parcă aş fi cucerit Everestul.

Am învăţat să râd sincer şi în hohote în fiecare zi. Cu ea, de ea sau de mine. Am câştigat o mulţime de motive de bucurie şi profit de ele la capacitate maximă.

Aceasta nu este o pledoarie pentru făcut copii. Aşa cum v-am spus mai sus, nu are nimeni obligaţia de a procrea. Rămăsesem însă datoare cu nişte explicaţii după articolul în care am vorbit despre părţile mai puţin frumoase. Ca în orice pe lumea asta, şi în privinţa maternităţii există lucruri bune şi mai puţin bune. Pentru mine, acum, ştiu că cel mai frumos colier din lume este făcut din braţele fetei mele iar cele mai preţioase diamante sunt ochii ei, atunci când sclipesc de bucurie. Sigur, primesc oricând şi un smarald. 

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Ce-am pierdut şi ce-am câştigat de când am copil appeared first on Bianca Moruș.

1. Sexul este un lucru murdar, nedemn de oameni educaţi.

Nu, sexul este o activitate naturală, ce aduce plăcere. Ştiu că ţi se fac ochii ca la broască când te gândeşti la ce vârste îşi încep unii (copii) viaţa sexuală, dar ţine tot de tine într-o anumită măsură momentul în care fiul sau fiica ta va face asta. Şi ai toate şansele să experimenteze mai devreme cu cât îi vorbeşti mai puţin despre viaţa sexuală, îi pui mai multe interdicţii şi eşti mai mult tiran decât prieten.

2. Dacă trebuie totuşi să faci sex, este exclusiv pentru procreere.

Şi ne întoarcem iar la partea cu plăcerea. Şi cu nevoile. Orice medic, de la ginecolog la psiholog, îţi va spune că organismul şi capul au nevoie în egală măsură de plăcerea obţinută în timpul actului sexual. Dar, sigur, ce ştiu ei? Doar n-au studiat corpul şi creierul uman.

3. Sex faci doar dacă eşti căsătorit

O concepţie pe cât de învechită, pe atât de idioată. Practic, ne împingem singuri copiii în relaţii potenţial greşite doar de dragul… Nu stiu de ce. Chiar n-am reuşit să înţeleg vreodată ce beneficiu aduce căsătoria în acest caz. Dar înţeleg că au fost mult prea multe căsnicii ratate pentru că partenerii s-au luat doar din raţiuni hormonale.

4. Poziţia misionarului este unica normală.

Sigur. Dacă esti misionar şi faci sex doar în gând. Altfel, îmi pare rău să spun asta, dar pasiunea nu se păstrează doar pentru că vrei tu să o păstrezi. Şi nici imaginaţia nu mai este suficientă după o vreme.

5. Câţi parteneri sexuali ai avut în viaţă contează doar pentru oameni frustraţi şi nesiguri pe ei. Sigur, nimeni nu îşi doreşte ca fiul/fiica să devină un fel de tren care trece prin toate gările din lume, dar până la urmă asta e alegerea fiecăruia şi nu cred că numărul partenerilor defineşte succesul sau îl face pe om mai bun sau mai rău.

Spune-i copilului că sexul e ceva plăcut, sănătos, că e minunat între doi oameni care se iubesc, că e important să se protejeze şi cum să se protejeze. Abţine-te totuşi şi nu îi da detalii despre viaţa ta sexuală, trecută sau actuală. Niciun copil nu vrea să îşi imagineze cum arată părinţii lui în timp ce fac amor.

The post Ce să nu îţi înveţi copilul despre sex appeared first on Bianca Moruș.

Pe când avea pitica mea câteva luni, puţine, s-a ales cu o iritaţie urâţică, la nivelul feţei în mod deosebit. Hop-ţop, cu fata la pediatru(V-am spus că am schimbat mulţi în ultimii 3 ani, nu? Acum aflaţi unul din motive.) Se uită femeia la ea, ne dă să îi dăm cu nu ştiu ce cremă scumpă şi bubuie spre mine:

– Să nu mai pupaţi copilul, că de-aia se face în halul ăsta!

– Cum, doamnă, aşa ceva?

– Da, doamnă. De la salivă. Să nu mai pupaţi fata!

– Dar ce vă imaginaţi, că salivez pe ea? Cum să n-o mai pup?

– Doamnă, ce nu înţelegeţi? Nu mai pupaţi copilul.

Am plecat acasă şi plângeam din cauza iritaţiei ei dar şi mai tare pentru că nu aveam voie să o pup. Printre şuvoaiele de lacrimi însă tot a imbecilitate mirosea, aşa că am mers cu fata la dermatolog. Când a văzut-o femeia ne-a explicat calm că nu e nimic grav, trece rapid şi alte chestii uşurele, moment în care mi-am luat inima-n dinţi şi i-am reprodus ce îmi spusese pediatra. Atunci am văzut-o cum se înroşeşte brusc la faţă:

– Doamnă, asta e o mare tâmpenie. Cum să nu îţi pupi copilul? Pupaţi-o, doamnă, că şi aşa sunt atâţia oameni mutilaţi sufleteşte pe lumea asta. Pupaţi-o până vă săturaţi, că aşa se cresc copiii sănătoşi la cap.

Şi de atunci nu mă mai opresc din pupat. Am crezut că îmi mai trece pe măsură ce creşte, dar încă mă topesc când mă uit la ea şi aş pupa-o din cap până-n picioare. Noroc că şi ea e la fel de pupăcioasă.

foto credit: Ovidiu Craiciu

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Pupaţi-vă copiii! appeared first on Bianca Moruș.

Am rămas însărcinată după câţiva ani de tratamente. Copilul era misiune la limita imposibilului, aşa că atunci când au apărut cele două liniuţe nu ştiam dacă să mă bucur sau să intru în panică. Le-am făcut pe amândouă. Cum medicul ginecolog la care obişnuiam să merg tocmai atunci plecase în concediu, a doua zi dimineaţă eram în cabinetul unui doctor despre care primisem recomandări foarte bune. M-am dus să mă asigur că nu pierd sarcina până se întoarce celălalt dar am rămas la acesta. După primul consult am ştiut că dacă e să duc totul cu bine până la capăt, cu el pot face asta. Mă rog, cu ea, că e o doamnă. Mi-a făcut analizele de rigoare, mi-a citit dosarul din scoarţă în scoarţă, mi-a pus o mie de întrebări a căror logică eu nu o vedeam. Apoi mi-a recomandat să fac nişte teste genetice şi oricum trebuia să iau tratament înainte să iasă rezultatele, ca să nu riscăm nimic. Nu înţelegeam nimic. Ce teste genetice? De ce tratament fără rezultatele analizelor? Atunci am auzit prima dată în viaţă de trombofilie şi aflam că e foarte posibil să o am. Aşa, şi? Şi colesterolul îl aveam cât casa când eram subponderală şi tot nu m-am agitat atât de tare. Mi-a explicat pe scurt despre boală şi faptul că risc să îmi pierd copilul şi să mor şi eu, aşa că până vin analizele e mai sigur să iau pastile, ca să nu avem ce regreta. M-am conformat. Simplul gând că aş putea să pierd sarcina era suficient ca să nu comentez pentru nişte amărâte de pastile. Mai ales că nu îmi ieşeau din cap vorbele ei: „O luăm încet-încet. Nu îţi promit nimic. Vedem de la un control la altul.”

V-aţi prins deja că analizele i-au dat dreptate. Am trombofilie. Iar boala despre care eu nu ştiam nimic apare la 1 din 5 oameni. Da, atât de des este întâlnită. Ce este ea? Este o afecţiune în care sângele are tendinţa de a se coagula în vase. Mai precis, se formează cheaguri de sânge care îl împiedică să curgă. Sau se deplasează ele spre plămâni, inimă sau creier şi blochează alimentarea lor cu sânge. Da, este o boală care poate deveni mortală dar riscul cel mai mare este pentru femeile însărcinate. Poate duce la avort spontan, la preeclampsie severă, la dezlipiri de placentă sau la naşterea unui copil mort. Trombofilia este asociată cu 40-50% din cazurile de avort spontan. Jumătate din cazurile de avorturi sunt provocate de această boală pe care autorităţile nu dau doi bani, la propriu.

Şi cu toate astea, în România cei mai mulţi medici ginecologi nici nu se gândesc să recomande analizele specifice dacă nu ai la activ cel puţin două avorturi spontane sau sarcini cu probleme. Nimeni nu se gândeşte la suferinţa pe care o implică aşa ceva. Nimeni nu se gândeşte că poate a doua sarcină nu va mai veni vreodată. Toţi se gândesc la bani, pentru că testele de depistare a trombofiliei şi factorilor ei nu sunt deloc ieftine. Iar statul român nu vrea să deconteze aşa ceva. O consideră un fel de răsfăţ.

Nu stau autorităţile să şteargă lacrimile unor părinţi care au plecat la maternitate ca să îşi cunoască mult-iubitul copil şi au aflat că bebeluşul lor este mort. Nu stau ele să mângâie o mamă care pierde sarcină după sarcină şi nu ştie de ce. Nu stau, pentru că nu le pasă.

Aşa că vă rog eu, pe cele care vreţi să faceţi copii, cereţi-le voi medicilor analizele pentru depistarea trombofiliei. Da, sunt scumpe. Da, aţi putea să faceţi altceva cu banii aceia. Dar să aduci pe lume un copil sănătos nu are preţ. Mai ales că dacă suferi de această boală, tratamentul specific(după pastile, în funcţie de gravitatea bolii, se fac injecţii, zilnic) îţi asigură clipa în care vei vedea cei doi ochi pe care nu îi vei mai uita vreodată. Vă mai mărturisesc ceva. Cel mai greu de ţinut tratamentul este după ce naşti. Mai trebuie urmat încă şase săptămâni de la acel moment. Iar atunci motivaţia ca să îţi faci acele injecţii în general dispare. Eu am rezistat doar cinci săptămâni. Apoi am aflat de o femeie care nu le-a mai făcut iar tragedia s-a produs. A murit din cauza unui cheag de sânge. M-am îngrozit, m-am gândit la sufleţelul acela care nu va cunoaşte dragostea mamei lui şi am mulţumit că eu am avut noroc.

Dar norocul ni-l putem face şi noi în acest caz, cerând analize şi urmând tratamentul, dacă e cazul, cu sfinţenie.

The post Boala care ucide copilul în pântec appeared first on Bianca Moruș.

sursa foto: doctornews.ro

The post Mult plăteşti, puţin primeşti appeared first on Bianca Moruș.

Ei, bine, pe asta s-au bazat şi ei. Şi încă se bazează. Pe faptul că nimeni nu poate lupta la infinit dacă vrea să nu o ia razna. Pe faptul că nimeni nu are atâta putere să reziste nenumăratelor şicane pe care le face statul, cu tot ce înseamnă el. Cum cine? Politicienii şi toată încrengătura creată în jurul lor, care şi-a întins ramurile peste tot: în administraţie, în spitale, în poliţie, practic în tot sistemul bugetar şi mai departe în multele afaceri ”de succes”. La alegeri suntem minţiţi cu neruşinare, la fisc ni se ia pielea de pe noi şi ne mai şi tratează ca pe nişte cerşetori, la medic mergem cu plicul în buzunar, căci ştim că aşa ne cumpărăm o şansă. Şi ne consolăm că ăsta e mersul lucrurilor şi uităm că nu aşa trebuie să arate democraţia pentru care au luptat ai noştri. N-a trecut atât de multă vreme de atunci. Se fac 26 de ani peste o lună şi-un pic. Dacă te rezumi la o viaţă de om, poate părea mult. Dacă te gândeşti la istoria unui popor, e o nimica toată. În 26 de ani am fost reduşi la tăcere, fără să ne mai impună cineva asta. Și mi se pare mai periculoasă varianta asta, pentru că aşa nu se mai revoltă nimeni. Mai zvâcnim rar, când trăim o tragedie pe care n-am fi crezut-o posibilă. Au murit 54 de oameni până acum după Colectiv şi noi am ieşit câteva zile în stradă, după care ne-am întors la cele de zi cu zi. Mai sunt câteva ştiri la televizor, mai comentează puţin facebook-ul şi simt cum se stinge. Toată revolta, toată ura, tot ce ne-a încremenit zilele trecute începe să scadă în intensitate.

Nu vreau să uităm. Nu vreau să îi uităm. Şi până la urmă, nu vreau să ne uităm. Oricare dintre noi putea fi printre cei 54. Şi oricare dintre noi poate fi numărul 55. Sau 73. Sau 123. Pentru că atâta timp cât vom continua să dăm şpagă, să mergem pe linia de tramvai, să nu ne plătim impozitele, să votăm nişte hoţi sau incompetenţi sau să nu votăm, dezgustaţi de oferta politică, sprijinim următorul Colectiv.

sursa foto: www.dcnews.ro

The post Să nu lăsăm #colectiv să fie doar o filă în cartea de istorie appeared first on Bianca Moruș.

The post Despre vaccinare, cu relaxare appeared first on Bianca Moruș.