Să nu lăsăm #colectiv să fie doar o filă în cartea de istorie

Ne-am săturat. Ne-a ajuns. Nu mai vrem. Nu mai suportăm. Deci ce facem? Ne desprindem. Ne detaşăm. Pentru binele nostru psihic şi al familiilor noastre, începem şi închidem ochii, acceptăm că merge şi aşa, poate mai încălcăm şi noi o regulă-două, pentru că oricum aşa fac toţi, ne resemnăm. Renunţăm la lupta cu morile de vânt şi ne vedem de viaţa noastră, aşa cum e ea. Încercăm să reducem cât de mult contactul cu multiplele lucruri care ne displac în societatea noastră şi ne păcălim că ducem o viaţă frumoasă şi relativ liniştită, în micul nostru glob de cristal.

Ei, bine, pe asta s-au bazat şi ei. Şi încă se bazează. Pe faptul că nimeni nu poate lupta la infinit dacă vrea să nu o ia razna. Pe faptul că nimeni nu are atâta putere să reziste nenumăratelor şicane pe care le face statul, cu tot ce înseamnă el. Cum cine? Politicienii şi toată încrengătura creată în jurul lor, care şi-a întins ramurile peste tot: în administraţie, în spitale, în poliţie, practic în tot sistemul bugetar şi mai departe în multele afaceri ”de succes”. La alegeri suntem minţiţi cu neruşinare, la fisc ni se ia pielea de pe noi şi ne mai şi tratează ca pe nişte cerşetori, la medic mergem cu plicul în buzunar, căci ştim că aşa ne cumpărăm o şansă. Şi ne consolăm că ăsta e mersul lucrurilor şi uităm că nu aşa trebuie să arate democraţia pentru care au luptat ai noştri. N-a trecut atât de multă vreme de atunci. Se fac 26 de ani peste o lună şi-un pic. Dacă te rezumi la o viaţă de om, poate părea mult. Dacă te gândeşti la istoria unui popor, e o nimica toată. În 26 de ani am fost reduşi la tăcere, fără să ne mai impună cineva asta. Și mi se pare mai periculoasă varianta asta, pentru că aşa nu se mai revoltă nimeni. Mai zvâcnim rar, când trăim o tragedie pe care n-am fi crezut-o posibilă. Au murit 54 de oameni până acum după Colectiv şi noi am ieşit câteva zile în stradă, după care ne-am întors la cele de zi cu zi. Mai sunt câteva ştiri la televizor, mai comentează puţin facebook-ul şi simt cum se stinge. Toată revolta, toată ura, tot ce ne-a încremenit zilele trecute începe să scadă în intensitate.

Nu vreau să uităm. Nu vreau să îi uităm. Şi până la urmă, nu vreau să ne uităm. Oricare dintre noi putea fi printre cei 54. Şi oricare dintre noi poate fi numărul 55. Sau 73. Sau 123. Pentru că atâta timp cât vom continua să dăm şpagă, să mergem pe linia de tramvai, să nu ne plătim impozitele, să votăm nişte hoţi sau incompetenţi sau să nu votăm, dezgustaţi de oferta politică, sprijinim următorul Colectiv.

sursa foto: www.dcnews.ro