Acum, nu vă imaginaţi că mie mi se pare comodă o asemenea discuţie. Dar ştiu că va trebui să o port aşa că am rugat-o pe Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeut, să mă ghideze puţin în această problemă.

Bogdana, când şi cu ce începem discuţiile?

Recomand să începem discuțiile cu copiii cât de devreme dar mai ales încă de la primele lor întrebări. Pentru început, la 3-4 ani, răspundem punctual la întrebările ce ne sunt adresate, cu un limbaj adecvat vârstei lor, dar fără să îi mințim sau să le ascundem informații relevante întrebărilor lor. Adăugăm apoi treptat informații relevante pe măsură ce copiii sunt expuși experiențelor în cauză: fie că sunt la TV(filme, știri, videoclipuri), fie că sunt în jurul lor, la plajă de exemplu, pe panouri publicitare etc.

OK! Punctual, punctual, dar dă-ne câteva exemple. Adică sunt convinsă cu sunt părinţi care vor să le explice copiilor dar nu ştiu să-şi găsească cuvintele potrivite. Ce-i spui unui copil de 3-4 ani când întreabă de diferenţele dintre băieţi şi fete sau de felul în care a venit el pe lume?

Diferențele dintre băieți și fete le putem explica foarte ușor cu ajutorul unei cărți, desene, planșe când le explicăm cum funcționează corpul omenesc și concret în ce fel suntem diferiți. Oricum în etapa aceasta copiii sunt expuși la aceste diferențe în grădiniță sau chiar acasă dacă au frați, surori si este normal să le explicăm ce văd. Acela e momentul în care putem să le explicăm și cum au venit pe lume. Și mai concret, le recomand părinților cu multă încredere cartea: ”Prima mea carte despre sex și corpul meu”, Editura Aquila. Este o carte pentru copii iar primul capitol se numește chiar așa: ”Ce ne face să fim băieți și fete.” Și bineînțeles există un capitol dedicat sarcinii: cum apare ea și cum apare bebelușul. Este o carte complexă, foarte bine structurată, cu multe desene, ce conține toate informațiile pe care copii au nevoie să le știe până la pubertate. Părinții o pot folosi încă de când sunt copiii mici, punctual pe câte un capitol, adăugând informații pe parcurs în funcție de întrebările lor, în funcție de vârstă și de personalitatea fiecărui copil. Nu recomand ”botezarea” organelor sexuale cu diverse animale sau diminutive și nici evitarea răspunsurilor. Informațiile oferite corect copiilor nu le vor stârni interesul pentru activitatea sexuală, ci îi va învăța despre auto-cunoaștere, respect personal și respect pentru cei din jur. Cu alte cuvinte, educăm persoane sănătoase și responsabile, pregătite pentru a face față abundenței de informații, imagini, influențe ale anturajului etc.

Acum, sunt sigură că există şi interdicţii legat de ce ar trebui să ştie. Deci, ce nu ar trebui să le spunem niciodată copiilor noştri?(mă gândesc poate la experienţe sexuale proprii, relaţia cu partenerul de viaţă etc.)

Eu nu cred în interdicții. Cred în informații relevante și obiective. Dacă nu le oferim noi răspunsuri la întrebări își vor căuta inevitabil alte surse de informare. De aici poate deveni periculos. Vor începe să caute singuri, să acceseze surse pe care nu le putem controla și data viitoare nu vor mai reveni la noi pentru curiozități sau nelămuriri deoarece au deja un precedent de refuz.

Iar experiența de viață cu partenerul sau experiențele sexuale proprii pot deveni la un moment dat subiect de discuție și nu văd ceva în neregulă cu asta, atât timp cât discuția este adecvată vârstei și toți cei implicați în discuție se simt confortabil cu asta.

Vine acasă cu informaţii pe care noi programasem să i le furnizăm ceva mai târziu. Ce facem?

Se mai întâmplă. Asta este acum. Am ratat startul, nu este o tragedie. Să ne bucurăm că vine la noi cu informațiile pe care le-a aflat. Avem acum oportunitatea de a verifica informațiile pe care le-a obținut și totodată, avem oportunitatea de a continua și completa discuția cu celelalte informații relevante vârstei precum și diverse posibile curiozități.

Când şi cum îi spunem despre sarcină, nuditate, avorturi, metode de contracepţie?

Așa cum am menționat deja, despre sarcină și despre cum vin copiii pe lume îi putem spune încă de când este mic, mai ales dacă urmează să aibă un frate/soră sau dacă sunt femei însărcinate în familie sau anturaj. Încă o dată, încurajez adaptarea discursului în funcție de vârstă și nu recomand în niciun moment mințirea copilului cu povești de genul: copiii vin aduși de barză și alte povești care nu fac decât să îi confuzeze și să favorizeze crearea de fantasme.

Una din cele mai importante discuții de avut cu copilul, încă de când este mic, dar mai ales înainte de a intra în mediul școlar, este cea legată de nuditate, propriul corp și diferențele corporale dintre sexe. Copilul are nevoie să știe care sunt părțile intime ale corpului, că nu este în regulă să îl atingă nimeni fără permisiunea lui și dacă acest lucru se întâmplă să își anunțe de îndată părinții. De asemenea, e important să știe că nu este în regulă ne expunem părțile intime în public. Această discuție are două mari scopuri: unul este de informare corectă și al doilea de protecție.

Temele precum avortul și metode de contracepție recomand să fie abordate înainte de intrarea în pubertate, împreună cu subiectul menstruației, respectiv al erecției la băieți.

Cum tratăm veşnica problemă cu „ruşinea”? Cum putem să trecem peste acest lucru şi să purtăm o discuţie sinceră cu copilul, fără să ne fâstâcim şi să roşim ca nişte fete de pension?

Dacă pentru noi ca și părinți este o greutate să abordăm acest subiect, recomand cu încredere vizita la un specialist, un psiholog, care poate cu ușurință veni în susținerea părinților, prin două căi. Psihologul îi poate ajuta pe părinți cu informații, cărți și îi poate îndruma prin exemplificarea modalității în care pot fi abordate aceste subiecte cu copilul. Sau a doua cale: prin a avea psihologul câteva ședințe de informare cu copilul.

Totodată, să avem în minte că problema cu această discuție și cu rușinea este a noastră, a părinților, nu a copiilor. Pentru ei sunt informații noi iar dacă le tratăm cu obiectivitate și detașare și mai exact ca pe o normalitate, fix în acest fel vor fi percepute și de către copil.

În plus, chiar dacă nu a făcut nimeni cu noi acest lucru atunci când trebuia, noi ca părinți trebuie să îi oferim informații adecvate și pertinente legate de explorarea propriului corp și despre masturbare. Acesta nu trebuie să devină un subiect tabu.

Dacă vom avea aceste discuții la momentul potrivit cu copilul, vom reduce mult posibilitatea apariției rușinii. Și aici mă refer la rușine sub toate aspectele ei: rușinea față de acest subiect, rușinea de a pune întrebări și rușinea față de propriul corp.

sursa foto: stocksnap.io

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Educaţia sexuală, între subiect-tabu şi necesitate appeared first on Bianca Moruș.

„Fetele care se culcă cu cineva înainte de căsătorie sunt curve.”

„Sexul este murdar și rușinos.”

Cam aşa arăta educaţia sexuală acum vreo 20 de ani. Cam aşa arată şi acum. Nu credeţi? O spun cifrele alea reci şi seci:

·         România are cea mai mare rată a avorturilor din Europa: 480 de avorturi la 1000 de naşteri. Mai clar: aproape jumătate din copiii concepuţi sunt avortaţi.

·         Tot România are şi cea mai mare rată a mortalităţii materne: 27 de femei mor la 100.000 de naşteri.

·         Într-un singur an, 12.073 de tinere cu vârste între 15 şi 19 ani au rămas însărcinate iar 7.547 dintre ele au decis să întrerupă sarcina.

Și dacă nici cifrele astea nu vă impresionează, mergeți prin orfelinate, să vedeți câți copii au fost născuți și aruncați care pe unde, mai ceva ca niște haine de care te-ai plictisit. Uitați-vă în ochii lor, citiți-le suferința, durerea de a nu fi iubiți, de a nu avea cui să îi spună „mamă”, de a nu avea pe umerii cui să plângă și să se plângă. Nu știu ce e aia dragoste, nu știu cum e să ai pe cineva care să te mângâie și să te aline când ești bolnav, nu știu cui să ceară ajutorul atunci când au o problemă.

Sunt oamenii revoltați de numărul crescut al avorturilor. Păi asta nu este decât consecința lipsei de educație sexuală sau a proastelor sfaturi date în această privință. Soluția nu este să interzici întreruperile de sarcină. Soluția este să explici, să educi. Căci dacă tu îi vei spune fetei tale că nu e bine să facă sex sau că asta se face doar la 23 de ani, nu ți-ai făcut nici datoria, nici nu ai convins-o de nimic. Când îi vor tropăi hormonii în corp, nu tu vei fi în creierul ei să îi liniștești.

Ce e mai rău? Să îți înveți fiica despre sex și consecințele lui la o vârstă fragedă, despre contracepție și protecție față de bolile cu transmitere sexuală, despre aparatul reproducător și perioada lui de dezvoltare și despre cum se folosește un prezervativ? Sau să îți duci copila de 13 ani să facă avort? Sau să o vezi la 13 ani cum ține în brațe o păpușă vie, copilul ei, în condițiile în care ea încă doarme cu păpuși din plastic? Copilul nu va fi mai curios dacă îi explici cum stă treaba cu sexul și cum trebuie să se protejeze. Va fi doar mai informat. Dacă însă tu îi transmiţi că totul e un mare secret sau o mare interdicție, atunci ai mari șanse să experimenteze înainte de vreme. Ține minte cum face la orice îi spui tu că nu are voie. De ce crezi că atunci când vine vorba de sex va fi mai cooperant sau mai docil?

Şi dacă totuşi crezi că e bine să îi faci educaţie sexuală dar aşa, mai după 14-15 ani, îţi aduc aminte că sunt copii care la vârsta asta au născut sau au făcut deja un avort. Ştiu că nu îţi place să auzi asta. Nici mie. Dar lumea s-a schimbat iar copiii află mai multe lucruri decât ne-am dori noi, cu mult înainte decât credem noi că ar fi cazul. Şi atunci nu e mai bine să afle de la noi, ce trebuie şi cum trebuie, decât să culeagă tot felul de informaţii, nu neapărat corecte, de pe unde apucă?

Specialiştii spun că vârsta ideală pentru începerea educaţiei sexuale este undeva între 7 şi 9 ani. Şi la fel de important este să îţi înveţi fiica că trebuie să meargă la ginecolog o dată pe an. O iei tu de mână şi o duci. Pentru că trebuie să ştie că prevenţia este esenţială şi în multe cazuri, vitală. 95% din problemele depistate în cadrul controalelor medicale sunt tratabile. O vizită la ginecolog a unei adolescente nu înseamnă un îndemn la sex. Înseamnă conştientizare, educaţie şi prevenţie. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, oricum va ajunge să întreţină relaţii sexuale. Şi atunci eu aş vrea să ştiu că fiică-mea cunoaşte foarte bine consecinţele acestui gest şi cum să se protejeze de bolile cu transmitere sexuală şi de o eventuală sarcină. Sigur, din punctul meu de vedere, prezervativul e măsura numărul 1 de protecţie, pentru că protejează şi de una şi de alta. Dar metode de contracepţie aprobate la nivel mondial, şi asta o spun şi pentru voi, nu doar pentru copiii voştri, sunt 12, ultima ajungând de curând şi la noi în ţară(este vorba de contracepţia orală combinată în regim extins de administrare). E bine să vă informaţi despre toate, dar e la fel de bine ca în momentul în care alegeţi metoda de contracepţie să o faceţi împreună cu medicul ginecolog. Nu există un contraceptiv ideal, potrivit tuturor femeilor. Există însă tratamente personalizate. Mai precis, înainte de recomandare, medicul ia în calcul vârsta pacientei, activitatea sexuală, numărul partenerilor, starea de sănătate, dorinţa de a rămâne însărcinată, stil de viaţă.

Aşadar, nu vă mai feriţi copiii de cuvinte. Învăţaţi-i pe ei să se ferească de ceva ce îi poate marca pe viaţă. Şi învăţaţi şi voi să vă protejaţi, pentru că metoda calendarului doar te ţine mai conectat în prezent, nu te apără de o eventuală sarcină.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Avortul, cea mai utilizată metodă de contracepţie în România appeared first on Bianca Moruș.

Conform dexonline, TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obicei, uzanță; datină. Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. Sursa: DEX ’09 (2009)

Deci, din start vorbim despre concepţii, obiceiuri vechi. Aş vrea să vă reamintesc că în trecut aşa-numitele vrăjitoare erau arse pe rug. Era un obicei popular în acea perioadă şi sprijinit de majoritatea oamenilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sclavie. Sau pentru luptele dintre gladiatori. Sau pentru bigamie, care încă este permisă în unele părţi ale lumii şi nu se mai revoltă nimeni. Deci asta cu tradiţia nu înseamnă nimic. Acum vreo 20 de ani, nu mai mult, să trăieşti împreună cu un bărbat fără să fii căsătorită încă era ceva greu de digerat în societatea noastră cea tradiţionalistă. Nu mai spun că dacă mai şi făceai copii fără să ai acte, aveai şanse mari să câştigi statutul de paria. Azi, în privinţa asta lucrurile sunt uşor mai blânde. Da, încă mă întreabă oamenii, nedumeriţi, de ce nu mă mărit. Da, încă sunt mulţi care nu pricep de ce nu am făcut nunta odată cu botezul copilului. Încă se uită unii ciudat că nu am acelaşi nume cu al fiică-mii şi nu o dată am fost întrebată dacă sunt divorţată. Pare mai uşor de acceptat un divorţ decât o relaţie fără căsătorie. Dacă stau să caut în acelasi Dex, pot fi catalogată drept amantă chiar.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat.amans, -ntis. Sursa: DEX ’09 (2009)

Fără prea multe explicaţii, mie îmi este bine aşa. N-am simţit vreodată nevoia de acte, nici să îmi schimb numele, nici să mă leg(temporar sau definitiv) printr-o hârtie care nu îmi aduce nimic(şi aici nu discutăm despre aspecte financiare, investiţii, moşteniri că deviem grav). Dar aşa sunt eu şi aşa îmi place mie. La fel de bine îi înţeleg pe cei care vor să se căsătorească, visează la ziua nunţii, simt că e un gest care îi împlineşte. Bravo lor! Dar de ce doar un bărbat şi femeie trebuie să aibă dreptul să trăiască acest lucru ca şi cuplu, nu reuşesc să pricep. Nu înţeleg disperarea de a le lua o bucurie(şi până la urmă, nişte drepturi) unor oameni, că asta sunt de fapt şi de drept. Sunt oameni care se iubesc şi vor să îşi poarte numele, să se ştie împreună în toate. Cine suntem noi să le judecăm alegerile? Cine suntem noi să le decidem soarta? Cine suntem noi să le interzicem să devină o familie şi în acte? Cu ce ne încurcă pe noi, aştia care trăim în cupluri heterosexuale, căsătoria dintre homosexuali? Cu cu ne afectează? Am să închei spunându-vă că fiică-mea, când desenează familia, se desenează pe ea, pe taică-su şi pe mine plus un câine şi o pisică(imaginari, cel puţin pentru moment). Şi nu, nu greşeşte cu nimic. Familia are câţi membri vrei tu să aibă, înrudiţi sau nu, dar pe care îi vrei aproape mereu, inclusiv în desene. Dacă unii vor şi acte pentru asta, de ce trebuie să ne opunem? Ce rău ne face în mod direct căsătoria unor oameni care se iubesc? Oare nu urâm prea mult în numele aşa-zisei normalităţi, încercând să le minimizăm lor iubirea?

Sursa foto: sqwears.co.uk/history-of-lgbt-rights-uk/

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Despre familia tradiţională, altfel appeared first on Bianca Moruș.

1. Sexul este un lucru murdar, nedemn de oameni educaţi.

Nu, sexul este o activitate naturală, ce aduce plăcere. Ştiu că ţi se fac ochii ca la broască când te gândeşti la ce vârste îşi încep unii (copii) viaţa sexuală, dar ţine tot de tine într-o anumită măsură momentul în care fiul sau fiica ta va face asta. Şi ai toate şansele să experimenteze mai devreme cu cât îi vorbeşti mai puţin despre viaţa sexuală, îi pui mai multe interdicţii şi eşti mai mult tiran decât prieten.

2. Dacă trebuie totuşi să faci sex, este exclusiv pentru procreere.

Şi ne întoarcem iar la partea cu plăcerea. Şi cu nevoile. Orice medic, de la ginecolog la psiholog, îţi va spune că organismul şi capul au nevoie în egală măsură de plăcerea obţinută în timpul actului sexual. Dar, sigur, ce ştiu ei? Doar n-au studiat corpul şi creierul uman.

3. Sex faci doar dacă eşti căsătorit

O concepţie pe cât de învechită, pe atât de idioată. Practic, ne împingem singuri copiii în relaţii potenţial greşite doar de dragul… Nu stiu de ce. Chiar n-am reuşit să înţeleg vreodată ce beneficiu aduce căsătoria în acest caz. Dar înţeleg că au fost mult prea multe căsnicii ratate pentru că partenerii s-au luat doar din raţiuni hormonale.

4. Poziţia misionarului este unica normală.

Sigur. Dacă esti misionar şi faci sex doar în gând. Altfel, îmi pare rău să spun asta, dar pasiunea nu se păstrează doar pentru că vrei tu să o păstrezi. Şi nici imaginaţia nu mai este suficientă după o vreme.

5. Câţi parteneri sexuali ai avut în viaţă contează doar pentru oameni frustraţi şi nesiguri pe ei. Sigur, nimeni nu îşi doreşte ca fiul/fiica să devină un fel de tren care trece prin toate gările din lume, dar până la urmă asta e alegerea fiecăruia şi nu cred că numărul partenerilor defineşte succesul sau îl face pe om mai bun sau mai rău.

Spune-i copilului că sexul e ceva plăcut, sănătos, că e minunat între doi oameni care se iubesc, că e important să se protejeze şi cum să se protejeze. Abţine-te totuşi şi nu îi da detalii despre viaţa ta sexuală, trecută sau actuală. Niciun copil nu vrea să îşi imagineze cum arată părinţii lui în timp ce fac amor.

The post Ce să nu îţi înveţi copilul despre sex appeared first on Bianca Moruș.

Oricum, pentru că la noi nu se face educație sexuală în școli și slabe speranțe să se facă în viitorul apropiat, singurele locuri de unde poți învăța sunt conferințele organizate pe tema asta. Nu sunt multe, pentru că nu multă lume are energia și entuziasmul să se ocupe de ele, dar cei de la PArentime o aduc în România pe Meg Hickling, găsiți detalii despre ea aici. Pe scurt, de 25 de ani, ea ţine lecţii de „ştiinţa corpului” şi sănătate sexuală pentru copii, adolescenţi şi părinţii lor. Viziunea şi influenţa „profei de sex”, cum o numesc copiii, au fost recompensate cu nu mai puţin de cinci distincţii, între care Ordinul Columbiei Britanice.

Conferințele vor avea loc pe 19 și 20 martie. Și iată de ce ar trebui să fiți acolo

1. Dacă profesorii le povestesc copiilor la şcoală despre sexualitate nu mai este nevoie să vorbim cu ei despre acest subiect şi acasă.

2. Dacă le vorbeşti copiilor despre sexualitate aceştia o să îşi înceapă mai devreme viaţa sexuală.

3. Copiii vor descoperi singuri ceea ce au nevoie să ştie referitor la educaţia sexuală.

4. Dacă vorbeşti cu copilul tău despre sexualitate, sunt şanse mari să încerce să experimenteze.

5. Dacă nu mă simt complet confortabil să vorbesc cu copilul meu despre sex, mai bine nu vorbesc deloc.
Chiar e important să vorbim cu copiii despre sexualitate sau nu?
Răspundeţi la întrebările de mai jos cu Adevărat (A) sau Fals (F)
Dacă ai raspuns cu Adevărat la oricare din întrebarile din chestionar, citeşte articolul de mai jos. De fapt, te ajută oricum să citeşti rândurile de mai jos.
Iată cum stau lucrurile în realitate:
1. Diferite studii au arătat că programele de educaţie sexuală din şcoli duc la creşterea comunicării părinte-copil despre diverse subiecte legate de sexualitate. Cele două sunt mai degrabă complementare, dar educaţia sexuală trebuie să înceapă acasă.
2. În urma studiilor efectuate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii concluzionează că nu există “nicio dovadă că educaţia sexuală încurajează experimentarea sau activitatea sexuală crescută. Dacă este să se observe vreun efect, aproape fără excepţie, este în direcţia amânării începerii vieţii sexuale şi folosirea eficientă a contraceptivelor”.
3. În mod constant, copiii sunt expuşi mesajelor cu conotaţie sexuală, iar majoritatea dintre ele nu promovează sănătatea sexuală. Copiii vor auzi mesajele comerciale care sunt mai degrabă centrate pe exploatare şi vor înţelege informaţiile greşite. Iar dacă nu le vorbim chiar noi, părinţii despre educaţie sexuală, mesajul de care copiii se vor prinde este acela că despre sexualitate nu se poate vorbi într-o manieră sinceră, deschisă şi confortabilă.
4. Copiii care sunt bine informaţi vorbesc confortabil despre sexualitate cu părinţii lor şi sunt cei mai puţin predispuşi în a avea relaţii sexuale premature. Informaţiile corespunzătoare nu conduc la un comportament inadecvat, în timp ce lipsa acestora da.
Copiii noştri învaţă de la noi prin observare. Noi devenim modele care le arată cum să fie un adult sănătos, cum să aibă relaţii, cum să arate afecţiune şi cum să rezolve conflictele care apar în relaţii. Noi suntem primii şi principalii educatori sexuali ai copiilor noştri. Atunci când evităm să vorbim cu ei despre sexualitate le transmitem mesajul că acest subiect este unul greu de discutat, de învăţat sau că este dificil să pună întrebări despre asta. Tăcerea este la fel de elocventă ca şi cuvintele noastre.
5. Este des întâlnit în rândul părinţilor să se simtă inconfortabil atunci când le vorbesc copiilor despre sexualitate. Cu toate acestea, nu trebuie ca acest lucru să ne împiedice în a ne educa copiii. Educaţia sexuală trebuie să abordeze şi să recunoască diversele nevoi ale tuturor copiilor. Este important ca părinţii să furnizeze informaţii complete referitoare la educaţia şi sănătatea sexuală, corespunzătoare social şi cultural. Vorbitul despre fapte şi nu despre valori este un mod eficient de a combate teama sau reţinerea.

Intră pe www.parentime.ro/conferinta pentru a afla mai multe detalii. Şi dacă treci codul PRT10 la înscriere beneficiezi de un discount de 10%.

The post Profa de sex vine la București appeared first on Bianca Moruș.

2. Eşti fetiţă! Fetele nu se joacă cu maşini.(puteţi înlocui cu orice vă vine în cap şi e valabilă şi pentru băieţi) – Copila mea, ai voie să te joci cu orice nu îţi pune viaţa în pericol. Şi ai voie să fii ceea ce vrei tu să fii.

3. Fetiţele se îmbracă în roz. – Fetiţele se îmbracă cum vor ele şi cu ce le place. Dacă vrei să-ţi pui capete de mort pe tine, le scot şi eu pe ale mele din dulap. Dacă vrei să îţi pui sclipici din cap până-n picioare, o să îmi pun ochelari de soare şi mergem mai departe.

4. Băieţii/bărbaţii sunt nişte porci. – Bărbaţii sunt oameni. Iar oameni suntem cu toţii şi greşeli facem cu toţii. Dezamăgiri îţi poate provoca oricine, de orice sex. Dacă porneşti cu prejudecăţi în viaţă, nu vei mai putea vedea sufletele, ci doar proiecţiile frustrărilor celorlaţi.

5. Nu eşti bună de nimic. – Copiii cred tot ce le spunem noi. Iar dacă noi le strivim încrederea în propriile puteri, se vor lăsa la rândul lor striviţi de toţi cei pe care îi vor întâlni. Iar eu vreau ca fata mea să poată să lupte pentru ea. Şi când cineva îi va spune că nu e bună de nimic, să stea dreaptă şi să-i râdă în faţă. Pentru că ea ştie ce om minunat şi puternic este.

The post Replici pe care nu i le voi spune niciodată fetei mele appeared first on Bianca Moruș.

sursa foto: www.popsugar.com

The post Ce să nu-i spui niciodată unei femei care nu are copil. Dar vrea appeared first on Bianca Moruș.

D.: Plânge copilul. În 5 minute i-ai dat deja laptele, i-ai schimbat scutecul şi ai făcut şi cafeaua. Şi nu, nu te aşezi înapoi în pat ci ieşi în parc.

Î.: Vrei să mănânci. Iei din frigider ce îţi pofteşte inima, pui în farfurii, aşezi tacâmurile, pui pâinea în coş, îţi torni şi un pahar cu vin şi mănânci liniştit în timp ce te uiţi la serialul preferat.
D.: Oare am mâncat azi? Să iau repede o bucată, de orice. Pfai, s-a trezit!

Î.: Dai drumul la apă în cadă, pui nişte spumant, aprinzi lumânări parfumate şi zaci acolo preţ de vreo oră.
D.: Intri rapid în duş, înjuri printre dinţi pentru că apa e rece. Copilul bate în uşă. Tu încerci să te speli şi să uiţi că ţi-e frig. Copilul intră în baie. Dai repede să te clăteşti, timp în care plodul e jumate în cada şi ud tot.

Î.: Discuţiile telefonice cu prietenele sunt întotdeauna lungi cât o zi de post, dar teribil de suculente. Şi sunt o constantă.
D.: Câteodată îţi aduci aminte că nu ai mai vorbit cu prietena ta de… nu mai ştii de când. Până ajungi să pui mâna pe telefon, eşti deja deturnată. Peste vreo lună încerci din nou. Iar discuţia se împarte între tine, ea şi copil. Cele mai multe replici sunt: „Mami, nu trânti pufuleţii pe jos!”, „Iubire, dă-te jos de pe masă!”, „Prinţesă, nu mai ţipa în urechea mea!”. Apoi îi spui şi prietenei tale: „Hai, că te sun eu mai încolo. Probabil după majoratul fiică-mii”.

Î.: Ieşirile la restaurant sunt o plăcere. Mănânci ceva bun, bei un pahar în linişte, vorbeşti relaxat cu prietenii.
D.: Ieşirile la restaurant constau în alergarea plodului pe după mese, hrănitul lui, dacă ai noroc mai iei şi tu o gură din ce a rămas de la el şi pleci în grabă, sperând că nu ai uitat să plăteşti nota.

Î.: Shoppingul, întotdeauna. Stai ore întregi prin magazine, în căutarea pantofilor perfecţi, rochiei ideale. Mă rog, aţi prins ideea! Bani să fie, că întotdeauna găsim ceva de cumpărat.
D.: Aţi schimbat magazinele pentru adulţi cu cele pentru copii şi dacă aveţi noroc, cumpăraţi şi ce îi trebuie cu adevărat plodului. Cu siguranţă veţi avea în plus la casă un pluş, o bentiţă, o clamă, un ghizdan, orice nu vă trece prin cap.

Î.: Vacanţele se petrec în locuri child-unfriendly, cu un pahar cu alcool în mână, pe plajă sau pe marginea piscinei. Te întorci la muncă mai obosit decât ai plecat, dar cu atât de multe lucruri picante de povestit.
D.: Vacanţele sunt neapărat în locuri cu multe locuri de joacă, departe de eventuale pericole. Te întorci la muncă mai obosit decât ai plecat şi ca să te plângi de cât de mult ai alergat după plod.

Î.: Sexul… Sexul e după bunul-plac al fiecăruia. Când, cum şi oriunde vrea.
D.: Sexul. Hahahahaha. Dacă vă plăceau senzaţiile tari înainte, să vedeţi acum senzaţii tari! Mai ales de când învaţă copilul să deschidă uşa.

The post Situaţii înainte şi după existenţa copilului appeared first on Bianca Moruș.

The post Mamele, mai virgine decât propriii copii appeared first on Bianca Moruș.