1.       Controlul medical al copiilor ar trebui făcut zilnic şi cinstit. Nu cred că venirea unei asistente în grădiniţă o dată pe săptămână are vreo legătură cu realitatea. Acum copiii pot să nu aibă nicio problemă iar peste 2 zile să fie toţi bolnavi. Am văzut copiii duşi la grădiniţă cu febră mare, cu antibiotic după ei sau chiar copii care abia stăteau în picioare de rău. Am mai scris despre subiectul acesta şi aici. Dacă părinţii consideră că nu au de ales sau nu le pasă, este obligaţia celor de la grădiniţă să se gândească la toţi ceilalţi copii sănătoşi, care nu trebuie îmbolnăviţi din ignoranţa şi nepăasarea altora.

2.      Meniul copiilor nu ar trebui să conţină dulciuri, mezeluri şi alte alimente de proastă inspiraţie. La cele mai multe grădiniţe gustările de după-amiază sunt exclusiv dulci. În varianta ceva mai uşoară, acestea sunt făcute în bucătăria proprie sau de o firmă de catering. În varianta de scos din minţi, acestea sunt tot felul de porcării ambalate gen Eugenie, Barni sau altele din acelaşi spectru. Nici cerealele expandate şi pline de zahăr nu au ce căuta în meniul piticilor. Nici mezelurile, oricât de bine şi sănătos le-ar suna unora „şuncă din piept de curcan”. Nu este complicat să creezi un meniu sănătos şi adaptat nevoilor celor mici. Trebuie doar să vrei. Dar am impresia că la noi ar trebui să devină o obligaţie lucrul ăsta pentru că românul încă este convins că desertul este necesar şi chiar indicat în vieţile noastre. Şi până la urmă e treaba fiecăruia cum îşi creşte şi hrăneşte copilul dar e treaba mea să mă asigur că regulile lui nu afectează sănătatea copilului meu.

3.      Copiii trebuie să stea în aer liber. Mult. Doar că la noi comoditatea educatoarelor şi panica părinţilor merg mână în mână şi aşa se ajunge ca în cea mai mare parte a timpului zeci de copii să stea claie peste grămadă, în clase în loc să alerge în aer curat. 15 grade nu e o temperatură de speriat. Un pic de vânt n-a făcut rău nimănui. Nici zăpada nu e de speriat. În schimb viruşii şi bacteriile se simt minunat în spaţii închise şi aglomerate.

4.      Televizorul nu are ce căuta într-o creşă sau grădiniţă. Eu nu îmi trimit copilul acolo ca să stea proptit la desene animate. Îl trimit ca să se joace, să înveţe, să socializeze nu să se prostească pentru liniştea educatoarelor sau îngrijitoarelor.

5.      Copiii nu trebuie „să stea cuminţi”. Ţie, adult, îţi vine să o iei razna dacă stai 8 ore înţepenit la birou. Imaginează-ţi cum se simte un copil, bombă de energie, dacă i se spune fără încetare: „Nu alerga”, „Nu ţipa”, „Stai liniştit”. Lăsaţi copiii să se joace, să consume energie, să fie fericiţi! Regulile se impun mai uşor când copilul este mulţumit şi cooperant.

Voi ce credeţi că ar trebuie sau n-ar trebui să se întâmple într-o grădiniţă?

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Reguli pe care orice creşă şi grădiniţă ar trebui să le respecte appeared first on Bianca Moruș.

–         „Noi ce mai mâncăm azi şi de unde?”

Pare o banalitate dar de multe ori era o provocare: ne săturasem de aceleaşi locuri, de restaurantele prea scumpe şi nu neapărat calitative, de comenzi greşite sau ajunse când noi eram leşinaţi de foame şi oricum nu mai aveam timpul să ne aşezăm la masă. În plus, oricine a comandat vreodată mâncare pentru mai mulţi colegi ştie cât de complicată e toată treaba, de la făcut lista la adunat banii şi apoi găsitul alimentelor pentru fiecare.

Acum o aplicaţie care face furori de ceva vreme prin Transilvania a ajuns şi la Bucureşti. HipMenu se numeşte ea şi momentan este valabilă doar pentru sectoarele 1 şi 2 ale capitalei. De ce ar fi diferită faţă de altele?

„Funcția de comandă în grup face foarte ușoară coordonarea comenzilor mai mari, care poate include plata separată online a selecțiilor. Etichetele personalizate care însoțesc fiecare comandă ajută la distribuirea pachetelor între colegi și reduc erorile umane care intervin la trimiterea comenzii de către restaurante. Momentan doar bucureștenii din sectorul 1 și 2 pot beneficia de livrări prin aplicație, urmând să ne extindem treptat pentru că nu vrem să facem rabat la calitate”, declară Ciprian Costa, Chief Technology Officer, Cloud Treats Romania.

Aplicația hipMenu a câștigat premiul  Best User Experience in Romania, oferit în 2016 de Central European Startup Awards. Totodată,  se bucură de cea mai bună notă oferită de utilizatori dintre aplicațiile disponibile în România la categoria food & wine.

Recent, hipMenu și-a îmbunătățit aplicația pentru a oferi traducerea meniurilor în peste 15 limbi străine. Conform reprezentanților companiei, cele mai utilizate traduceri sunt în engleză, franceză, germană, maghiară, italiană, spaniolă sau greacă. Pe lângă traducere, felurile de mâncare din meniu au fotografii profesionale reale care îi ajută, atât pe români, cât și pe expați să găsească repede ceea ce le place.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post La mâncare, înainte! appeared first on Bianca Moruș.

 

 

 

 

The post Am fost, am stat, mă mai duc appeared first on Bianca Moruș.

Prin urmare am pus-o repede la dezgheţat iar în timpul ăsta am aruncat şi nişte unt la topit într-o tigaie. Am pus vreo 4 cepe verzi tocate mărunt la călit iar apoi spanacul şi loboda, spălate bine-bine-bine şi tocate şi ele. Le-am lăsat pe foc până s-a evaporat apa aproape definitiv. Am lăsat amestecul să se răcească, apoi am pus peste nişte brânză telemea(am fost darnică la acest capitol), un pic de piper şi două ouă. Le-am învârtit bine, apoi am amestecat din nou cu vreo 3 linguri de pesmet. Toată nebunia asta am proptit-o între două straturi de foi şi am dat la cuptor preţ de vreo 40 de minute, la 170 de grade.

E bună caldă, dar rece, cu un iaurt de băut lângă, e vis de primăvară.

The post Plăcintă cu spanac şi lobodă appeared first on Bianca Moruș.

Am să încep cu locul ei preferat. Restaurantul La conac, cu două dintre locaţii testate. Cel mai mult îi place în cel din Bulevardul Decebal, pentru că are 2 locuri de joacă, unul la parter, unul la etaj iar domnişoara însărcinată cu supravegherea este destul de drăguţă şi nu se enervează că fie-mea face potecuţe nenumărate între ea şi masa noastră. Mâncarea este gustoasă şi găseşti şi destule lucruri pentru mamele obsedate de alimentaţia decentă şi cât mai sănătoasă.
Restaurantul din Pache Protopopescu are locul de joacă la mansardă, deci e mai complicat dacă cel mic e foarte mic şi vrea să vă vadă des spre foarte des. Dar… avantajul este că aici este mult mai bine dotat, cu mult mai multe jucării iar doamna care îi are în grijă se preocupă să îi ţină acolo, nu să îi expedieze la părinţi, aşa cum se întâmplă în alte restaurante. Meniul este la fel de decent ca şi la fratele lui de mai sus.

White Horse, în Dorobanţi. Iniţial am fost şocată să aflu că acum e acolo restaurant pentru oameni cu copii. Pe vremea mea era un pub plin cu fum şi cu muzică faină. Locul de joacă este tot la mansardă şi relativ ok dotat. Doar că atunci când am fost noi era foarte aglomerat iar doamna de acolo părea de-a dreptul fericită când un copil îi spunea că vrea la mama. Mâncarea mi-a plăcut, dar nu m-am mai întors din cauza motivelor din fraza precedentă.

L’incontro, în Titan. Mâncare ok, loc de joacă ok, domnişoara angajată acolo – foarte ok. Dar… dacă copilul vă vrea aproape, nu veţi putea sta în restaurantul propriu-zis şi veţi alege mesele amenajate chiar lângă locul de joacă. Iar aceea este o impovizaţie care v-ar putea sta în gât.

Il Calcio, în Herăstrău. Noi am mers întotdeauna vara, pe terasă. Mâncarea este clasică pentro o Trattoria, dar niciodată nu ni s-a întâmplat ca bucătarul să dea greş. În restaurant e un loc de joacă micuţ dar în care piticii îşi pot face de lucru iar domnişoara menită să îi supravegheze era destul de atentă. Minusul este că dacă este aglomeraţie, iar de obicei acolo chiar este, aşteptaţi cam mult ca să vi se ia comanda, apoi şi să o primiţi.

Chez Marie Garden. Locul de joacă este în exterior, cu leagăne, tobogane şi alte lucruri bune pentru însoţitorii fără stare. Mâncarea este foarte bună dar dacă vreţi să nu-i scăpaţi o clipă din ochi pe cei mici, asiguraţi-vă că atunci când faceţi rezervare vi se păstrează o masă chiar lângă locul de joacă, nu după colţ.

Daimon Club, lângă Sala Polivalentă. Este de mers tot când e cald, la terasă. Mâncarea e foarte bună, ospătarii serviabili iar locul de joacă, aflat în aer liber, este minunat pentru copiii peste 3 ani iar pentru cei mai mici, însoţiţi.

Cabaret Lounge, în galeriile Titan. Arată ca o cafenea dar se mănâncă foarte bine, are şi terasă de unde se vede parcul IOR, locul de joacă este micuţ dar avantajul este că angajatele se preocupă iar cei mici şi nehotărâţi pot face ture între voi şi playground.

Cam astea sunt locurile prin care am călcat noi, din cele cu locuri special amenajate pentru cei mici. Aştept cu drag şi recomandările voastre, ca să mai variem puţin.

The post Restaurante child friendly. Sau nu appeared first on Bianca Moruș.

Iată cele 10 Nu-uri de bază ale copiilor şi metodele de (non)combat

• Nu vreau să mănânc.

Da, ştiu că poate fi exasperantă chestia asta. Dar gândiţi-vă de câte ori aţi mâncat voi fără să vă fie foame şi de ce. Aduceţi-vă aminte de mesele în familie, când eraţi îndemnaţi, rugaţi, şantajaţi sentimental să mai mâncaţi puţin, că doar n-a stat doamna/domnul atâtea ore în bucătărie ca să nu mâncaţi voi. Dacă nu e vorba de o problemă reală, psihică, niciun om nu va răbda până să moară de foame. Mai repede murim noi de nervi.

• Nu vreau să mănânc asta.

Cred că este cel mai justificat „Nu” al lor. Spuneţi voi sincer de câte ori aţi mâncat un aliment care vă este total respingător, doar pentru că ştiţi sau vi se spune că e sănătos.

• Nu vreau să dorm.

Eu nu ştiu să spun cât de des adormeam cu capul pe masă, pentru că voiam să mai stau cu cei mari. Dar era foarte des. Şi mă trezeam apoi în braţele lui taică-miu, care mă ducea în pat şi mai protestam un pic, cu eu vreau să mai stau cu ei. Şi mă mai mir de ce fiică-mii, când îi vobeşti de somn, parcă o înjuri de mamă!

• Nu vreau la grădiniţă.

Îmi aduc aminte că făceam nişte scene monumentale în primii ani. Cel mai probabil era ceva ce nu-mi convenea acolo, pentru că după ce am schimbat grădiniţa, am cerut singură să rămân la program săptămânal. Era ucigător să mă trezesc în fiecare dimineaţă la 6 şi apoi să mă uit la ceilalţi copii cum dormeau. Aşa că nu e rău să verifici de ce refuză copilul să meargă la grădiniţă. Cu fie-mea e mai simplu. În fiecare dimineaţă se alintă şi îmi spune că ea vrea să stea acasă, cu mine. Apoi, pe drum, urlă la mine să o iau pe drumul rapid, că întârzie la grădiniţă.

• Nu vreau să merg în cutare loc(la bunici/la o petrecere/într-o vizită.

Ştiu că e foarte enervant să îţi faci planuri şi să înceapă plodul să facă scandal, că el nu dă doi bani pe planurile tale. Dar eu am decis ca atunci când nu e musai, mai ales că nu se întâmplă foarte des, să o mai şi ascult şi să îi fac pe plac. O explicaţie există întotdeauna în refuzurile de acest gen. Ultima oară fiică-mea nu a vrut nici chip să iasă din casă un week-end întreg. Şi a fost şi foarte explicită: „Vreau să stau doar cu tine, mami.” Şi a stat lipită ca marca de scrisoare. Şi cred că am făcut şi i-am făcut foarte bine că am plecat urechea la nevoile ei.

• Nu vreau să fac baie.

Oricât de tare le-ar plăcea să se bălăcească, există zile când îşi găsesc orice altceva mai bun de făcut decât să intre în cadă. Şi dacă zilele astea nu vin una după alta iar ei nu s-au tăvălit prin mocirlă, cred că nu leşinăm dacă nu îi săpunim într-o seară. Bonus: în loc de urletele la îmbăiat primim câteva minute de linişte.

• Nu vreau să-mi strâng jucăriile.

Da, este una din replicile lor preferate. Urmată, în cazul meu, de: „Strânge-le tu!”. Uneori, când epuizarea mea e mai mare decât ambiţia, le las să troneze prin toată casa. În restul cazurilor încercăm să ajungem la o învoială şi să le adunăm amândouă.

• Nu vreau să stau în scaunul de maşină.

Acesta este un capitol interzis categoric oricărei forme de negociere. Niciodată, sub nicio formă, nu plecăm la drum până nu e aşezată în scaun şi cu centura pusă.

• Nu vreau să plecăm din parc.

Da, acasă ne aşteaptă un munte de vase de spălat, curăţenie de făcut, mâncare de gătit. Dar nici nouă nu ne place când cineva ne întrerupe din distracţiile noastre. Aşa că nu cred că e capăt de ţară dacă mai stăm 15 minute după ce am hotărât noi că trebuie să mergem acasă.

• Nu vreau să-mi fac temele.

Eu n-am ajuns încă la acest capitol. Dar sper să am destulă stăpânire de sine ca atunci când voi ajunge în acel stadiu, să o las să îşi ia 2-ul de rigoare şi să sper că îşi învaţă lecţia. Sau dacă nu o învaţă, până la urmă nu putem fi cu toţii doctor academicieni, nu?

The post Cele 10 NU-uri de bază ale copiilor appeared first on Bianca Moruș.

Până s-a scurs însă apa din dovlecel am tăvălit şi nişte broccoli prin sare, curry şi boia dulce, bonus nişte ulei de măsline, şi l-am dat la cuptor pentru vreo 15 minute.
Tot în timpul ăsta am mai bătut nişte ouă, peste care am pus ceva brânză rasă şi câteva bucăţele de broccoli rămase de mai sus, am pus compoziţia în forme de brioşe şi le-am dat în acelaşi cuptor, relaxată fiind că am rezolvat şi micul dejun de a doua zi.

The post Găteală de-o seară appeared first on Bianca Moruș.

The post Musaca cu cartof dulce, dovlecel şi carne de curcan appeared first on Bianca Moruș.

De Crăciun, primim vizite. Unul dintre vizitatori încalcă cu bună-ştiinţă regulile cunoscute şi îi aduce fiică-mii un ou Kinder. Înghit în sec şi îi spun că îl poate lua. Mă roagă să o ajut să îi scoată ambalajul. O ajut. Mă roagă să i-l desfac. Îl desfac. Ia jucăria iar ciocolata o duce şi o aruncă la gunoi.

În supermarket, trecem pe lângă iaurturile acelea cu tot felul de personaje Disney pe ambalaje.
– Mama, astea nu sunt bune!
– Aşa e, Di!
– Hai să luăm din alea verzi. Alea sunt bune.

Ajungem apoi la raionul cu apă şi sucuri. Dintre toate cutiile colorate şi paracolorate, fiică-mea se duce senină şi alege cutia cu mere şi sfeclă, presate. Un alt copil se duce şi ia una dintre cutiile colorate şi cu personaje de desene pe ele, moment în care fiică-mea se duce glonţ la el:
– Ăsta nu e bun. Nu e sănătos.

Nu cred în minuni. Poate o să funcţioneze, poate nu. Dar ştiu că e de datoria mea să încerc. Şi mai ştiu un lucru. Când un om încearcă să facă ceva bun, nu-i spune că nu poate. Nu-i spune că se chinuie degeaba. Dacă ţii neapărat să vorbeşti, încurajează-l. Dacă nu poţi, mai bine taci. Uneori tăcerea chiar e de aur. Poate chiar de diamant.

The post Ai ce creşti, măcar până la un punct appeared first on Bianca Moruș.

sursa foto: www.brainjet.com

The post 10 motive pentru care bărbaţii îşi doresc copii appeared first on Bianca Moruș.