
Restaurante child friendly. Sau nu
Pentru că nu am tăiat nici acum cordonul ombilical, unde sunt eu e şi fiică-mea iar unde nu pot să merg cu ea, în general nu mă duc. Prin urmare, când vine vorba de ieşit în oraş caut locuri prietenoase şi pentru noi, adulţii dar şi pentru pitici. Ce-i drept, şi acum o să mă înjuraţi mulţi, mi-e mult mai lejer de când a intrat în vigoare legea antifumat şi nu mai trebuie să vânez locurile ferite de fum. Dar asta e o altă discuţie. Găseşti pe net tot felul de liste cu locuri child friendly dar e doar o înşiruire sau o descriere care nu are neapărat legatură cu realitatea ci cu publicitatea. Prin urmare, am decis să fac o listă cu locurile prin care am fost noi şi să vă spun ce ne-a plăcut şi ce nu. Desigur, nu pierdeţi din vedere că este o descriere subiectivă. Ce îmi place mie nu trebuie să vă placă vouă iar ce mă deranjează s-ar putea ca pe voi să nu va încurce foarte tare.
Am să încep cu locul ei preferat. Restaurantul La conac, cu două dintre locaţii testate. Cel mai mult îi place în cel din Bulevardul Decebal, pentru că are 2 locuri de joacă, unul la parter, unul la etaj iar domnişoara însărcinată cu supravegherea este destul de drăguţă şi nu se enervează că fie-mea face potecuţe nenumărate între ea şi masa noastră. Mâncarea este gustoasă şi găseşti şi destule lucruri pentru mamele obsedate de alimentaţia decentă şi cât mai sănătoasă.
Restaurantul din Pache Protopopescu are locul de joacă la mansardă, deci e mai complicat dacă cel mic e foarte mic şi vrea să vă vadă des spre foarte des. Dar… avantajul este că aici este mult mai bine dotat, cu mult mai multe jucării iar doamna care îi are în grijă se preocupă să îi ţină acolo, nu să îi expedieze la părinţi, aşa cum se întâmplă în alte restaurante. Meniul este la fel de decent ca şi la fratele lui de mai sus.
White Horse, în Dorobanţi. Iniţial am fost şocată să aflu că acum e acolo restaurant pentru oameni cu copii. Pe vremea mea 🙂 era un pub plin cu fum şi cu muzică faină. Locul de joacă este tot la mansardă şi relativ ok dotat. Doar că atunci când am fost noi era foarte aglomerat iar doamna de acolo părea de-a dreptul fericită când un copil îi spunea că vrea la mama. Mâncarea mi-a plăcut, dar nu m-am mai întors din cauza motivelor din fraza precedentă.
L’incontro, în Titan. Mâncare ok, loc de joacă ok, domnişoara angajată acolo – foarte ok. Dar… dacă copilul vă vrea aproape, nu veţi putea sta în restaurantul propriu-zis şi veţi alege mesele amenajate chiar lângă locul de joacă. Iar aceea este o impovizaţie care v-ar putea sta în gât.
Il Calcio, în Herăstrău. Noi am mers întotdeauna vara, pe terasă. Mâncarea este clasică pentro o Trattoria, dar niciodată nu ni s-a întâmplat ca bucătarul să dea greş. În restaurant e un loc de joacă micuţ dar în care piticii îşi pot face de lucru iar domnişoara menită să îi supravegheze era destul de atentă. Minusul este că dacă este aglomeraţie, iar de obicei acolo chiar este, aşteptaţi cam mult ca să vi se ia comanda, apoi şi să o primiţi.
Chez Marie Garden. Locul de joacă este în exterior, cu leagăne, tobogane şi alte lucruri bune pentru însoţitorii fără stare. Mâncarea este foarte bună dar dacă vreţi să nu-i scăpaţi o clipă din ochi pe cei mici, asiguraţi-vă că atunci când faceţi rezervare vi se păstrează o masă chiar lângă locul de joacă, nu după colţ.
Daimon Club, lângă Sala Polivalentă. Este de mers tot când e cald, la terasă. Mâncarea e foarte bună, ospătarii serviabili iar locul de joacă, aflat în aer liber, este minunat pentru copiii peste 3 ani iar pentru cei mai mici, însoţiţi.
Cabaret Lounge, în galeriile Titan. Arată ca o cafenea dar se mănâncă foarte bine, are şi terasă de unde se vede parcul IOR, locul de joacă este micuţ dar avantajul este că angajatele se preocupă iar cei mici şi nehotărâţi pot face ture între voi şi playground.
Cam astea sunt locurile prin care am călcat noi, din cele cu locuri special amenajate pentru cei mici. Aştept cu drag şi recomandările voastre, ca să mai variem puţin.
Add A Comment