Vineri 13. Despre cioburi, pisici negre și curajul de a ne conduce destinul

Nu zgomotul m-a blocat. Nici cioburile sau eventuala reacţie negativă a părinţilor, deşi nu eram cel mai curajos copil din lume. Ci panica. În momentul în care am spart oglinda, am simţit, la propriu, cum se prăbuşeau peste mine următorii 7 ani de ghinion. Eram în clasele primare şi nici atunci nu ştiu dacă am lovit-o din greşeală sau pur şi simplu a alunecat. Îmi aduc însă aminte perfect frica cumplită care m-a cuprins, dar şi asocierile pe care le-am făcut în următoarea perioadă, convinsă că tot ce mergea rău era din cauza neatenţiei mele aducătoare de ghinioane.

Atunci nu-mi puneam prea multe întrebări, astfel încât luam multe dintre cele transmise sau auzite ca adevăruri clare. Iar asta se împletea perfect cu felul în care funcţionează superstiţiile, care nu au nevoie de dovezi, ci doar de imaginaţie, mai mult sau mai puţin bogată. Nu sunt fapte, nu sunt evidenţe, sunt doar poveşti pe care ni le spunem atunci când nu avem control sau explicații pentru haosul din jur. Şi ştim cu toţii că viaţa e un mare producător de haos, aşa că terenul e fertil.

De unde apar și ce sunt, de fapt, superstițiile

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut dintotdeauna nevoie să dea un sens lucrurilor grele cu care se confruntau, fie că vorbim de fulgere, boli, recolte slabe sau iubiri pierdute. Şi nu doar că aveau nevoie să le dea un sens, dar au căutat şi modalităţi să îmblânzească imprevizibilul. Aşa că putem identifica inclusiv mai multe tipuri de superstiţii.

• Superstițiile de evitare – sunt cele care ne spun ce să nu facem pentru a nu atrage ghinionul (să nu trecem pe sub scară, să nu spargem oglinzi, să ne ferim de pisica neagră).

• Superstițiile de protecție – sunt acele gesturi care ne dau iluzia că putem anula un rău printr-un ritual activ, precum bătutul în lemn, vărsatul sării peste umăr, purtarea unui talisman.

• Superstițiile predictive – sunt cele care pun greutate şi valoare pe anumite semne sau numere care ne „spun” viitorul. Vineri 13 este exemplul clasic, o combinație puternică între 2 simboluri considerate nefaste: numărul 13, considerat dezechilibrat față de numărul „perfect” 12, al împlinirii universale și ziua de vineri, cu semnificații religioase profunde în tradiția creștină.

Realitatea? Nu există nicio dovadă care să sprijine că astfel de zile se întâmplă mai multe accidente sau vin mai multe aşa-numite ghinioane. Avem însă de-a face cu un reflex cultural, transmis de la o generaţie la alta,

Mecanismul din spatele fricii – De ce rămânem ancoraţi în superstiţii, în lipsa dovezilor

Mintea noastră este programată să caute tipare, chiar și acolo unde ele nu există. Nu-i place neprevăzutul, prin urmare încearcă să identifice conexiuni, se ancorează în lucruri pe care le cunoaşte sau crede că le cunoaşte, indiferent că sunt sursă de bine sau dimpotrivă, alimentează lucruri deloc plăcute. Dacă într-o zi de vineri 13 ai avut un accident minor – te-ai împiedicat pe stradă şi ţi-ai rupt tocul, iar peste un an, tot într-o vineri 13, ai primit o veste care te-a supărat, mintea ta va lega punctele. Nu pentru că există o relație reală, ci pentru că suntem construiți să căutăm cauzalitate.

Acest lucru este susținut de două mecanisme puternice. Primul este bias-ul de confirmare, care ne susţine să reţinem doar momentele în care „s-a întâmplat ceva” într-o vineri 13 și ignorăm complet toate zilele normale de vineri 13 care contrazic superstiția.

Al doilea este ceea ce se numeşte iluzia controlului. Când batem în lemn, aruncăm sarea peste umăr etc. simțim că facem ceva, că avem o influență asupra hazardului. Ritualul ne oferă o senzație de siguranță care, de multe ori, este suficientă pentru a ne calma anxietatea. Nu schimbă faptele, dar ne face pe noi mult mai liniştiţi şi mai puţin predispuşi unor accidente cauzate, de exemplu, de agitaţia necontroloată dată de frica că se va întâmpla ceva.

Am putea spune că, până la urmă, dacă nu sunt reale, nici nu ne fac rău, deci n-ar trebui să ne mai batem capul cu ele, să nu ne mai pese dacă le credem sau nu. Dar… superstițiile nu sunt mereu inofensive. Ele pot produce stres anticipativ și autosabotaj. Dacă pornești la drum convins că vei avea ghinion, devii tensionat și hipervigilent. Interpretezi orice incident minor ca pe o dovadă a „blestemului” și, din cauza stresului, chiar poți produce erori reale. Profeția autoîmplinită nu este magie, ci psihologie pură.

Cum ne eliberăm de puterea superstiţiilor

Mulţi oameni nici nu-şi pun problema să anihileze puterea pe care o au superstiţiile în viaţa lor. Nu-i încurcă, nu-i deranjează şi e ok aşa cum e.

Dacă însă faci parte din categoria persoanelor care, conştient, înţeleg că superstiţiile nu au niciun fundament real, dar tot te trezeşti că fac 3 paşi înapoi când îţi trece pisica neagră prin faţă, atunci e important să ştii că nu e vorba de altceva decât de un ataşamnt emoţional. Superstiţiile sunt poveşti vechi din familie, tradiţii, ritualuri care ne conectează cu copilăria şi atât de puternica senzaţie de „mai bine să previn.” Oameni extrem de raţionali pot spune „Nu cred în ele, dar mai bine să mă feresc.” Acel „dar” lasă superstiţia să revină iar şi iar.

Nu e niciun câştig dacă încercăm să ne impunem negarea lor. Cheia este, ca în multe altele, conştientizarea. Iar conştientizarea nu presupune doar să citeşti un articol / un studiu şi să-ţi spui: „Gata, de acum înainte am terminat-o cu astea!” E un proces un pic mai lung, dar deloc complicat.

În primul rând, caută să vezi ce dovezi reale ai pentru ghinionul de care legi o anumită superstiţie. Apoi încearcă, într-un mediu sigur, să încalci o superstiție și notează ce se întâmplă. Vei vedea că lumea nu se prăbușește. Viața este imprevizibilă nu pentru că ai spart o oglindă, ci pentru că așa este natura ei. Incertitudinea şi problemele sunt parte din ceea ce trăim, nu din ceea ce „provocăm” nerespectând superstiţiile. Separă tradiţia de credinţă şi păstrează, dacă simţi nevoia, bătutul în lemn ca pe un gest cultural amuzant, fără să-i dai însă putere asupra viitorului tău.

Astăzi, dacă sparg o oglindă, mă gândesc la aspirator, nicidecum la destin. Am învățat că adevărata superstiție periculoasă este credința că nu avem control asupra felului în care interpretăm lumea sau a felului în care acţionăm.

Vineri 13 nu este o zi cu ghinion, ci o zi care ne reamintește cât de mult ne influențează mintea realitatea pe care o trăim. Iar mintea, spre deosebire de o oglindă spartă, poate fi direcţionată spre mai bine și mai multă încredere.

Citeşte şi: Ce contează pentru tine: cum te vezi tu sau ce spun alţii? – Bianca Moruș