Nu poţi mulţumi pe toată lumea. Cum să te protejezi de așteptările celorlalţi și să îţi urmezi propriul drum

Dacă te vopsești sau nu te machiezi, ești neîngrijită. Dacă ești mereu coafată și aranjată, ești prea preocupată de aspectul fizic. Dacă ești necăsătorită și nu faci copii, nu te adaptezi normelor societății. Dacă faci prea mulţi copii, faci parte din vreo sectă. Dacă ești mamă și te dedici carierei, ești egoistă și nu-ţi pasă de copil. Dacă renunți la carieră ca să-ţi poţi îngriji copilul, ești lipsită de ambiţie. Oricum ai da-o, tot nu e bine pentru gura lumii. Nu poți mulțumi pe toată lumea oricât de mult ai încerca. Ba mai mult, riști să te arunci pe tine într-o prăpastie imensă a nesiguranței, incertitudinii și dorinței infinite de a face să fie bine.

În faţa judecăţilor constante, ajungi inevitabil la întrebarea: cât timp și energie voi mai investi în încercarea de a-i mulţumi pe toţi? Și, poate mai important, de ce fac asta? Întrebările nu sunt cele mai uşoare, dar adesea răspunsurile sunt revelatoare – nu ne dorim, de fapt, să fim autentici și să ne trăim viața conform propriilor valori, ci să evităm dezamăgirile, respingerile sau presiunea de a fi „altfel”. Doar că, să trăiești conform așteptărilor altora nu înseamnă că trăiești, ci că te pierzi.

Judecățile altora sunt mai mult despre ei decât despre tine

De cele mai multe ori, criticile pe care le auzi reflectă nesiguranțele sau convingerile celor care le emit. Un om care spune că o mamă dedicată carierei nu își iubește suficient copilul poate, în realitate, să își proiecteze propriile neliniști legate de echilibrul între muncă și familie. Cineva care te critică pentru că ești singur sau că nu ai copii – poate în sinea lui se teme de singurătate sau se simte presat de așteptările unei familii numeroase.

În momentul în care realizezi că părerile lor sunt mai degrabă oglinda fricilor și a valorilor lor decât o reflecţie a ta, e mult mai simplu să începi să iei distanţă. Să te dezlegi de presiunea constantă de a fi pe plac celorlalţi înseamnă să te eliberezi și de limitele impuse de mintea lor.

E timpul să îți construiești un sistem propriu de valori

Societatea îţi oferă tipare, dar tu ești unicul care decide ce ţi se potrivește. Îţi place să fii dedicat carierei și să crești profesional? Alege asta fără remușcări. Vrei să construiești o familie și să te dedici copiilor? Asumă-ţi această alegere fără teama de a fi judecat.

Întrebările-cheie sunt: Ce mă face pe mine să mă simt împlinit? Ce valori vreau să-mi ghideze viața? Răspunsurile nu sunt mereu simple, dar cu cât ești mai clar în raport cu ele, cu atât vei suporta mai ușor criticile care vin din exterior. Te vei ancora într-o viaţă care este a ta, nu una croită după gusturile altora.

Cum să rămâi echilibrat în fața criticilor. Nu poţi mulțumi pe toată lumea

Dincolo de teorie, realitatea e că în viaţa de zi cu zi aceste presiuni sociale pot deveni copleșitoare. Poate ajuta să învățăm să fim mai puțin reactivi. Dacă o critică te rănește, oprește-te și întreabă-te: De ce mă deranjează acest lucru? E ceva ce reflectă o nesiguranță a mea sau e doar un tipar de care nu vreau să aparțin? Cu cât observi mai bine ce îţi stârnește disconfortul, cu atât devine mai ușor să identifici ce te reprezintă și ce nu.

Fii autentic, chiar dacă asta înseamnă să ieși din rând

Un lucru este clar ca lumina zilei: orice ai face nu poţi fi pe placul tuturor. Şi nici nu ar trebui să îţi dorești asta. Autenticitatea ta atrage oamenii care te acceptă și te apreciază pentru cine ești cu adevărat, nu pentru cine încearcă alţii să te facă să fii. Este firesc să fii vulnerabil în faţa așteptărilor sociale, dar, în același timp, să îţi protejezi esența și valorile este modul tău de a arăta lumii cine ești.

Ești suficient de bun

Nu trebuie să îndeplinești un set infinit de standarde externe pentru a te simţi valoros. Dacă ești suficient de bun în ochii tăi, poţi să rămâi liniștit atunci când criticile apar. Această schimbare de perspectivă te ajută să găsești un echilibru între a te dezvolta și a te accepta așa cum ești.

La final, amintirea cea mai preţioasă pe care o putem lăsa nu este că am fost perfecţi pentru ceilalţi, ci că ne-am trăit viaţa în acord cu noi înșine. Când te eliberezi de povara de a mulţumi pe toată lumea, câștigi libertatea de a fi omul care te mulţumeşte pe tine şi, implicit, pe cei care te apreciază pentru cine şi ce eşti tu.