Drumul de la „până când moartea ne va despărţi” la separare (Ep. 1)

De când cu reţelele astea de socializare pare că tot ce are vecinul/vecina e mai bun şi mai frumos. Vrem – nu vrem, tindem să credem ce vedem pe Facebook sau Instagram, să ne comparăm şi să ne dorim şi noi viaţa fericită a celor din lista noastră. În realitate, ajungem să urmărim o himeră. Nimic nu e ce pare a fi, inclusiv relaţiile. Iar pentru mulţi pare să fi devenit o obişnuinţă să arunce orice este stricat, inclusiv relațiile, în loc să încerce să repare.

Statisticile arată că în România durata medie a unei căsnicii este de sub 15 ani. În fiecare zi sunt peste 100 de divorţuri în toată ţara, iar cele mai multe se înregistrează în Bucureşti şi Ilfov. Sigur, pe lângă ele sunt şi despărţirile care nu apar în niciun script oficial, ci poate doar în sms-urile şi  whatsapp-urile celor implicaţi. Aceştia nu vor figura niciodată pe lista persoanelor divorţate, dar asta nu înseamnă că nu au parte de aceleaşi trăiri ca ceilalţi, exceptând poate o eventuală luptă pe avere.

Cum majoritatea celor care mai intră din când în când pe blogul acesta fac parte din categoria 30+ (nu săriţi, vă ştiu şi pe ăia mai tineri, dar nu vă bag în seamă ca să nu mă deprim), ar trebui să ştim deja că nu există nici prinţul pe cal alb, despre care scriam mai demult aici, nici femeia „doamnă în societate, gospodină în bucătărie şi curvă în pat”. În viaţă chiar nu le putem avea pe toate, deci nici partenerul teoretic perfect. Cu toate astea, cuplurile par să nu mai înţeleagă nişte lucruri esenţiale într-o relaţie şi dau bir cu fugiţii de parcă ar fi atacaţi de turci. Prin urmare, ca de fiecare dată când mă lovesc pe mine dilemele existenţiale, i-am cerut ajutorul Bogdanei Păcurari, psiholog şi psihoterapeut cu specializare în consiliere de familie şi cuplu.

Spune Beigbeder că dragostea durează 3 ani? Dragostea sau fluturii?

Hai să fim sinceri că pornim de la premisa că Beigbeder a scris un roman de ficțiune totuși și acest titlu juicy a fost ceea ce a atras în primul rând cititorii. Dragostea înseamnă mult mai mult. Da, este adevărat că multe relații încep cu partea de ”fluturi” când partenerii sunt foarte atrași fizic unul de celălalt și da, vorbim atunci de partea hormonală, biochimică ce se estompează în timp. Este adevărat și că mult timp, chestionarele din domeniu au concluzionat că majoritatea divorţurilor au loc în cursul celui de-al patrulea an de căsnicie. Între timp însă lucrurile s-au mai schimbat.

O relație de cuplu înseamnă muncă. Nu vine de la sine și nu depinde doar de cât de mult îl iubim pe celălalt. O relație sănătoasă se măsoară mai ales după timpul și atenția pe care le acordăm celuilalt. Cu alte cuvinte o relație bună înseamnă efort. Chiar dacă sună precum un clișeu, o relație de iubire începe cu a ne iubi pe noi înșine. Să ne iubim pe noi înșine presupune asumarea responsabilității pentru propria stare de bine. E o fantezie să credem că partenerul este cel responsabil de binele și fericirea noastră. DA! O relație de iubire sănătoasă se bazează pe sentimentele puternice dintre parteneri. Însă o relație implică o alegere continuă. Iar alegerea pornește de la autocunoaștere, conștientizare și asumare a propriilor nevoi, maturitate emoțională și, nu în ultimul rând, autonomia a doi adulți care se susțin și își doresc să evolueze împreună.

În cuplu, mai ales la început, partenerii uită de lucrurile neîncheiate sau nerezolvate în viața lor. La începutul relației, acestea parcă nu există și nu au existat vreodată. Deseori așadar omitem faptul că la început nu există o totală dezvăluire a niciuneia dintre părți. Însă, din păcate, ulterior toate rănile anterioare ies la iveală, revin în forță în momentele de stres, oboseală, de criză a cuplului și cer să fie vindecate. Faptul că nu am vindecat trecutul ajunge să coste. Tardiv ne dăm seama că rănile anterioare ar fi trebuit conștientizate, spuse, confruntate mai devreme, atunci când ne era bine în cuplu. Dar atunci când ne e bine nu ne gândim la traume vechi, obiceiuri, convingeri rigide, vechi depresii sau anxietăți, nesiguranțe. Sau slabă autonomie și autocontrol. Îndrăgostirea le adoarme și ne lasă să visăm. Iar atunci când apar momente de greutate, firești în orice cuplu, găsim greu puterea să dăm piept cu realitatea, cu lucrurile pe care le-am lăsat nerezolvate.

Una peste alta, adesea după perioada de „fluturi” cum zici tu, multe cupluri nu au o rezistență la disconfort, iar la primele semne de tensiune, de greutate, de neînțelegere, chiar pe chestiuni mărunte, partenerii renunță și adesea o iau de la capăt în altă relație sfârșind cu același deznodământ. Un cuplu solid se construiește pe această rezistență la greu, pe momentele în care disconfortul se gestionează în cadrul relației. Nesiguranța și durerea, necesită timp să fie înțelese, frica de intimitate are nevoie și ea de multe confruntări și multe experiențe împreună, într-un cadru de siguranță. Necazurile, dificultățile inerente ale vieții e nevoie să fie gestionate împreună. Așadar, cheia e să avem răbdare cu noi și cu cel de lângă noi. La început este ușor. Și ca să fie mai ușor mai târziu, e nevoie să facem în fiecare zi un pas către descoperirea noastră, către descoperirea partenerului și către relația de cuplu. Astfel, când vor veni vremuri mai grele, toate acestea vor conta enorm și cuplul va avea pe ce să se sprijine. Din fericire, multe culturi (mai ales cele vestice, dar nu numai) au înțeles deja toate aceste aspecte vis-a-vis de ce înseamnă calitatea relației și cum se poate ea menține și au început să dezvolte programe pentru tineri care să vină în întâmpinarea lor și să facă această importantă prevenție. Programe bazate pe terapie individuală și de cuplu la începutul de drum al relației, pentru a-i sprijini să se descopere, să se cunoască și să fie pregătiți pentru viitoarele greutăți din viața de familie.

Am impresia că oamenii pornesc relaţii/căsnicii de la premise greşite. E suficientă iubirea? Ce factori ar trebui să mai luam în calcul când pornim la drum în cuplu?

Da, am crescut cu multe mituri legate de iubire și familie. Cum crezi că se nasc fanteziile despre iubire și viața de cuplu? Înțelegem și învățăm ce este iubirea din familia de bază: de la părinții și bunicii noștri. Din felul în care s-au comportat ei în relația lor de cuplu (cu afecțiune, certuri, distanță, compromisuri, reproșuri) și din mesajele pe care le-am primit direct de la ei. Maturizarea noastră emoțională se clădește pe ceea ce am moștenit de la ei și pe experiențele proprii din relațiile noastre anterioare. Experiențele emoționale din trecut își pun amprenta asupra convingerilor și așteptărilor legate de dragoste și cuplu. Copii fiind și vulnerabili, am avut tendința de a lua mesajele primite ca învățăminte de viață: „Iubirea înseamnă suferință, sacrificiu”, „Căsnicia distruge pasiunea și dragostea”, ”Toți bărbații înșeală”, ”Nu poți avea încredere în nimeni”, „Fericirea în cuplu vine de la sine, fără efort”, ”Bărbatul trebuie să susțină familia” sau  ”Femeia are responsabilitatea de a ține casa și de a îngriji copiii” etc. Mesajele primite atunci, în copilărie, de la persoanele de atașament, și-au pus direct în subconștient amprenta asupra felului în care privim relațiile noastre ca adulți.

Iubirea nu ne rezolvă problemele personale. Una dintre cele mai frecvente și nerealiste așteptări despre iubire și relația de cuplu este aceea că partenerul este responsabil de fericirea noastră. Vorbim aici de cei care își tot schimbă partenerii, ajungând mereu în punctul de a fi dezamăgiți deoarece nu și-au asumat rolul în eșecul cuplului: „Partenerul avea o problemă, din cauza lui ne-am despărțit.” Aceștia dau mereu vina pe celălalt pentru suferința, nefericirea și neîmplinirile personale. La cealaltă extremă sunt „cei dependenți de iubire” care nu înțeleg că autonomia, independența este esențială. Nu putem iubi dacă nu suntem capabili să fim și singuri, să tolerăm singurătatea, cu o stabilitate și un confort emoțional care să nu depindă de partener. Vorbim mereu de comunicare și intimitate în cuplu, însă cea mai importantă este capacitatea noastră de autocontrol, de responsabilitate personală. Multe dintre „problemele de comunicare” apar tocmai din lipsa autonomiei partenerilor. Un partener este dependent de celălalt, fie financiar, fie emoțional, fie este dependent emoţional sau financiar de familia de bază. Oricare dintre acestea produc conflicte și face ca relația de cuplu să devină disfuncțională la un moment dat. În plus, din păcate întâlnim foarte multe persoane cu personalități disfuncționale și dificultăți sau tulburări de sănătate mentală ale căror ”vindecare” nu poate să fie iubirea celuilalt, responsabilitatea celuilalt. Partenerul ne sprijină, e alături de noi, poate face unele schimbări de care avem nevoie pentru a rezolva problemele, însă nu poate să fie terapeutul sau sursa vindecării noastre și nici nu ar fi ok să fie așa. Ideea în cuplu este să ne sprijinim reciproc și nu unul să se sprijine în permanență pe celălalt.

Tot Bogdana spune că n-ar fi rău să ne uităm la materialul realizat de cei de la School of life, material despre istoria relațiilor de iubire, respectiv istoria căsniciei din antichitate până astăzi. Este un videoclip ce surprinde extraordinar de bine traiectoria noastră în privința iubirii și trăiniciei relațiilor, respectiv a căsniciilor. Acum, am să fiu foarte sinceră, mă aşteptam să fie ceva relativ plictisitor, însă e extraordinar de bine realizat şi captivant.

Şi, pentru că, nu-i aşa, subiectul acesta este unul inepuizabil, am rugat-o pe Bogdana să ne spună în următorul articol care sunt cele mai frecvente probleme care afectează un cuplu, cum ar putea fi ele rezolvate, dar şi cum ne dăm seama dacă mai e ceva de salvat sau plecăm prea devreme. Săptămâna viitoare vine episodul 2 din Drumul de la „până când moartea ne va despărţi” la separare.

Până atunci vă las mai jos şi câteva recomandări de cărţi pe această temă, selectate de Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeut:

• John Gottman, Julie Gottman – Viaţa în doi când suntem trei
• Christianna Northrup – Reperul normalităţii
• Matthew D. Johnson – Mari mituri despre relațiile intime
• Douglas Stone, Bruce Patton, Sheila Heen – Comunicarea defectuoasă
• Harriet Lerner – Dansul relațiilor
• Jeffrey Young – Cum să-ţi reinventezi viața

Şi nu uitaţi: dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, daţi follow şi paginii mele de Facebook.