Cancerul de sân – de la simptome şi factori de risc la medici salvatori

Aveam vreo 26 de ani când, într-o dimineaţă, în timp ce mă îmbrăcam să plec spre muncă, am descoperit un nodul la sân. Era suficient de mare încât să-l identific din greşeală, dar prea mare pentru o femeie care se verifica lunar, ca la carte. Era ca şi cum ar fi apărut peste noapte, din nimic, aşa că şocul a fost teribil. Am pus imediat mâna pe telefon şi am făcut programare la medicul ginecolog la care mergeam în acea perioadă. După 2 zile eram la ea în cabinet. Şi-a chemat şi soţul, medic chirurg, în cabinet şi mi-au spus scurt şi la obiect: trebuie operat. N-am primit însă explicaţiile şi încrederea de care aveam nevoie ca să merg mai departe, aşa că am decis să-l mai ignor o perioadă. Observaţi ce reacţie stupidă – găseşti un nodul, ţi se taie picioarele cu gândul la cancer, dar tu mai amâni, de parcă viaţa ar sta să aştepte după temerile tale.

Cumva, viaţa m-a dus până la urmă pe mâinile unui medic endocrinolog, Cristina Copăescu, care avea să-mi rezolve probleme pe care le căutam rezolvate de mulţi ani, dar pentru care nimeni nu găsise nici diagnosticul, nici tratamentul corect. Tot ea a fost cea care m-a trimis – „imediat, nu stăm la discuţii” – la dr. Cristian Viişoreanu, medic chirurg cu competenţe în chirurgie oncologică şi ecografie intervenţională. În locul doctorului la care mă aşteptam, arogant, plin de importanţa studiilor şi renumelui, care te consultă rapid şi îţi dă repede un diagnostic, fără vreo explicaţie (văzusem mulţi de genul ăsta până atunci şi am mai văzut şi ulterior) am descoperit un medic empatic, răbdător, care studiază totul cu extrem de multă atenţie, care îţi verifică tot trecutul medical şi îţi explică lucrurile cu calm şi răbdare. Mi-a explicat că ce am eu este un fibroadenom, că nu arată că ar avea structură canceroasă, dar că am într-adevăr nevoie de operaţie pentru că este deja mult prea mare şi continuă să crească. Eu, ca mulţi alţii, dacă am auzit că nu sunt în pericol, am şi amânat momentul operaţiei. Şi l-am tot amânat până s-a săturat dumnealui să mai aştepte după mine şi m-a chemat la clinică, să rezolve situaţia. Am fost printre primele paciente, dacă nu chiar prima, care a beneficiat de o tehnică minim invazivă pentru extragerea fibroadenomului. În loc de o cicatrice de 5-6 centimetri am una de câţiva milimetri şi am plecat acasă la scurt timp după ce m-am ridicat de pe masa de operaţie. Nu mai spun că recuperarea a fost şi ea foarte uşoară. Mai greu a fost până am primit rezultatele biopsiei, căci oricât ţi-ar spune medicul că e totul în regulă, creierul tău n-ar cum să se liniştească până nu vede rezultatele scrise negru pe alb. Nu, n-a fost cancer. Dar de atunci merg la control la fiecare 6 luni. De fiecare dată când urc pe masă, pentru ecografie, mi se opreşte respiraţia pentru câteva secunde. Apoi îl aud pe dr. Viişoreanu spunând: „Gata, doamna Moruş! Sunteţi bine. Ne vedem peste 6 luni.” Sunt printre cele mai liniştitoare cuvinte pe care le poate auzi o femeie care s-a temut, chiar şi pentru o clipă, că ar putea avea cancer.

Şi pentru că 1 octombrie este ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân, l-am rugat pe dr. Cristian Viişoreanu, fondatorul Institutului Sânului, să ne povestească câteva lucruri despre această boală atât de temută printre noi, femeile, dar care în România continuă să facă prea multe victime şi asta din cauza diagnosticării tardive.

Vrem, nu vrem, sunt multe femei care nu merg la medic fără să aibă vreun simptom, aşa că haideţi să le spunem la ce trebuie să fie atente, care sunt semnalele de alarmă.

Cel mai frecvent semn al cancerului mamar este un nodul (o masă) sau o modificare de consistenţă a sânului, care se simte la palpare. Adesea, nodulul este nedureros, dar uneori poate fi asociat cu durere şi sensibilitate. Un nodul malign este, de obicei, ferm, dur la palpare şi poate avea margini neregulate, deşi unii noduli maligni sunt mai moi şi cu suprafaţă netedă. Majoritatea tumorilor se dezvoltă în partea supero-externă a sânului, în apropierea axilei.

Trebuie accentuat faptul că nici măcar un medic cu experienţă nu poate distinge cu certitudine între un nodul benign şi unul malign doar pe baza unei consultaţii fizice. Toţi nodulii şi toate modificările fizice ale sânului trebuie evaluate cu teste imagistice si apoi confirmate anatomopatologic.

Mai trebuie atenţie şi la:

● diferenţe de mărime şi formă a unui sân în comparaţie cu celălalt

● edem generalizat sau a unei părţi din sân; uneori, în stadii avansate apare şi limfedemul braţului

● secreţie spontană, sangvinolentă sau maronie, prin mamelonul unui sân

● retracţie recentă a unuia dintre mameloane, care nu poate fi tras la loc în afară

● îngroşarea sau iritarea unui mamelon, care poate fi însoţită de mâncărime, arsură sau erupţie scuamoasă (boala Paget a mamelonului)

● depresiuni, îngroşare sau încreţire a pielii unuia dintre sâni

● modificare a pielii sânului, în sensul că aceasta capătă consistenţa unei coji de portocală

● ganglioni limfatici măriţi în zona axilară sau, mai rar, deasupra claviculei.

În fazele incipiente ale cancerului mamar şi chiar în unele dintre cele mai tardive, nu există semne şi simptome. În acest caz se dovedesc utile investigaţiile imagistice – mamografia de screening, ecografia mamară sau rezonanţa magnetică. O mamografie poate dezvălui un nodul sau o anomalie care, altfel, nu poate fi detectată vizual sau prin palpare.

Sunt femei care trebuie să fie mai atente decât altele la acest subiect?

Principalul factor de risc pentru cancerul mamar este pur şi simplu acela de a fi femeie. Deşi bărbaţii au ţesut mamar şi pot face cancer de sân, boala este de o sută de ori mai frecventă la femei. Asta deoarece femeile au mai multe celule mamare ca bărbaţii, iar aceste celule sunt expuse în mod constant efectelor de stimulare a creşterii specifice hormonilor feminini.

Vârsta este, de asemenea, un important factor de risc. Probabilitatea de a face cancer mamar creşte odată cu înaintarea în vârstă. Dintre femeile cu cancer mamar, trei pătrimi aveau vârsta de peste 50 de ani la momentul diagnosticării.

După gen şi vârstă, un istoric familial legat de cancerul mamar este cel mai puternic factor de risc cunoscut pentru această boală. Aproximativ 15-20% dintre cazurile de cancer mamar apar la femeile care au un istoric familial (fie din partea tatălui, fie a mamei) legat de cancerul mamar.

Dacă aveţi o rudă de gradul întâi – mamă, soră sau fiică – bolnavă de cancer mamar, riscul dumneavoastră relativ de a face boala este aproximativ dublu în comparaţie cu femeile care nu au rude de gradul întâi cu această boală. Mai exact, riscul variază în funcţie de vârsta pe care o avea ruda dumneavoastră la momentul punerii diagnosticului. Riscul este 1,8 dacă a făcut cancer mamar după menopauză şi se apropie de 3 dacă era în premenopauză la diagnosticare. Riscul relativ este 1,5 dacă aveţi o rudă de gradul doi cu cancer mamar (bunică, mătuşă sau verişoară).

Mai mulţi factori de risc ai cancerului mamar sunt legaţi de istoricul hormonal şi reproductiv al unei femei.

Femeile a căror menstruaţie debutează înainte de vârsta de 12 ani sau care intră la menopauză după vârsta de 50 de ani prezintă un risc ceva mai mare de cancer mamar. În comparaţie cu o femeie a cărei menstruaţie a început după 15 ani, una care a avut prima menstruaţie înainte să împlinească 12 ani prezintă un risc cu 30% mai mare (risc relativ 1,3) de a dezvolta cancer mamar.

La celălalt capăt al spectrului reproductiv, femeile care intră la menopauză abia la 55 de ani sau mai mult prezintă un risc cu 30–50% mai mare de a face cancer mamar în comparaţie cu femeile care intră mai devreme la menopauză.

Femeile care nu rămân niciodată gravide sau care nasc primul copil după vârsta de 30 de ani prezintă un risc aproximativ dublu de cancer mamar în comparaţie cu cele care nasc la o vârstă de sub 20 de ani. Naşterea în tinereţe reduce semnificativ riscul de cancer mamar, dar dacă sarcina nu este dusă până la capăt, efectul protector dispare.

Supraponderabilitatea și obezitatea cresc cu aproximativ 50% riscul de cancer mamar în rândul femeilor postmenopauzale. Obezitatea la femeile premenopauzale este legată, de fapt, de o modestă reducere a riscului de cancer mamar, dar întrucât obezitatea înainte de menopauză duce, de obicei, la obezitate după menopauză, greutatea excesivă la orice vârstă este privită ca un factor de risc al cancerului mamar.

Deşi ovarele produc majoritatea estrogenului din organism, ţesutul adipos poate transforma alţi hormoni, precum cei produşi de glandele suprarenale, în estrogen. Astfel, dacă aveţi mai mult ţesut adipos, riscul de cancer mamar poate creşte în cazul dumneavoastră. De asemenea, obezitatea contribuie la creşterea nivelului de insulină şi de factori de creştere asemănători insulinei, asociaţi cu un risc crescut de cancer mamar.

Zeci de studii au arătat în mod consecvent şi clar că, în fapt, consumul de băuturi alcoolice creşte riscul de cancer mamar la o femeie şi că aceasta, cu cât bea mai mult, cu atât are un risc mai mare.

În comparaţie cu cele care nu consumă alcool, femeile care beau un pahar pe zi prezintă o creştere foarte mică a riscului, pe când femeile care consumă peste trei pahare pe zi au un risc de 1,5 mai mare, în comparaţie cu femeile care nu consumă alcool. Riscul relativ de cancer mamar creşte cu 7–9% cu fiecare pahar de alcool consumat în plus zilnic. Riscul este acelaşi, indiferent dacă beţi vin, bere sau băuturi spirtoase. Consumul moderat de băuturi alcoolice – cel mult un pahar pe zi – nu creşte semnificativ riscul de cancer mamar. Dacă beţi alcool, faceţi-o cu moderaţie.

Femeile care au făcut radioterapie în zona toracică, în special în copilărie sau în tinereţe, prezintă un risc crescut de cancer mamar mai târziu în viaţă. De exemplu, pentru o femeie care a primit radioterapie pe ganglionii limfatici toracici pentru tratarea bolii Hodgkin, în special dacă a fost tratată înainte de vârsta de 30 de ani, prezintă un risc de cancer mamar de cinci ori mai mare decât o femeie care nu a fost supusă acestui tratament. Expunerea la radiaţii poate deteriora celulele. Volumul mic de radiaţii pe care l-aţi asimilat în urma diverselor examene de diagnosticare, cum ar fi mamografii şi radiografii pulmonare, nu par să reprezinte în schimb un risc semnificativ.

Dacă a mai avut cancer mamar, o femeie este expusă unui risc mai mare de a dezvolta un al doilea cancer mamar. Femeile care au avut cancer mamar prezintă un risc de trei sau patru ori mai mare de cancer la celălalt sân. Acesta este un al doilea cancer, nu o recidivă a primului.

Riscul este mai mare pentru femeile cu un istoric familial de cancer mamar şi pentru femeile care erau tinere – sub 40 de ani – la prima diagnosticare.

Vârsta minimă la care a fost raportată apariţia unui cancer mamar a fost de 2 ani.

Înţelegerea riscului de a face cancer mamar vă poate ajuta să luaţi decizii avizate legate de îngrijirea dumneavoastră medicală şi de stilul de viaţă. Vă poate ajuta să evitaţi sub- sau supraestimarea riscurilor. Având informaţii realiste, puteţi lua măsurile adecvate şi, astfel, se vor reduce poate şi temerile dumneavoastră legate de cancerul mamar. Evaluarea exactă a riscului este deosebit de importantă pentru femeile expuse unui risc ridicat de cancer mamar. Pentru aceste femei, supravegherea agresivă sau măsurile (preventive) de reducere a riscului pot fi luate în calcul.

În acelaşi timp, este important să realizaţi că, deşi profesioniştii în medicină cunosc o parte dintre factorii de risc care cresc şansele unei femei de a face cancer mamar, nu este sigur cum anume sau, în unele cazuri, dacă toţi aceşti factori de risc vor determina celule normale să devină canceroase.

Deşi înţelegem mai multe despre boală decât în trecut, dezvoltarea cancerului mamar este în continuare adesea impredictibilă. Faptul că, în cazul dumneavoastră, există un factor de risc sau chiar mai mulţi nu garantează faptul că veţi face boala. Unele femei care prezintă mai mulţi factori de risc nu fac niciodată cancer mamar, iar altele, despre care nu se ştie că prezintă factori de risc, o fac.

Vine diagnosticul de cancer la sân. Înţeleg că tratamentele sunt de mai multe tipuri şi în funcţie de stadiile bolii. Nu intrăm în astfel de amănunte. Ce este însă important de ştiut pentru femeile diagnosticate?

Ştiu că este mai uşor de spus decât de făcut, dar atitudinea pozitivă încă de la primirea diagnosticului până la terminarea tratamentului şi după este extrem de importantă. Cereţi ajutor ori de câte ori aveţi nevoie, vorbiţi deschis despre ce simţiţi, nu uitaţi de latura spirituală. Faceţi sport, urmaţi o dietă echilibrată, mergeţi constant la controalele periodice şi urmaţi investigaţiile recomandate. Şi nu uitaţi să râdeţi!