Viaţa de copil – cum găseşti echilibrul între performanţă şi bucuria libertăţii

Cine zice că viaţa de copil e uşoară în zilele noastre ori nu are copii, ori nu vrea să vadă ce presupune asta. Eu recunosc că mă uit la ce program încărcat au fiică-mea şi alţi prieteni de-ai ei şi mă întreb de unde găsesc atâta putere şi determinare. Cu şcoală serioasă în fiecare zi, teme, proiecte, antrenamente solicitante, pregătiri la limbă străină, citit cărţile obligatorii de la şcoală şi citit cărţi alese de ea şi alte activităţi dorite tot de ea, mă minunez cum reușeşte să le facă pe toate și, mai ales, cum își găsește energia să mai râdă și să viseze. La vârsta la care noi abia ne făceam temele și ne jucam pe afară, copiii din ziua de azi jonglează cu un program care pare să nu lase prea mult loc pentru copilărie.

Mă întreb adesea la greşelile pe care le facem noi, părinţii. E drept că vrem ce e mai bun pentru ei, că îi încurajăm să își descopere talentele și să exceleze. Dar oare în goana asta pentru performanță și dezvoltare nu le răpim ceva esențial? Timpul să se plictisească, să-și lase imaginația să zboare, să fie pur și simplu copii.

Fiică-mea e ambițioasă, mai ambițioasă decât îmi imaginam eu vreodată să fiu la vârsta ei. Uneori o privesc și mă întreb: „Dar cine o pune să facă toate astea? Eu, sigur nu!” Și răspunsul e simplu: ea însăși. Își stabilește obiective, își planifică timpul și pare să fie mândră de ceea ce face. E un sentiment minunat să vezi că pitica ta își construiește încrederea în sine și își găsește propriul drum. Dar, în același timp, mă întreb dacă asta nu vine cu un preț prea mare.

Mi se pare că trăim într-o epocă în care copiii sunt puși sub o presiune enormă. De la a avea note perfecte până la a excela în activitățile extracurriculare, pare că societatea a setat niște standarde imposibil de atins. Și nu mi-e deloc comod să mă gândesc că, în loc să-și trăiască copilăria cu bucurie și curiozitate, mulți dintre ei o trăiesc ca pe o competiție continuă.

De aceea, încerc să-i reamintesc mereu fiicei mele că valoarea ei nu stă în câte premii adună sau câte activități bifează, ci în ceea ce o face fericită. Îi spun că e în regulă să ia o pauză, să se relaxeze, să greșească. Pentru că, la urma urmei, vreau să crească având încredere în sine, nu doar în performanțele sale. Şi, ce e drept, de luat pauze a învăţat să îşi ia. Vine şi spune singură ori de câte ori simte că are nevoie să sară peste un antrenament sau când vrea să mai renunţe la o parte din lucrurile cu care singură s-a încărcat. La partea cu greşelile şi premiile mai avem ceva de lucrat. 😊

Ca să fiu sinceră până la capăt, articolul acesta a apărut doar pentru că mă gândeam cum aş putea promova faptul că weekendul acesta, acelaşi copil care acum citeşte fără pauză pentru un test pe care îl dă mâine, acelaşi copil care a avut numai săptămâna asta vreo 4 teste şi mai are câteva de dat până în vacanţă, şi-a găsit puterea şi s-a mobilizat să meşterească şi să (pre)gătească tot felul de lucruri şi bunătăţi pentru Târgul caritabil de Crăciun „Dăruim şi Ajungem MARI”, la care va fi şi ea expozant duminica aceasta. Aşa că dacă vreţi să îi fiţi alături ei şi, mai ales, copiilor din sistemul de protecţie pe care îi sprijină oamenii buni de la Ajungem MARI, vă aşteptăm la cumpărături duminică, 15 decembrie, începând cu ora 11.00.

Şi dacă tot m-am apucat să vorbesc despre târguri, mai las 2 recomandări de evenimente tare faine, tot în acest weekend, susţinute de alţi oameni faini pe care sunt onorată că îi cunosc: Târgul de frumos al minunatei Oana Botezatu şi prietenele ei la fel de talentate şi Târgul de Crăciun la Palat, organizat de un alt om cu respect pentru muncă şi responsabilitate, Claudia Nicolau.