Tortul, gata în 30 de minute

Fac parte din categoria mamelor uşor nebune sau foarte nebune, depinde pe cine întrebi, când vine vorba de alimentaţia plodului. Adică mai bine de 2 ani a mea n-a ştiut ce e ăla zahăr şi nici acum nu e foarte lămurită asupra problemei.

Citește mai mult

Ba al meu e mai deştept!

Primele luni după ce am născut, lucrurile au fost foarte clare. Copilul meu era cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai cel dintre cei mai cei. Nu am uitat nicio clipă ca în genele mele sunt şi pene de cioară şi că vorbesc despre puiul meu, dar tot al meu era minunatul.

Citește mai mult

Când alții vor să îți trăiască viața

Nu împlinisem de multă vreme 20 de ani, când urechile au început să îmi fie agresate cu celebra întrebare: „Tu când te măriţi?” La început credeam că n-au oamenii miştouri mai bune în program. Apoi am presupus că e la fel ca în cazul oamenilor care vorbesc despre vreme. Nu ştii ce să scoţi pe gură, întrebi de măritiş.

Citește mai mult

Taţii au păreri

Ca proaspătă mamă(mă rog, numai proaspătă nu eşti, dar depăşim acest moment), în primă fază eşti debusolată. Ai citit tot ce puteai citi în sarcină despre creşterea şi îngrijirea copilului, dar în primele zile în capul tău e un gol total, amestecat cu mii de informaţii care îţi bombardează creierul. Eşti copleşită de sentimentele de adoraţie pe care le nutreşti pentru chestia aia mică pe care ţi se pare că o pierzi printre degete şi paralizată de spaima că nu ştii ce să faci cu ea.

Citește mai mult