Etichetă: oboseala
Cum am învățat să ies dintr-o mașină răsturnată
Adolescenţa şi primii ani de condus mi-au
fost exact cum vă imaginaţi: cu adrenalina la maxim, cu inconştienţă cât casa
şi siguranţa că nimic nu mi se poate întâmpla. Nici ca...
Câteva idei despre viaţă şi oameni, înainte şi după copil
Cei mai mulţi părinţi erau nişte incapabili. Nu erau în stare să îşi controleze plozii, care se dădeau în spectacol oricând, oriunde, ţipau ca din gură de şarpe şi/sau se tăvăleau pe jos, de preferabil în mijlocul unui magazin sau al străzii.
Ce-am pierdut şi ce-am câştigat de când am copil
Totul e o cheltuială continuă. Vrei, nu vrei, ai, n-ai, tu plăteşti. Am pierdut somn. Ore, zile, săptămâni, luni de somn. Nu credeam că este posibil să trăieşti atâta vreme fără să dormi.
Cum culci un copil de 3 ani în 776 de paşi
Îl duci până la urmă în pat și stingi lumina. Vrea apă, vrea la toaletă, vrea apă din nou. Nu e bună sticla asta, vrea din pahar. Dar nu din paharul roșu, ci din cana cu Elsa.
Somnul bebelușilor nu e ca-n filme
În clipa în care atinge salteaua se declanşează al treilea război mondial, semn că pe acolo zăceau nişte multe cuie, scoase probabil de la tot atâtea grenade neexplodate.
Cum scăpăm de sfaturile pe care nu le cerem?
Că sunt slabă cât Olive sau că sunt supraponderală este fix problema mea. Iar sfaturi accept de la medicul specialist. (...) că eşti tu pe prost pe pielea ta, n-aş avea o problemă. Dar ai mari şanse să îi omori pe alţii în drumul tău şi atunci nu eşti doar prost, eşti şi criminal.
Secretul somnului copiilor şi al mamelor lor
Mă chinuiam câte o oră să o adorm şi în zece minute pornea alarma. Atâtea frustrări şi atâta disperare câte am adunat în perioada aia...
Ce îţi imaginezi despre viaţa de mamă şi ce este în realitate
Ştiţi cum la începutul unei relaţii de amor nu vedeţi decât părţile frumoase ale partenerului, vă zboară fluturii prin stomac mai ceva ca avioanele pe la Heathrow şi vă imaginaţi că viaţa...
Mame imperfecte vs mame perfecte. Tu ce alegi?
Recunosc că uneori trec şi două săptămâni fără să pun aspiratorul în casă. Recunosc că în ultimii doi ani jumate mi-am făcut unghiile de vreo 3-4 ori.
Activităţi casnice, înainte şi după.
Pe vremuri, dacă n-aveam chef, nici la telefon nu răspundeam. Acum lucrurile decurg într-un alt ritm.