Top 10 superstiţii referitoare la sarcină şi lăuzie

Pe cât de emoţionant, pe atât de stresant este momentul în care afli că vei deveni mamă. Te copleşesc gânduri, sentimente şi temeri, foarte multe temeri. Iar cum românului îi şade bine cu superstiţia, pentru gravide şi lăuze au apărut zeci de idei, care mai de care mai fanteziste. Şi că au apărut, nu e mare problemă. Mai rău e că multe dintre femei le cred şi le pun în aplicare iar unele le pot face rău lor sau bebeluşului. Iată 10 dintre cele mai întâlnite superstiţii.

·         Nu sta picior peste picior, că va ieşi copilul cu picioarele strâmbe. – Toţi copiii se nasc cu picioarele strâmbe şi nu are legătura cu modul în care le-a ţinut mama pe ale ei în sarcină. Apoi, celor mai norocoşi şi cu genetică bună, li se vor îndrepta. Ceilalţi vor învăţa ce haine să poarte ca să îi avantajeze.

·         Nu te tunde în sarcină, că îi scurtezi viaţa copilului. – Singurul lucru pe care îl scurtezi în această situaţie este părul. Deşi, datorită vitaminelor luate în acea perioadă, eu păr mai frumos ca în sarcină n-am avut decât în copilărie. Acum, în schimb, mă tund ca să mi se pară că îmi cade mai puţin.

·         Dacă bebeluşul are un semn din naştere înseamnă că mama a furat ceva în timpul sarcinii. – În realitate, dacă cel mic are un astfel de semn înseamnă doar că a avut un surplus de melanină în zona respectivă. La cât fură unele când sunt însărcinate, ar trebui să le iasă copiii dalmaţieni. Pe de altă parte şi fiică-mea are un semn din naştere şi singurul lucru la care m-am gândit când l-am văzut a fost că sigur n-au cum să mi-o încurce în maternitate, că o să o recunosc orice ar fi. Na, fiecare cu obsesiile lui.

·         Să îi cumperi haine sau lucruri copilului înainte de sarcină e semn rău, se va îmbolnăvi sau va muri. – Să nu cumperi lucrurile necesare înainte să naşti înseamnă să te duci cu capul după ce naşti. Când o să stai non-stop cu bebeluşul agăţat de tine, chiar crezi că îţi mai arde să alergi după haine, cărucioare, pătuţ şi alte minuni? Şi din maternitate cu ce îl scoţi? Îl trimiţi cu barza acasă, pe principiul că a făcut treabă bună şi prima oară?

·         Dacă pofteşti la sărat o să naşti băiat, dacă pofteşti la dulciuri o să naşti fată. – Eu am poftit la genţi şi pantofi şi totuşi n-am născut nici troller, nici cizmă.

·         Dacă strigi copilul pe nume înainte de botez, va avea mari necazuri. – Acum, fie vorba între noi, o să îi spuneţi copilul în fel şi chip, după toate strâmbăturile şi figurile pe care le va face. Veţi trece de la „iubirea mea” la „porcuşorul meu” în decurs de 15 secunde. Faptul că îi spuneţi pe nume nu face decât să îl facă conştient de acesta. Poate aduce necazuri în schimb un nume care să îl facă să se simtă penibil şi care le dă ocazia altora să îl ia peste picior.

·         Nu atinge un animal în timpul sarcinii, că vei avea un copil păros. – Mai bine, în loc să privaţi un animal de o mângâiere, vă uitaţi prin familie, să vedeţi cam cât de păroşi sunt cei apropiaţi. Iar cea mai logică explicaţie în acest caz o reprezintă analizele hormonale, interpretate de un endocrinolog.

·         Nu purta mărgele în timpul sarcinii pentru că va avea copilul cordonul ombilical în jurul gâtului. – Dacă nu cumva mărgelele sunt conectate într-un mod dubios la cordonul ombilical, staţi liniştite. N-au treabă una cu alta. Eu n-am purtat deloc(nu din superstiţie, ci pentru că nu îmi plăceau în mod deosebit) dar fiică-mea s-a înfăşurat în cordon de zici că voia să se facă mumie.

·         Să nu se aşeze un străin sau un bărbat pe patul tău, pentru că o să pierzi laptele. – Laptele nu se pierde nici că vine cineva în vizită, nici că se uită vreunul cruciş la tine. Iar bărbatul are şi el dreptul să doarmă lângă nevasta şi copilul lui, plus că poate fi de mare ajutor. Şi cu cât e el mai aproape şi mai de ajutor, cu atât mai multe şanse are femeia să nu piardă laptele.

·         Să nu scoţi copilul din casă până la botez că va fi deocheat sau va avea necazuri. – Copilul trebuie scos la aer cât mai des şi mai mult, dacă vremea o permite. Necazuri va avea dacă e ţinut aiurea în casă, în loc să respire aer curat.

Voi ce alte superstiţii aţi mai avut de înfruntat?

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

Add A Comment