Caut tir să plec în concediu cu copilul

Pre-copil nu ştiam ce înseamnă să îți programezi un concediu. Plecam când voiam, unde voiam. Mi s-a pus pata că vreau să văd Budapesta, am ajuns şi pe la Viena, că doar era la o aruncătură de băț. Fără rezervare la hotel, doar cu un geamantan aruncat în portbagaj. Am plecat în club, am ajuns la Sinaia, că e mai bună cafeaua acolo. M-am dus la un restaurant, am sfârşit pe plajă. Locurile preferate erau cele care nu apăreau pe toate hărțile, unde nu aveai semnal la telefon şi ai fi stat o viață, dacă erai în stare să vânezi. Post-copil, am ajuns să cumpăr sejururi cu 6 luni înainte, în locuri în care am mai fost sau au recomandări beton. Maşina este plină până la refuz cu tot ce vrei, cu tot ce ți-ar trebui şi cu multe lucruri în plus, că poate ai nevoie de ele totuşi. Farmacia, aparatul pentru aerosoli, batista bebeluşului, toate sunt la purtător, că nu se ştie ce se poate întampla cu pitica. Semnalul la telefon e obligatoriu. La fel şi accesul la internet. Locul de joacă interior şi exterior sunt la fel, obligatorii. Şi de obicei nu e rost nici de odihnă, nici de relaxare. Pentru că spre deosebire de acasă, unde ştii exact unde sunt toate posibilele pericole, în concediu sunt la tot pasul. Fie că vorbim de subtanțele de curățat abandonate de femeile de serviciu pe holul pensiunii, fie de simplul fapt că în timp ce tu te chinui să mănânci ceva la micul dejun, plodul o zbugheşte pe uşă, direct în stradă. În plus, de obicei nici ei nu dorm senzațional, tocmai pentru că au ieşit din zona de confort. Cu toate astea, orice ieşire e bine-venită. Tu, că simți – că nu simți, mai schimbi aerul şi rutina criminală de acasă. Copilul vede că există şi alte lucruri în afara bucății de oraş în care se învârte în mod normal, cunoaşte alți oameni, vede lucruri noi şi învață că lumea este mare şi cu multe neprevăzute. Iar dacă e genul sociabil, cu atât mai bine. Şi pentru tine şi pentru el. Tu apuci să bei o jumătate de cafea liniştită, el îşi dezvoltă abilitățile de comunicare.