Cum am convins copilul să renunţe la suzetă

Înainte să nasc aveam multe idei despre cum îmi voi creşte copilul. De multe dintre ele s-a ales praful, după cum scriam şi aici. De altele am ţinut cu dinţii. Nu e cazul şi când vorbim despre suzetă. Pe atunci eram absolut convinsă că aceasta nu va exista în viaţa fiică-mii. Ştiţi cât m-a ţinut? Până în prima noapte împreună, acasă. De când s-a născut a urlat non-stop, din varii motive şi, după cum aveam să observ în disperare de cauză, suzeta îi aducea o alinare suplimentară, pe lângă braţele mele.

Nu mă interesează polemicile pe acest subiect. Eu am ales dacă şi când i-o dau, tot eu am fost cea care a ales dacă şi când i-o scoate. Şi despre asta vreau să vă povestesc. Nu cred în reţete general valabile, nu cred în copii crescuţi după reguli trase la indigo pentru că nici ei nu sunt la fel. Cred însă că poţi culege câte una, câte alta din experienţele altora.

Avea fie-mea vreun an şi ceva deja şi nu exista viaţă fără suzetă. Nu o folosea non-stop, cum am văzut că se poate, dar nu concepea să nu o aibă. Iar somn fără suzetă nu exista. Din nou, nu dormea cu ea dar avea nevoie de suzetă ca să adoarmă. Ori de câte ori se trezea peste noapte o căuta şi doar aşa se liniştea şi adormea la loc. Începea să mă calce pe nervi toată situaţia, deja îmi imaginam cum merge fiică-mea la facultate cu suzeta în gură. Aşa că am început atacul.

Înainte de toate i-am scos-o pe timpul zilei. I-am explicat că este mare, că o murdăreşte, că îşi strică dinţii etc şi că nu mai are rost să o păstreze decât la somn. Asta a fost partea superuşoară, spre surprinderea mea. A acceptat parcă într-o clipă. I-am dat câteva săptămâni de adaptare apoi am început aceleaşi discuţii, dar acum pentru momentul somnului. Aici nici măcar nu mă asculta. Sau mai bine spus se făcea că nu mă ascultă. Ori de câte ori încercam să îi propun să o înlocuiască cu un pluş, o pătură sau orice i-ar face ei plăcere, mă loveam parcă de Marele Zid Chinezesc. Ştiindu-i fixurile, i-am spus că în scurt timp trebuie să schimbăm modelul de suzetă, pentru că a crescut şi asta îi strică dinţii. A acceptat fără cârcoteli. Am cumpărat suzeta nouă, dar de la o altă firmă decât cea de până atunci. Asta însemna o formă complet diferită faţă de cea cu care era ea obişnuită. Am spălat-o, am pregătit-o şi i-am spus că pe celelalte trebuie să le aruncăm la gunoi. Le-a luat şi le-a pus chiar ea în coş. Ăsta a fost, cred eu, elementul-cheie. Seara, când a venit momentul X, s-a aşezat în pat, a luat suzeta nouă iar în mai puţin de zece secunde a aruncat-o cât colo. A început să mă certe, să-mi spună că nu e bună, că o vrea pe cea veche. I-am adus aminte că cea veche e la gunoi. Au fost minute bune de discuţii, finalizate cu suzeta nouă tot în coşul de gunoi. A aruncat-o chiar ea, spunând că ea cu asta nu are ce face. A adormit mult mai greu în seara aceea, dar a adormit. Vreo 3 seri a mai cerut suzeta veche, ştiind totuşi că nu mai există. Iar de atunci suzeta a devenit istorie pentru noi. Acum, când mai vede copii molfăind, mă întreabă dacă a avut şi ea când era mică.