O grădină zoologică de dus copiii

Nu fac parte din categoria oamenilor oripilaţi şi revoltaţi de existenţa grădinilor zoologice. Ba chiar îmi face plăcere să îmi duc copilul să vadă animale pe care altfel nu are cum să le cunoască. Şi nici nu cred că ar trebui să mă rezum la cărţile cu poze, cu atât mai puţin la emisiunile de la televizor. Sigur că nu îmi plac aşa-numitele grădini zoologice care arată mai rău ca un grajd în paragină. Acum câţiva ani, la Sibiu, am plâns de mila animalelor de acolo. Dar asta este deja o altă poveste.
Acum, că ne-am lămurit, dacă şi voi sunteţi ca mine, vreau să vă fac o recomandare. Uitaţi de Zoo Bucureşti, care este o dezamăgire cumplită(chiar mai rău, dacă ne aducem aminte de cazul panterei care a evadat din ţarcul ei, în 2007) şi luaţi în considerare un drum până la Târgu Mureş. Grădina zoologică de aici este situată pe o colină, într-o pădure minunată şi răcoroasă şi are aproape de 40  de hectare.

 

Animalele, vreo 500 din 80 de specii au ţarcuri generoase iar speciile care se agreează sunt ţinute împreună. Ca să fie mai clar, o să vă dau exemplul lupilor şi  ai urşilor care au la dispoziţie o semirezervaţie de 5 hectare.

Pentru că este mult de mers, copiii puteţi să-i depozitaţi în nişte cărucioare speciale, pe care le găsiţi la intrare şi vă vor face viaţa cu mult mai uşoară.

 

Singurul lucru care m-a pus pe gânduri acolo a fost un ied care se plimba liniştit pe alei. Nu am reuşit să aflu dacă evadase sau era lăsat liber, ca animal de companie. Cert este că era destul de prietenos iar cei mici erau megaîncântaţi să îl răsfeţe şi să îl alinte.


Şi în caz că nu vi s-a părut suficient de frumos ca să fie adevărat la ieşire puteţi lăsa aceiaşi copii, care nu vor fi îndeajuns de obosiţi, să zburde liberi într-un loc de joacă mai mult decât generos, în timp ce voi puteţi admira panorama oraşului, de pe șezlong sau de ce nu, din tren.

 

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

Add A Comment