Din prostia unei mame la primul copil. Ep. 1 – Somnul

Pe patul lui, în camera lui. Cam aşa ar suna melodia mea de însărcinată cu primul copil. Nu concepeam ca noul membru al familiei să doarmă cu mine în cameră, darămite în pat. Din motive multiple. Nu suport nici cearceaful mototolit, deci cu atât mai puţin pe cineva care să îmi dea picioare în gură sau coaste, oricât de simpatic ar fi personajul. Plus că mă gândeam că se duce naibii intimitatea din cuplu şi puţinele momente de „doi”. Plus că n-avea rost să stresez copilul cu foiala mea de până adorm şi chiar şi de după.
Toate bune şi frumoase până când am născut iar copilul avea un „frumos” reflux gastroesofagian. Nu intru în detalii, ca să nu oripilez norocoşii necunoscători. Cert e că era o distracţie continuă de la o masă la alta. Prin urmare am făcut un compromis şi am hotărât ca abia-nă30scutul să doarmă cu noi în cameră. După vreo şase luni şi ceva, când pe timpul nopţii lucrurile se mai calmaseră, am dus copilul în camera lui. Nu vă spun câte nopţi am dormit(un termen absurd în acest caz) cu capul pe grilajul de lemn. Nu vă spun cum am tocit parchetul pe drumul dintre cele 2 dormitoare. Nu mai vorbesc despre nopţile în care copilul dormea liniştit iar eu făceam potecuţe în camera lui, pentru că era foarte ciudat să nu se trezească de 70 de mii de ori. Până la urmă s-a învăţat şi am avut şi eu câteva nopţi liniştite. Apoi au început dinţii. Nu făcea scandal, dar simţea nevoia să stau lângă ea. Deci iar dormeam cu capul pe grilaj. Apoi i-am scos suzeta. Şi iar au început nopţile albe. Mai mult am ţinut patul să nu cadă decât să dorm în doi ani de zile. Apoi a trecut la next level. Pentru că putea să sară din pat, i-am dat jos grilajul, ca să nu cadă în cap în timpul nopţii. Uşile le deschidea deja, prin urmare a fost doar un pas până la a dormi împreună. A dormi este, din nou, un termen generic. Ea se lungea şi se lăţea mai mult decât ai putea crede că poate face asta o mână de om iar eu mă ghemuiam într-un colţ, în speranţa că aţipesc câteva minute. Ce dureri de spate! Ce dureri de cap! Ce nervi! Câtă frustrare! Doamne, eu nu-a făcută pentru co-sleeping! Vreau să mă întind şi eu, nu doar ea. Am strâns din dinţi cât am strâns după care am decretat: „Te muţi înapoi la tine în cameră!” A început să râdă isteric. Aşa că am plusat: „Vin şi eu cu tine!” A ridicat din sprânceană, după care a decis că e o ofertă convenabilă. Prin urmare acum dormim împreună. Ea la ea în pat. Eu într-un alt pat, din care mai fug după ce adoarme ea. Sunt sigură însă că schimbări vor mai fi!