Discuțiile în casă cu un toddler mereu prin preajmă

După o zi obositoare, ca mai toate de altfel, la muncă, te duci şi ridici copilul de la grădiniţă. Ai zice că se grăbeşte să plece după cât trăgea de dimineaţă de tine să rămâneţi acasă. Desigur, între timp s-a răzgândit şi mai are de jucat şi de discutat cu colegii. Te aşezi pe o bancă şi aştepţi. Şi aştepţi. Şi îl mai îmbii spre casă, după care mai aştepţi un pic. Într-un final glorios plecaţi. Iar din momentul în care iese pe uşă, începe şi turuie de parcă ar fi fost 3 zile legat la gură. Are păreri, cereri, pretenţii, întrebări. Eu nu-mi dau seama când reuşeşte să şi respire. Acasă, acelaşi tratament. Vine şi tatăl şi tu te bucuri, pentru că speri la două variante: ori îl ia pe el de proaspăt ori poţi vorbi şi tu de ale tale.

• Bună, iubire. Sunt terminat de…
• Tata, hai să-ţi arăt ce am făcut la grădiniţă.
• Imediat. Mamă, am avut o zi de…
• Mama, unde ai pus pictura de la grădi?
• În bibliotecă. Zi acum!
• Numai belele au fost…
• Mama, vreau să mănânc.

…(pauză de hrănit plodul, care nici cu mâncare în gură nu poate să tacă)

• Da, iubire, şi a venit…
• Tata, taci! Am ceva să vă spun. Antonia mi-a rupt papucii.

…(urmează un şir lung de explicaţii despre papuci)

• Acum pot să vorbesc şi eu un pic cu mama?
• Nu, că mai am ceva de spus.
• Tu tot timpul ai ceva de spus.
• Da.

…(şi spectacolul continuă până noaptea, când adoarme practic vorbind)

Acum ştiţi şi de ce dorm părinţii atât de puţin chiar şi după ce copilul învaţă să doarmă o noapte întreagă. Pentru că viaţa lor, de la discuţii la intimitate, începe undeva după 11 pm.