Mami, dă-mi să mănânc ce, cât şi cum vreau!

Când vine vorba de copii care nu mănâncă(da, există şi din ceilalţi, cărora le place să mănânce şi devorează fără probleme legume, carne sau fructe) le-am auzit pe toate. Nu doar eu, toţi le-am auzit pentru că mamele cu astfel de copii întreabă pe oricine şi în toate părţile, doar – doar or găsi metoda minune care să îi convingă pe cei mici să mănânce. Ştiu cum e, dar de partea opusă. Eu am fost unul dintre copiii care nu mâncau niciodată nimic. Şi le-am trăit pe toate, de la promisiuni la ameninţări, numai să iau măcar o lingură de ciorbă sau mâncare. Şi am supravieţuit şi fără să mănânc cine ştie ce, ba chiar am fost un copil superactiv şi vesel, semn că nu duceam lipsa alimentelor.

Acum, există o mie şi una de idei în materie de cum să îţi convingi copilul să mănânce. De la făcut mâncare în formă de figurine la stabilitul unor ore fixe de masă, de la distragerea atenţiei copilului şi îndesat mâncarea cu forţa la ascunsul legumelor în diverse combinaţii alimentare. Şi există şi un pediatru care a răsturnat şi revoluţionat majoritatea principiilor la acest capitol.

Dr. Carlos Gonzalez este specialist în alăptare, nutriţie şi creşterea copilului şi autorul unei cărţi ieşită din tiparul celor de gen, „My child won`t eat”. Mii de părinţi care au pus în aplicare ideile medicul spaniol spun că viaţa şi relaţia cu proprii copii s-a schimbat radical. Ce este cel mai greu este să rupă însă barierele impuse de cei din jur.

Gonzalez spune clar: puneţi-vă în locul copilului ori de câte ori îi îndesaţi mâncare cu forţa în gură, ori de câte ori îl păcăliţi/ameninţaţi ca să mănânce, ori de câte ori stabiliţi voi de câtă mâncare are el nevoie sau la ce oră trebuie să mănânce şi decideţi dacă vă place şi dacă vedeţi asta ca pe o situaţie normală. Mai mult, dacă voi îi spuneţi că nu are voie să mănânce ceva dar vă vede că voi exact aia aveţi pe masă, copilul nu va fi tentat de regulă ci de fapt. Iar cei mici pot trăi liniştiţi şi fără broccoli, sparanghel sau cine ştie ce legumă pe care voi o consideraţi esenţială pentru sănătatea lui.

Mie, regulile lui, neobişnuite pentru societatea noastră şi nu numai, mi se par interesante şi logice. Şi mă bucur tare mult că am ocazia să aflu şi mai multe chiar de la el, sâmbăta viitoare, la conferinţa „Mami, dă-mi să mănânc ce, cât şi cum vreau”. Am o listă lungă de întrebări şi sper să nu plec de acolo fără să am toate răspunsurile. Dacă vreţi să participaţi şi voi la conferinţă, găsiţi toate detaliile necesare pe site-ul Centrului Promama sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

Add A Comment