Replici de-nchis gura părinţilor

Oricine are copii ştie că nu are nicio şansă în faţa replicilor lor. Sunt mai prezenţi, mai inteligenţi şi mai simpatici decât noi, în majoritatea cazurilor. Unii spun că nu e bine să le dai nas, că o să ţi se urce în cap. Eu zic că îi dau şi un scaun, să ajungă mai uşor. Nu creştem copii nesimţiţi, creştem copii care ştiu că e dreptul lor să vorbească, să îşi dea cu părerea şi chiar să ne certe, dacă am greşit. Mai jos găsiţi câteva selecţii din discuţiile cu fie-mea, under 3.

– Di, m-ai zăpăcit. Vorbeşti în continuu.
– Cu plăcere, mami!

– Mama, taci!
– Di, nu-mi spune să tac. Nu e frumos.
– Mama, tac.
– ???
– Tic-tac. Tic-tac.

Alfabetul by Di: a, b, c… zât.

– Di, mai potoleşte-te! De-o oră te-nvârţi. Închide ochii şi culcă-te!
– Mama, eşti viaţa mea.
– Bine, consideră că e revelionul.

Se aud colindătorii pe scara blocului.
– Mama, cântă.
Eu, deloc entuziasmată:
– Mda. Cântă.
– Cântă urât, mama. Încuie uşa.

Aseară, după baie:
– Mama, vreau papucii albaştri.
– Ce-ai, Di? N-ai papuci albaştri.
– Mama, vreau papucii albaştri.
– (deja usor iritată) Di, n-ai papuci albaştri.
– Ba am. Mama!
Şi pleacă pufnind. Desigur, s-a întors cu papucii albaştri. Pe care chiar eu i-am cumpărat.