Românul, frate cu superstiţia

De când mă ştiu pe pământul ăsta, am avut interdicţii cu duiumul. În mod ciudat, nu era o mare problemă dacă mă căţăram în vârful vreunui copac sau îmi rupeam pantalonii într-un gard. Dar era nebunie dacă spărgeam vreo oglindă, cât de mică sau fluieram în casă. Ai fi zis că viaţa mea era decisă în mod capital de reguli nescrise dar bine-cunoscute şi respectate cu sfinţenie de cei din mediul înconjurător.

Am ales aşadar câteva dintre cele mai întâlnite şi respectate superstiţii de prin zona mea. Unele pe care am ales cu tărie să le ignor şi sunt totuşi în viaţă.

1. Nu te întoarce din drum, că aduce necaz. – Acum, să vezi necaz dacă nu te întorci şi ai lăsat fierul de călcat în priză sau apa să curgă în cada cu dopul pus. Sau îmi imaginez faţa dirigintei mele din perioada liceului dacă i-aş fi spus că mi-am uitat tema acasă dar nu m-am întors după ea ca să nu atrag ghinionul. Cred că aşa mi-ar fi spus şi ea: “Ghinion. Azi ai 2.”

2. Nu-ţi ţine mâinile între picioare, că tragi a pagubă. – N-am înţeles niciodată apetitul ăsta al românului de a pune avuţia sau sărăcia în cârca sorţii, pe care e clar că nu vrei s-o enervezi dacă vrei să ai o şansă la mai bine. Nu mai bine, în loc să găseşti tot felul de superstiţii stupide, pui mâna şi munceşti? Că paguba sigur-sigur vine dacă stai de pomană.

3. Nu te spăla pe cap lunea. – Sau de cine ştie ce sărbători, de tot felul. Poate d-aia sunt pline autobuzele de oameni care miros absolut înfiorător. Pentru că suntem mai preocupaţi să ascultăm de zicale fără logică decât să ne preocupăm de igienă.

4. Fă 3 paşi în spate dacă îţi trece pisica neagră calea. – Eu fac 3 paşi în spate doar dacă îmi trece şeful calea. Ăla, semn rău, nu o miorlăită blănoasă.

5. Să nu arunci gunoiul după lăsatul întunericului, că aduce ghinion. – Să vezi ghinion dacă te năpădesc gândacii! Dar cred că există o superstiţie şi pentru asta, sunt convinsă. Odată l-am chemat pe iubitul meu de acasă, în creierii nopţii, să îmi aducă spray-uri pentru un amărât de gândac ce îşi făcuse apariţia(şi dispariţia la fel de rapidă a fost) în sufragerie. Apoi vreo 4 ore am stat departe de casă pentru că nu mai respirau nici vecinii care stăteau cu 5 etaje mai jos. Curat ghinion!

6. Marţea sunt 3 ceasuri rele. – Eu am cel puţin un ceas rău în fiecare dimineaţă, când sună alarma. Dacă îi mai dau şi snooze, e clar: la mine e mereu marţi.

7. Dacă dai bani de luni, dai toată săptămâna. – Eu n-aş da bani niciodată dar dacă tot e musai, mai contează ziua? Sau le spui ălora de la Anaf că tu n-ai făcut plata pentru că era luni şi îţi interzice superstiţia?

8. Să nu fluieri în casă, că fluieri a pagubă. – Facem ce facem şi tot la pagubă ajungem. Suntem atât de nesiguri pe viitorul nostru încât îl punem în cârca oricărui gest mai puţin în seama noastră.

9. Dacă vezi o stea căzătoare, pune-ţi o dorinţă şi se va împlini. – Şi, desigur, ai toate şansele să cazi în depresie când îţi dai seama ca de dorinţele tale s-a ales praf de stele.

10. Şi ultima – preferata mea – să nu speli sau să faci curat duminica sau în zi de sărbătoare, că e păcat. – Ştiu că acum voi enerva 85% din populaţia României, dar spuneţi-i unei tinere mame că nu poate spăla hainele murdare ale copilului pentru că este sărbătoare. Sau unui om care munceşte 15 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, că nu îşi poate face curat în casă din acelaşi motiv. Şi daţi-le şi o explicaţie logică.

Poate dacă ne-am preocupa mai mult de lucruri importante, poate dacă ne-ar păsa mai mult să ne fie bine prin propriile puteri decât prin nu ştiu ce intervenţii divine, lucrurile ar sta mai bine şi pe la noi. Vrei să faci curat? Fă curat! Vrei să (te) speli? Spală(-te)! Vrei să leneveşti? Leneveşte! Dar asumă-ţi faptele, nu căuta explicaţii în zicale aruncate aiurea în popor.

sursa foto: freethinker.co.uk

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

Add A Comment