Lăsaţi copiii să iubească!

De ani de zile mă tot uit în jur şi văd oameni, mame în mod special, roşi de gelozie când copilul lor arată sentimente de iubire şi către alţii. Am văzut femei disperate de durerea că propriii copii erau fascinaţi de tatăl lor, acelaşi cu bărbatul pe care şi ele îl iubeau. Am văzut femei furioase că cei mici îşi adorau bunicii. Sau mătuşile. Aceleaşi femei care, pe de altă parte, se plângeau că nu mai au timp de nimic şi că ar da orice ca fiul sau fiica lor să mai stea şi cu altcineva, să le dea lor o pauză. Iar când asta se întâmpla intrau în depresie. Li se părea că au pierdut iubirea supremă, cea pentru care au dat totul şi nu acceptau să nu fie tratate în acelaşi fel.

Nu intru în substraturi psihologice, căci nu e domeniul meu. Dar ştiu cu siguranţă un lucru: copiii au capacitate infinită de iubire. Şi dacă nu sunt învăţaţi să facă asta, nici nu vor face deosebiri între persoanele pe care le iubesc. Mama e unică. Tatăl, la fel. Bunicii sunt şi ei entităţi speciale. Copiii nu iubesc mai mult sau mai puţin. Ei iubesc. Fără să facă discriminări sau să condiţioneze dragostea aceea imensă şi pură. Şi nu vor iubi mai puţin pe cineva doar pentru că a apărut în viaţa lor o nouă persoană pe care să o iubească. Îşi arată pentru moment interesul sau preferinţa de a petrece cu altcineva mai mult timp, dar asta nu înseamnă că vă iubeşte mai puţin. Ci doar că a găsit şi alte puncte de interes, oameni de la care să înveţe lucruri noi, cu care să se simtă bine şi să evolueze.

Nu mai puneţi copiii să aleagă! În afară de faptul că puteţi primi voi o recunoaştere care nu vă ajută la nimic, nu obţineţi nimic bun. Îi învăţaţi însă că trebuie să facă diferenţe. Nu înţeleg de ce le place oamenilor să-i pună pe cei mici să aleagă: „Pe cine iubeşti mai mult: pe mama sau pe tata?”, „De cine îţi place mai mult: de A sau de B?”, „Ce jucărie e mai frumoasă: maşina sau păpuşa?” Fiica mea nu înţelege nici ea de ce i se pun astfel de întrebări. Dar mereu are acelaşi răspuns, unul care îi vine din suflet: „Îmi plac amândouă/Îi iubesc pe amândoi”. Ea nu spune că mă iubeşte doar pe mine sau pe taică-su. Îşi iubeşte bunicii, educatoarea, naşii, prietenele. Şi nu se teme să le spună asta ori de câte ori simte ea să o facă sau simte că au ei nevoie să audă asta.

Cei mai mulţi ne plângem că trăim într-o lume tot mai rea, mai crudă, în care interesele materiale primează. Dar ţine tot de noi să o schimbăm. În loc să ne învăţăm copiii să fie fiare, ca să supravieţuiască, mai bine îi încurajăm să ofere iubire. Să îi ferim de eventuale decepţii nu îi ajută, ci doar îi împietreşte. Lăsaţi copiii să iubească! Şi lumea va fi mai frumoasă.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.