10 lucruri care ne arată de ce copiii sunt mai deştepţi decât adulţii

1. Copiii sunt teribil, dureros de sinceri. Adulţii sunt diplomaţi şi asta în varianta elegantă.
2. Copiii insistă până îşi ating scopul. Adulţii, de cele mai multe ori, preferă să renunţe, chiar şi la ceva ce îşi doreau foarte mult.
3. Copiii ştiu ce vor şi cer asta, în toate felurile posibile, până obţin. Adulţii se resemnează sau se frustrează după ce depun armele înainte de vreme.
4. Copiii mint şi creează poveşti pentru că au o imaginaţie bogată. Adulţii fac asta ca să câştige ceva, să-şi facă viaţa mai frumoasă.
5. Copiii se ceartă iar în 5 minute râd împreună de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Adulţii sunt ranchiunoşi şi plini de venin.
6. Copiii încearcă să se corecteze când află că nu fac ceva bine. Adulţii se enervează şi pretind că ştiu ei mai bine.
7. Copiii apreciază mai mult o îmbrăţişare decât un cadou scump. Adulţii pun mai mult preţ pe valoarea obiectului decât pe gest.
8. Copiii cred că lumea e frumoasă şi bună. Adulţii ştiu că nu e aşa şi ţin să îi înveţe şi pe cei mici încă de la început despre asta.
9. Copiii trăiesc azi. Nu ieri, nu pentru mâine. Ei simt clipa. Adulţii ori sunt ancoraţi în trecut ori nu se gândesc decât la viitor.
10. Copiii iubesc. Mult şi fără să îşi contabilizeze gesturile de tandreţe. Adulţii cred că sunt de prisos cuvintele şi uneori chiar şi manifestările de iubire.

Add A Comment