Cum (n-)am slăbit după sarcină

Ştiţi vorba aia: „De kilogramele acumulate în sarcină scapi în tot atâta timp, adică nouă luni”? N-are nicio treabă cu realitatea. Cele mai norocoase dintre noi, eu nu intru în această categorie, sunt slim-fit şi la 3 luni după ce au născut. Ştiu câteva cazuri şi le boscorodesc ori de câte ori ne întâlnim. Tre’ să îmi vărs năduful cumva. Cele mai multe dintre noi ne dăm duhul în încercarea de a reveni la formele de odinioară. Imediat după ce am născut am pierdut vreo zece kilograme, după care încă vreo două în următoarea săptămână. Am luat 18 în total, ca să nu ne încurcăm în socoteli. Când am văzut ce repede se topesc primele kilograme, tropăiam la gândul că în scurt timp o să pot defila din nou în blugii mei măsura 34. Dar, stupoare, după cele 12 nu se mai vedea nicio schimbare. Nimic. Niciun gram. Am zis că e o perioadă, că o să vină şi zile mai bune. Cu chiu cu vai am reuşit să mai dau jos încă vreo trei kilograme. Dar a fost chinul de pe lume. Luni de zile am fost la regim. Din ăla sănătos, nu cure citite pe internet sau pastile dubioase. Nu, mâncat sănătos. Şi totuşi, în câteva săptămâni le-am pus la loc. Nu pot să vă explic ce depresii mă încercau, ce nervi, ce delir. Cam pe când a împlinit copilul 2 ani am început să merg la piscină. Este singurul sport pe care îl practic cu plăcere şi nici nu e dătător de febră musculară. N-a durat mult până să se vadă rezultatele, dar nu erau chiar cele aşteptate. Eram tonifiată, ceea ce nu era deloc rău, dar tot nu slăbeam. M-am consolat cu ideea că nu voi mai fi niciodată ce-am fost. Până m-am îmbolnăvit. Rău. Cu injecţii, perfuzii, pastile multe, mâncare deloc. Nu, nu recomand reţeta. Nici măcar nu am slăbit pe cât mă aşteptam, după cât de rău am tras-o. Dar zilele de boală şi înfometare forţată de incapacitatea de a mânca au schimbat ceva în organismul meu. Şi am început să slăbesc. Nu cât speram. Încă mai sper. Dar atât de mult încât să intru în absolut toate hainele din dulap, inclusiv în blugii etalon. Poate că nu voi mai ajunge niciodată la dimensiunile de dinaintea copilului. Dar ceva tot am câştigat din toată povestea. Am învăţat că sportul poate fi plăcut. Şi că pot şi eu. Şi că mai vreau. Şi de fapt ăsta e cel mai important lucru. Pentru că dacă vreau să o învăţ pe fie-mea să trăiască sănătos, eu trebuie să fiu primul ei exemplu.