O zi oarecum obişnuită cu un copil oarecum obişnuit

Orice zi cu un toddler este o provocare. Copiii sunt un izvor nesecat de idei, de păreri, de întâmplări haioase sau exasperante. Iată un exemplu, dar ar putea fi o mie.

8.25 Copilul iese din camera lui, nu scoate un cuvânt, doar mârâie uşor ameninţător şi se trânteşte pe canapeaua din sufragerie. Sub privirea siderată a mamei, copilul adoarme.

8.35 Copilul mârâie că îi e frig. Mama, încă uşor şocată, ia o pătură şi înveleşte odorul.

9.00 Înainte să deschidă ochii, aud:

– Mama, să-mi cumperi sandale.

Eu, uşor mai mult nedumerită:

– Di, eşti ok? Ce-ai visat?

– Tu să-mi cumperi sandale.

– Nu ai mare nevoie. Afară plouă cu spume. Să se mai încălzească un pic.

– Eu vreau sandale. Unde sunt alea pe care mi le-ai cumpărat acum o lună?

– În dulap. Dar sunt mari şi oricum nu-ţi folosesc.

– Dă-mi-le!

Le-a probat, a insistat, am insistat şi eu.

– Uite, plouă torenţial. Nu poţi să ieşi afară în sandale.

– Merg pe alee şi nu mă ud.

– Te faci fleaşcă.

– Nu. Sunt atentă.

9.30 Ieşim într-un final pe uşă. Cu cizme de ploaie dar cu ameninţarea că data viitoare nu se mai ia după mine. Apoi îmi reproşează că nu i-am luat umbrela.

9.45 Ajungem la grădiniţă, le explică tuturor că sunt o mama imposibilă, pentru că i-am interzis să poarte sandale şi intră în clasă. Iar eu încep din nou să respir.

17.40 Mă întorc la grădiniţă.

– Mami, ce bine că ai venit! Mai aşteaptă 10 minute, că eu mai am treabă.

18.00

– Eu vreau să merg la Maria acasă.

– Nu se poate. Mergem la noi.

– Vreau la mall.

– Nu, mergem acasă.

– Vreau în parc.

– Plouă.

– Ah, nu mai vorbesc cu tine.

18.05 În timp ce ea nu mai vorbeşte cu mine, aflu ce a mâncat, ce a învăţat nou, cu ce au supărat-o colegele, cum le-a supărat ea pe ele şi alte câteva detalii semnificative.

18.20 Intra în casă şi devalizează frigiderul. Apoi urmează o discuţie serioasă în trei:

– Să ştii că mie nu îmi plac băieţii.

Tatăl mustăceşte fericit, eu sunt nedumerită:

–          Dar de ce? Ce ai cu ei?

–          Nu îmi plac. Sunt urâţi.

–          Hai, mă, mamă, chiar toţi sunt urâţi?

–          Da, toţi.

Un moment de pauză, după care o furculiţă se prăbuşeşte zgomotos pe gresie la auzul următoarelor:

–          Mie îmi plac doar fetele.

Până la ora de culcare aflăm că nici de capul fetelor nu e totuși mare lucru, că ea vrea să meargă la şcoală, să facă teme dar nici la muncă n-ar fi rău, pentru că ar câştiga bani, să meargă la mall. Vrea şi la munte şi la mare, vrea şi în parc dar vrea şi să stea acasă, să picteze, să facă Lego, să îi citesc poveşti. Ar merge şi un concert, că are chef să cânte şi să danseze. Adoarme în timp ce vorbeşte iar peste câteva ore o luăm de la capăt.