Reguli de bun trai între părinţi, despărţiţi sau nu

Nu mai crede nimeni în „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Nu zic că nu se poate, dar este evident că astfel de cazuri sunt tot mai puţine. În plus, acest lucru este prea puţin important în ecuaţia de astăzi. Astăzi este vorba de copiii fericiţilor sau nefericiţilor. Că e unu pe cap de familie sau mai mulţi, problemele sunt aceleaşi când părinţii lor ajung să nu se mai suporte. Sau pur şi simplu nu mai reuşesc să îşi controleze frustrările şi nervii şi se descarcă pe singurul adult disponibil, dar în faţa moştenitorilor.

Copiii simt oricum tensiunile şi problemele, iar dacă îi mai şi expunem violenţelor, fie ele şi numai verbale, le provocăm drame prea mari pentru sufletele lor sensibile. Părinţii sunt întreg universul lor iar dacă aceştia le arată cât de mult se detestă, universul lor este distrus.

Nu contează ce v-a adus în acest punct. Contează să vă gândiţi înainte de orice la cei pe care i-aţi adus pe lume. Amândoi, căci regulile sunt pentru ambele părţi, altfel nu funcţionează. Poate simţi că partenerul e un idiot sau o idioată. Poate chiar e, dar în cazul ăsta a cui e vina că n-a observat asta în timp util? Poate ţi se pare că se poartă mizerabil. Poate chiar aşa e, dar dacă îi răspunzi cu aceeaşi monedă copilul vostru ce va simţi? Şi cum se va comporta ca adult? Va călca şi el în picioare sau se va lăsa călcat? Un lucru e clar. Va fi mai greu să aibă o relaţie echilibrată, pentru că nu ştie ce e aceea.

Nu zic să nu vă certaţi în faţa copiilor(deşi ar fi ideal), căci asta e mai complicat, dar încercaţi să nu ridicaţi prea mult tonul, să nu folosiţi jigniri şi mai presus de orice, nu îi spuneţi copilului că tatăl sau mama lui este într-un fel sau în altul. Nu proiectaţi asupra lui nemulţumirile, furia voastră. El ştie că are doi părinţi care îl iubesc şi pe care îi iubeşte în egală măsură. Şi aşa trebuie să şi rămână lucrurile.

E vorba şi de respect printre altele. Iar dacă acum ţi se pare mişto ca fiul/fiica ta să îţi ia apărarea şi să îşi deteste tatăl/mama, fii sigur că asta nu va ţine o viaţă. Şi la un moment dat îi va găsi scuze, poate că va ajunge chiar să îl înţeleagă, pentru că şi pe el îl iubeşte. Şi atunci respectul pentru tine va scădea radical, poate nu va mai exista deloc. Pentru că în loc să cultivi dragoste, ai ales războiul. Mai mult, toată nebunia asta nu te va face să te simţi mai bine. Ba chiar te vei simţi mai mizerabil. Pentru că în loc să te cureţi, te alimentezi mai mult şi mai mult. În loc să îţi cauţi liniştea şi fericirea, vei fi mai trist, mai furios, mai dezamăgit. Iar copilul tău va fi la fel, pentru că va fi ceea ce a văzut.