Tragedia care ne-a unit

Zi de zi găsesc cel puţin un motiv să mă plâng de ţara în care m-am născut şi încă trăiesc. Zi de zi găsesc cel puţin un om care îmi arată că nesimţirea şi indiferenţa sunt la putere. Nu trece zi fără să am gânduri urâte la adresa politicienilor care par interesaţi de noi şi de soarta noastră doar în preajma alegerilor. Acum însă nu vreau să vorbesc despre incompetenţă, şpagă sau furt. Mâine, da. Dar azi vreau să vorbesc despre românii pe care îi credeam pierduţi. Despre oamenii pe care nu îi mai vedeam, nu îi mai ştiam, nu credeam că mai sunt. Tragedia de la Colectiv a mobilizat mii de români. Doctori, asistente, paramedici, pompieri au plecat în toiul nopţii de acasă, că au fost sau n-au fost chemaţi. Oameni din toate ramurile sociale au ieşit din cuiburile lor şi au ajutat fiecare cum a putut şi cum s-a priceput. Că au dus ceva de mâncare personalului medical sau rudelor, că au fost umărul pe care a plâns cineva sau că au spus o rugăciune, fiecare a adus o speranţă. Speranţa că putem fi mai buni. Mai implicaţi. Mai dornici să ne fie bine tuturor, nu doar individual. Speranţa că ne putem schimba destinul ca naţie. Îmi doresc să nu lăsăm lucrurile aşa. Să nu dăm uitării nenorocirea de vineri seara peste câteva zile. Să nu uităm revolta care ne macină sufletele. Să nu ne întoarcem la vieţile noastre, bucuroşi că nu am fost şi noi acolo. Să nu uităm că oricând putem deveni şi noi victimele nepăsării altora. Vreau să mergem să donăm sânge şi peste 6 luni, când sper că nu vom mai avea atâtea motive să plângem. Vreau să ne ajutăm unii pe ceilalţi şi când ne întâlnim pe stradă şi cineva e în nevoie. Vreau să nu uităm că suntem oameni şi peste o vreme, când emoţia va trece iar tracasarea de zi cu zi va pune din nou stăpânire pe gândurile, mintea şi sufletele noastre. Vreau să cred că nu suntem uniţi doar în durere. Vreau să cred că suntem şi vom rămâne împreună. Oameni printre oameni. Oameni pentru oameni.

Add A Comment