Un cadou, un zâmbet, o lecție de generozitate

Cred că este extrem de important să îi oferi copilului tău lucruri pe care și le dorește. Dar cred că este și mai important să îl înveți să ofere la rândul lui. Eu am mers cu Diana de pe la vrei 2 ani ai ei să donăm: ba haine, ba jucării, uneori bani şi de fiecare dată am încurajat-o pe ea să aleagă ce vrea să dea. N-am luat niciodată lucruri pe ascuns, ci m-am bazat pe puterea ei de înţelegere şi pe empatia ei. Drept urmare, la una dintre aceste acţiuni m-am trezit la uşă cu 3 saci plini cu jucării şi 2 sacoşe mari cu haine, multe dintre ele noi:

– Mami, eu am destule, dar sunt copii care nu au nimic.

Acum câteva zile, în timp ce stăteam la masă, m-am trezit, din senin, cu o întrebare:

– Mami, dar copiii săraci ce mănâncă?
– Iubire, e foarte complicat. Mănâncă ce li se dă sau ce găsesc, poate nişte cartofi, poate un colţ de pâine, uneori nu au nimic de mâncare.
– Mami, dar dacă nu au de mâncare înseamnă că pot muri.
– Da, iubire, se poate.

N-am avut putere să îi spun că asta se întâmplă cu adevărat, ci doar că e posibil. N-am avut putere să îi spun că săptămâna trecută o copilă de nici 2 ani a pierit pentru că primise doar lapte şi ceai. A simţit însă, pentru că urmarea a venit firesc:

– Vreau să mergem să mai dau din lucrurile mele. Şi să le şi cumpărăm haine noi, şi mâncare, şi dulciuri.

Printre acţiunile de acest gen la care participăm constant este şi cea din luna decembrie, organizată de cei de la Gaşca Zurli, „Vreau să îl ajut pe Moş Crăciun”.

Pregătim o cutie în care putem pune orice, de la haine şi jucării până la cărţi de colorat şi dulciuri care nu se topesc. Noi, anul trecut, am pregătit un pachet pentru o fetiţă de vârsta Dianei, căreia i-am lăsat şi un desen cu o urare, făcute tot de pitica mea. Anul acesta vom păstra tradiţia.

Şi tare mult mi-ar plăcea să faceţi şi voi acelaşi lucru. Împachetaţi cutia în hârtie colorată şi scrieţi pe ea dacă este dedicată unei fete sau unui băiat şi vârsta potrivită. Pe 4 decembrie, de la ora 12, spiridușii Zurli vă așteaptă la Sala Palatului să preia cadourile ce vor ajunge la copiii Asociației Șansa Ta, copiii Asociației Touched România și la cei internați în secțiile de oncologie din București. Veți primi, la schimb, zâmbete largi și un glob Zurli, care să vă amintească faptul că generozitatea și iubirea sunt printre cele mai de preț bunuri ale unui om. Iar dacă nu ajungeți mâine la Sala Palatului, puteți trimite pachetele și la sediul Zurli, din strada Barbu Văcărescu, nr 164A, clădirea C3, intrarea A, etaj 2, București, până pe 15 decembrie.

” Vreau să îl ajut pe Moș Crăciun!” este o campanie inițiată de Zurli și susținută de Fundația Noua Generație. Gașca Zurli își propune ca prin această campanie să îi învețe pe copii ce înseamnă să dăruiești, să ajuți și să fii generos, valori promovate, de altfel, în fiecare spectacol jucat. Campania, aflată la cea de-a 9- a ediție, a adus până acum mii de zâmbete pe fețele copiilor mai puțin norocoși.

Noi vom duce mâine cadoul nostru, iar apoi vom rămâne și la spectacolul de iarnă ”Zâmbetul din cutie”, spectacol ce este construit pe aceeași idee, de a învăța copiii cât de important este să întinzi o mână de ajutor celui de lângă tine. Și fie că ajungeți sau nu mâine la spectacol, nu uitați că puteți pune în ghetuțe, în seara de 5 decembrie, și CD-ul ”Puterea Zâmbetului”, cu melodii ce-i învață pe copii că poți cuceri lumea cu un zâmbet, că un simplu “mulțumesc” dărâmă ziduri și îmblânzește suflete sau cum un “Bravo!”, spus din inimă și la timpul lui, crește aripi micuților.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

Add A Comment