
Un loc de rămas. Sau măcar de întors
Nu obişnuiesc să merg în locuri în care am mai fost când vine vorba de concedii. Îmi place să mă plimb cât pot de mult şi să văd cât mai multe locuri noi. E valabil şi pentru România şi pentru străinătate. Un singur oraş de la noi mă face să revin mereu la el. Sighişoara. Dar de fiecare dată mă cazez unde nimeresc. Acum însă am găsit un loc ce mi-a pus capac. Şi nu, nu e în Sighişoara.
Prin periplul nostru prin ţară am descoperit în urmă cu câteva zile, din greşeală aş spune, o pensiune ascunsă bine, dar nu suficient de bine. Am sunat de mai multe ori, intra mesageria. Am lăsat mesaj, dar degeaba. Ne pregăteam să plecam din zonă, de pe Valea Drăganului, când ne-a sunat proprietara. Eu eram convinsă că o să găsesc o căbănuţă mizeră, fără condiţii şi că nu vom sta mai mult de 5 minute. Nu mai e nevoie să vă spun cât de tare m-am înşelat. Vorbesc pozele în locul meu.
Dar ştiţi vorba aceea cu omul sfinţeşte locul. Ei, da. Aici am găsit un loc şi nişte oameni. Mădălina, proprietara, este de pus la rană. Soţul ei, la fel. Ne-au oferit totul: casă, masă, suflet. Şi nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa sunt ei, aşa simt.
E prea puţin spus că m-am simţit la ei ca acasă. M-am simţit mai bine ca acasă. Acasă nu vei sta niciodată să te uiţi cu orele în zare. De obicei nici nu prea ai la ce. Aici e cât se poate de firesc să faci asta. Te cureţi sufleteşte de toate câte ţi s-au întâmplat. Îţi cureţi creierul de toate relele. Îţi dai seama cât de mic eşti şi cât de neînsemnate sunt lucrurile care te macină în viaţa de zi cu zi.
Add A Comment