
10 lucruri care mă enervează la părinţii de azi
Astăzi am decis că îmi permit să cârcotesc. Şi nu e valabil doar pentru azi, ci pentru perioada asta ciudată, ca să nu spun imbecilă în care trăim. Am ajuns atât de captivaţi de bani, estetică şi imagine încât uităm de lucrurile esenţiale.
Aşadar, zilele astea mă scot din minţi:
1. Mamele care le permit fetiţelor de 2-3 ani să îşi facă unghiile, le cumpără truse de machiaj şi le învaţă cum să fie sexi. E valabil şi pentru cele cu fete ceva mai mari, dar am observat că de pe la 2 ani se începe cu transformarea lor în Barbie de tip centură. Şi nu am să îmi cer scuze pentru limbaj, pentru că exact aşa arată.
2. Părinţii care îşi lasă copiii legaţi de gadget-uri, fără control. Nu sunt absurdă, nu cred că trebuie să îi ţinem departe de telefoane mobile sau computere şi ştiu că şi noi avem nevoie de time out. Dar când un copil de 4-5 ani are propriul telefon, cu acces nelimitat la internet şi slabe sau inexistente urme de parenting control, atunci îmi permit să spun că părinţii lui sunt nişte idioţi. Copiii sunt şi aşa debusolaţi, nu înţeleg lumea din jur şi sunt tentaţi să preia mai repede lucrurile proaste. Să îi oferi libertate pe internet este ca şi cum l-ai trimite singur, pe jos, la Constanţa. Pericolele sunt la fel de mari.
3. Părinţii care îşi tratează copiii ca pe nişte tâmpiţi. Le spun poveşti cu berze care umblă cu bebeluşi în cioc, îi lasă să creadă în zâne şi magie apoi se miră cum de a fost posibil ca odraslele lor să plece de mână cu primul străin care le-a zâmbit frumos şi le-a promis un inorog roz.
4. Părinţii care îşi ceartă mereu copiii dar nu observă niciodată lucrurile bune pe care le fac aceştia. E firesc să încerci să corijezi comportamentul celui mic, dar dacă nu faci decât să îl tragi de urechi şi uiţi să îl şi lauzi când e cazul sau să îi spui cât de mult îl iubeşti o să te trezeşti cu un viitor adult rece, indiferent la problemele celor din jur sau că o să caute înainte de vreme pe cineva care să îi ofere atenţia de care are nevoie. Mai precis, să nu vă mire dacă la 15 ani fuge de acasă cu cineva care are dublul vârstei lui.
5. Părinţii care îşi lasă copiii să facă ping-pong prin maşină, folosind mereu aceeaşi scuză patetică: „Nu stă în scaun. Urlă. N-am ce-i face! Tu nu ştii cum e, n-ai trecut prin asta”. Am mai scris despre subiectul ăsta, nu mai intru în detalii. Atât vă spun: uitaţi-vă pe net la imagini de la accidente de circulaţie şi imaginaţi-vă că în locul unei dintre victime este copilul vostru.
6. Părinţii care îşi compară copiii cu ai altora. Că faci tu comparaţii între bebeluşul tău de 8 luni şi al altuia, de aceeaşi vârstă, e una. Deşi nu te ajută deloc, e uşor de înţeles. Dar să îi explici copilului tău că e mai prost, mai urât sau mai neascultător decât orice alt copil, asta e de o cruzime inacceptabilă. Şi îţi garantez că nu va deveni nici mai deştept, nici mai frumos şi nici mai înţelegător. Va fi însă frustrat, va suferi şi nu va mai veni vreodată la tine să îţi spună ce îl doare sau de ce se teme, pentru că tu eşti primul om din viaţa lui care i-a arătat ce urâtă şi rea e lumea.
7. Părinţii care sunt convinşi că odraslele lor nu mint niciodată şi nu fac niciodată lucrurile despre care li s-a spus că sunt interzise. Asta, din păcate, este o boală generalizată. Orbiţi de dragostea extremă pentru copiii lor, foarte mulţi părinţi nu mai au capacitatea să vadă când cei mici îi joacă pe degete. Că vrem sau nu să acceptăm asta, piticii sunt actori desăvârşiţi. Ştiu cum să se ascundă şi cum să obţină ceea ce vor. Mint cu zâmbetul pe buze şi clipesc rapid din gene când sunt bănuiţi de o boacănă. Iar dacă tu te laşi păcălit de faţa ingenuă şi ignori toate semnalele, ba şi ce îţi mai spun alţii din jur, mai puţin implicaţi emoţional, poţi fi sigur că la adolescenţă nu vei mai şti absolut nimic din viaţa lui şi că nu vei mai avea niciun cuvânt de spus.
8. Părinţii care îşi folosesc copiii în războiul dintre ei. Dacă tu îţi urăşti mai tare partenerul sau fostul partener decât îţi iubeşti copilul, dacă tu îi spui celui mic că unul dintre cei 2 oameni ce reprezintă lumea lui toată este rău, urât şi altele din acelaşi registru, fă-ţi un abonament de lungă durată la psiholog. Şi fă-i şi lui, pentru că nimic altceva nu poate repara răul pe care l-ai făcut.
9. Părinţii care nu respectă dreptul copiilor de a nu agrea pe cineva. Mi se urcă sângele la cap ori de câte ori aud: „Pupă-l pe cutare!” sau „Ia-l în braţe pe nuştiucine.” De ce simt nevoia adulţii să le spună copiilor de cine trebuie să le placă sau pe cine trebuie să strângă în braţe? Vouă vă place să vă pupaţi la comandă sau să vă alintaţi cu oameni cu care nu rezonaţi? Sau chiar şi dacă vă place de cineva, aveţi mereu chef de alint? Respectaţi-le dreptul de a alege cum, cui şi când arată gesturi de iubire, pentru că altfel nu vor învăţa să îşi aleagă iubiţii şi prietenii în viaţă. Nu vor lua ce le place lor, ci ceea ce le-aţi arătat voi că trebuie să le placă. Iar asta nu poate aduce decât nefericire.
10. Părinţii care încearcă să obţină prin copiii lor ce nu au avut sau nu au putut face ei. Dacă tu ai vrut să devii Miss Universe nu înseamnă că fiica ta visează la acelaşi lucru. Dacă ţie ţi-a plăcut să faci baschet, nu înseamnă că fiul tău va fi as la acest sport. Nu le luaţi copiilor voştri ocazia să afle ce le place şi la ce sunt talentaţi. Oferiţi-le şansa să afle ce vor ei să facă în viaţă, nu ce vă doriţi voi să trăiţi prin ei.
sursa foto: pinterest.com
Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.
Add A Comment