Activităţi casnice, înainte şi după.

Pe vremuri, în vremurile alea în care nu exista cineva care să mă strige de 70 de ori pe minut, lucrurile erau extrem de simple. Mă trezeam dis de dimineață, îmi pregăteam nesul cel de toate zilele, îmi suflecam mânecile şi nu mă mai opream până nu terminam curățenia. Asta implicând şi spălatul geamurilor, perdelelor etc. Dacă n-aveam chef să mă opresc, nici la telefon nu răspundeam. Acum lucrurile decurg într-un alt ritm. Seara, la culcare, mă gândesc că a doua zi trebuie neapărat să fac curățenie zdravănă. Şi ceva de mâncare. Şi n-ar strica poate şi nişte brioşe cu ciocolată. Şi poate dacă mai rezist îmi fac şi unghiile. A doua zi(zi de week-end):

– Mama, jos!

– Mai stau 5 minute. Sunt ruptă de oboseală.

– Mama, papa. Acum.

– Nu vrei să mănânci mai târziu? E prea dimineață.

– Nu, mama. Papa.

Mă târăsc până în bucătărie, ei îi pregătesc d-ale gurii şi mie nesul. În timp ce ea mănâncă eu mă gândesc pe unde sunt aruncate rufele murdare, că n-ar strica să bag şi o maşină la spălat.

– Mama, gata. Mergem în parc.

– Nuuu. Am treabă. Tu ai văzut cum arată casa asta?

– Mama, parc.

Privirea ei arată destul de amenințător. Pe principiul: „Nu mă duci în parc, nici tu nu faci nimic”. Aşa că plecăm. Urmează prânzul şi somnul. Al ei, logic. În timpul „liber” bag rufe la spălat, spăl vasele, strâng lucrurile răspândite prin casă şi… s-a trezit. Apoi încep negocierile. Dau repede cu aspiratorul, după care i-l înmânez şi ei, căci aşa ne-a fost înțelegerea. Apoi ştergem praful, care pe unde apucă şi cum apucă. După care intru în bucătărie şi aici începe marea distracție. Mama în sus, mama în jos, se agață de piciorul meu, mai pleacă şi îşi face un pic de lucru după care se întoarce cu forțe proaspete. Eu renunț să mai fac şi brioşele alea la care visam de o lună şi ne aşezăm amândouă pe covor în sufragerie şi ne jucăm până picăm late. După ce adoarme mă gândesc din nou la câte lucruri aş avea de făcut a doua zi. Şi la câte nu o să fac nici mâine.