Românii au o scuză pentru orice palmă, pentru orice pumn

De 2 zile, de când cu scandalul Boureanu-fiica adolescentă, a explodat presa, social media. Toată lumea îşi dă cu părerea, toţi par că ştiu exact ce se întâmplă în casa celor doi. Trecând însă peste asta, constat că suntem un popor de dezaxati. Din nou iese la iveală animalul din noi. În România lui 2016 încă sunt majoritari cei care cred că normalul este „eu te-am făcut, eu te omor”. Copilul trebuie bătut, ca să ştie de frică. Nevasta trebuie bătută, ca să se supună. Vecinul trebuie şi el bătut, ca să aibă grijă la cum îi stă şapca data viitoare când ne întâlnim.

Şi cel mai şocant mi se pare că cei mai mulţi dintre militanţii violenţei, mai ales în sânul familiei, sunt cei care au încasat bătăi monumentale în copilărie. Aceştia consideră că au ajuns oameni normali tocmai datorită violenţelor la care au fost supuşi. Nu, domnilor si doamnelor! Nu sunteţi normali şi aţi ajuns aşa tocmai din cauza bătăilor primite. Violenţa nu este normală în niciun context. Să ştii de frică nu înseamnă să fii educat, ci dresat. Înseamnă să trăieşti într-o teroare continuă, să fii o victimă şi foarte probabil, ulterior, un agresor. Iar textele cu „nu mai ştiu ce să-i fac, nu ascultă de vorbă bună” nu mă conving. Da, ştim cu toţii că vorba bună nu este suficientă în unele cazuri. Dar să crezi că bătaia e mai bună dovedeşte prostie. Da, prostie. Şi nu mă tem să o spun public. Animalele ştiu de frică. De frica noastră. Şi se supun până când nu mai suportă şi îşi înfig dinţii în beregata noastră. Şi încă mai credeţi că bătaia este bună?

Ce scuză ai când îţi loveşti nevasta sau iubita? Ţi s-a părut că s-a uitat pe sub gene la un alt bărbat? N-a facut de mâncare? Nu ţi-a zâmbit când ai intrat în casă? Problema nu e la ea, ci la tine. Nu-ţi convine cum se comportă, pleacă. Poate găseşti una mai pe placul tău. Sau poate nu, căci aşa cum spuneam şi mai devreme: problema e la tine. Pe tine te baţi când nu-ţi place de tine? Te dai cu capul de pereţi sau îţi tragi un pumn în figură? Îţi smulgi părul din cap? De ce? Ţi-e milă? Sau tu nu greşeşti niciodată aşa cum îţi greşesc ţie alţii şi ajungi să loveşti?

Să luăm şi cealaltă variantă în calcul. Poate femeia de lângă tine chiar te-a înşelat. Poate te-a furat. Poate ţi-a făcut cele mai urâte lucruri cu putinţă. Chiar şi aşa, ce crezi că rezolvi dacă o loveşti? Crezi că va fi mai bună, mai liniştită, mai cinstită? Sau că va învăţa să se ascundă mai bine? Mai bine pleci fără să te mai uiţi în urmă. E mai sigur chiar şi pentru tine, oricât de incredibil îţi pare.

Ce scuză ai când îţi loveşti copilul adolescent? Se droghează? Fumează? Bea de stinge? Se duce şi se culcă cu cine îi iese în cale? Şi dacă face toate astea, de ce crezi că va fi mai cooperant după ce îl calci în picioare? Nu mai bine cauţi tu adevărata sursă a problemei? Nu mai bine încerci să vezi unde ai greşit înainte să se ajungă aici? Şi fie că ai greşit, fie că pur şi simplu aşa reacţionează el în aceste momente, mai bine caută ajutor specializat. Acolo poţi afla ce provoacă totul şi ai şi o sansă să rezolvaţi problemele. Îţi vine să îi rupi capul? Mai bine gândeşte-te la câte idioţenii ai făcut tu la vârsta copilului tău şi aminteşte-ţi de ce. Şi dacă tot nu înţelegi şi spumegi de furie, dă-ţi ţie câteva palme şi vezi dacă te ajută la ceva.

Ce scuză ai când îţi loveşti copilul de trei ani? Nu face la oliţă încă? Nu stă nemişcat pe scaun în timp ce tu îţi savurezi cafeluţa şi ţigara? Nu îşi pune jucăriile la loc? Ţipă în  mijlocul magazinului şi te face de ruşine? Nu, copilul nu te face de ruşine decât în faţa oamenilor idioţi şi limitaţi, aşa cum eşti tu. Oricine are un strop de creier în cap ştie că un copil are nevoie să refuleze, să experimenteze. Are nevoie să îşi afle limitele şi nu le poate afla decât dacă i le explici. Dacă i le explici, mă repet, nu dacă i le impui cu „inofensivele” palme la fund. Nicio palmă nu este inofensivă. Asta este doar scuza patetică a celor care cred că trebuie să pui copilul cu botul pe labe de mic, precum un câine, să ştie cine e stăpânul.

Ce scuză ai când loveşti un bebeluş? Urlă prea tare şi prea mult? Poate îi e foame, poate trebuie schimbat, poate îl doare burta. Sau poate are nevoie de dragoste. De mai multă dragoste. Pentru că bebeluşii au nevoie de toată dragostea din lume ca să se poată simţi bine, să se poată simţi în siguranţă.

Ce este cel mai trist din toate astea este că degeaba vorbim, degeaba explicăm. Voi, ăştia care credeţi că o palmă la fund nu strică şi nu doare, n-o să pricepeţi niciodată nimic. Şi atunci singura speranţă rămâne să fie înăsprite legile. Să fiţi obligaţi să faceţi consiliere psihologică. Să fiţi obligaţi să învăţaţi cum stă treaba cu autocontrolul. Să fiţi monitorizaţi. Şi dacă tot nu vă potoliţi, să fiţi aruncaţi în închisoare. Dacă tot credeţi că educaţia nu se face decât cu frică, atunci de frica închisorii măcar să ştiţi. Vreţi să loviţi pe cineva? Muşcaţi-vă voi de mâini, să vedeţi ce înseamnă durerea.

sursa foto: www.psychalive.org